Balkanik Festival 2011 – ziua 2

Fascination Street o fost la Balkanik Festival acum o săptămână. De-atunci şi până acum, o întâmpinat tot felul de probleme: trezit devreme şi culcat târziu, lipsă curent electric la muncă, rupere mâner tigaie etc. Nu se poate scrie fascinant în asemenea condiţii! Da, Fascination Street recunoaşte că e un blog leneş, da’ din fericire, stăpână-sa are memorie bună. :D Ştiu, ştiu, deloc fascinant…

Revenind.

Mahala Raï Banda

Ziua a doua a Balkanik Festival o debutat cu o mare dezamăgire: am ratat Ternipe din cauză de aţipit şi trezit undeva la ora 18. Noroc c-am ajuns la Mahala Raï Banda în timp util, după ce am târât Fişioru’ după mine, în goană. Lumea tocmai ce se bestializa (lol) pe Mahalageasca. Noah, Roxa, atmosferă balcanică ţi-o trebuit? Ia de-aici!

Nu ştiu ce-o lucrat domnii organizatori sâmbăta aia, că lumea putea intra… liber. Nişte colegi de-ai Fişiorului au zis că nu mai erau bilete, aşa că cine voia să intre, putea s-o facă liniştit. Nu mi se pare corect pentru cei care chiar au scos ceva din buzunar să intre acolo, dar în fine… În faţa scenei s-o strâns de la rockeri la hipsteri, de la cocalari la puradei, de la piţipoance la bătrânici simpatice, de la nou-născuţi la maidanezi. Iar ca spectacolul mahalagesc să fie complet, câinii s-o lăţit impasibili pe asfalt, de n-aveai loc să dansezi de lăbuţele lor răsfirate, “doamnele” care stăteau cu cărucioarele FIX în faţa scenei o-nceput să-şi hrănească plozii cu piersici şi să stea la taclale, iar o tanti chiar i-o schimbat pamperşii odraslei fix acolo, on the spot!!! :| :)) Ce să mai, bestial.

Dar nimic nu mai conta, căci Mahala Raï Banda se-ncheagă cum rar întâlneşti pe la nişte suflători în alămuri. O umilit orchestra domnului Slobodan cu secţiunea ritmică şi vocaliştii cu mare aplomb. Căci da, există bas electric şi tobe normale la ţiganii ceştia pregătiţi să cucerească lumea. Şi da, se simte şi se aude atââât de bine, încât am dansat de-am spăriet maidanezii tolăniţi pe lângă noi. Romni Latci mi-o rămas în cap până astăzi, iar Ieşt Sexy, cum scriu ei pe album, o fo’ de mare angajament pentru lumea dezlănţuită din jur.

Adevăru-i că-i greu, dom’le, să-ţi păstrezi controlul pe asemenea muzică de zbânţuială.

Demne de menţionat îs şi spusele violonistului: “Se zice că România nu poate adera la Schengen din cauza noastră, a romilor”. :) Da, se pare…

Ar mai fi de enumerat Kibori, Zabrakadabra, Spoitoreasa şi cel mai spectaculos Iag Bari din tot festivalu’, deşi o tot fost cântat de câteva ori. Poate doar versiunea de pe albumul rudelor sună mai impresionant. :) Ăştia sunt Mahala Raï Banda, dau clasă multor fanfare, orchestre, tarafuri de prin lume şi sunt moderni, autentici şi sofisticaţi fără să se abată de la tradiţionalul ţigănesc, şi AI NOŞTRI, ceea ce e demn de apreciat. Mai vreau!

Baba Zula

Ce-o urmat… îi de pe altă lume, căci io n-am trăit veci aşa ceva. M-am bucurat de artă în multe feluri: tactil, vizual, auditiv, chiar şi gustativ :D, da’ la Baba Zula, olfactivu’ a primat, fără doar şi poate. Aţi fost la vreun concert la care să vă dea pe spate… mirosul venit de pe scenă? Ei bine… turculeţii ăştia mi-au făcut-o.

Tipul care cânta la instrumentul cântăcios cu şase corzi, grupate două câte două, şi al cărui nume mereu îmi scapă, purta o mică trăistuţă de lână, care emana un miros incredibil de flori orientale, exotice. Am fost sedusă pe tooot parcursul concertului. Căci da, se simţea de pe scenă până în primele rânduri, şi nu de puţine ori am bănuit duduile de pe lângă mine de îmbăiere în parfumuri scumpe. Am fost 100% sigură că turcu’ înţolit tare mişto era “sursa” când o coborât, alături de gagiu’ care maltrata o darabouka, în public.

Ştiţi episodu’ ăla din Tom şi Jerry, în care motanu’ viclean instalează capcana, iar şoarecu’ nebănuitor e purtat prin somn de mirosul de caşcaval? Roxa la Baba Zula. Parcă fumasem verde.

Iar muzica – fin’că pân’ la urmă despre asta-i vorba – contribuia enorm la starea de ultim drogat. Un tip punea nişte beaturi aparent simpluţe, dar cu un bas copleşitor, în timp ce ăsta cu turbanu’ şi celălalt cu darabouka îşi făceau de lucru la instrumente. Nimic spectaculos, credeţi? WRONG! A fost psihedelic de-a dreptul, iar când năvăleau şi turcoaicele pe scenă (o guristă şi-o dansatoare cu apendicele scos), ne arătau ele cine-i şefu’, cotropitor al dragii noastre ţări timp de atâţia ani. :))

M-o înduioşat momentul în care un moşulică tuciuriu, turmentat şi fără dinţi în gură striga fără încetare:

– Fata, aduceţi fata! Fata! Fata!

Dansatoarea, adică. O voia înapoi pe scenă, căci asta mai ieşea să-şi schimbe costumaţia. La un moment dat, nenea a dispărut, dar s-a întors prompt cu trei garoafe, pe care le-a aruncat pe scenă. :)

Turcii primesc puncte în plus şi pentru că o zis că le place muzica noastră, în special cea din Maramureş şi… Maria Tănase. :D Noah, la asta nu m-aş fi aşteptat. De fapt, nu m-am aşteptat la nimic. Erau singurii despre care n-aveam nici cea mai vagă idee ce să cred înainte de festival. Nu le ascultasem nicio piesă. Nici de-acum înainte n-am s-o fac. Baba Zula nu se ascultă în Winamp. Se simte (cu nasu’!) live.

În încheiere, o concluzie scrută asupra întregului festival: bis!

Poze cu Baba Zula găsiţi la mahmuri (daţi click, au straie foarte mişto!). Restul sunt de la Vasile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.