Patru cărţi

Atât am citit anul acesta. Patru bucăţi. Cât citeam în facultate într-o săptămână jumate (că-s şi relativ scurte). Nu mi-e ruşine, pentru că am trecut printr-o perioadă destul de nasoală de adaptare, despre care o să vă povestesc altădată, când o să fiu într-o dispoziţie cât de cât serioasă. Mutarea în Bucureşti şi începutul vieţii de adult n-o fost numa’ lapte şi miere. De fapt, nici acum nu îi. Că nu răzbate asta din blog e altă problemă. Nici dacă mă vezi pe stradă n-ai crede că-s abătută şi gândită. Şi totuşi… viaţa e greu, măi ominilor.

Dacă tot le-am citit, să vă zic de ele, că şi-aşa n-am mai scris de multă vreme despre aşa ceva.

1. Lucian Dan Teodorovici, Celelalte poveşti de dragoste

Cât de bine mi-a căzut cartea asta! Ca o gură de aer proaspăt după atâta vreme de reader’s block. După cum zice şi titlul, este vorba despre câteva poveşti. Una înfricoşătoare, alta misterioasă, cealaltă ciudată, dar absolut toate, fără excepţie, înduioşătoare. Naratorul este acelaşi, doar momentul în care surprinde poveştile diferă. Iar dragostea nu este numai romantică (vă veţi da seama despre care poveste vorbesc dacă veţi citi). Nici nu ştiam că o carte de povestiri atât de simple, dar toate memorabile, te poate convinge să-ţi placă aşa de mult un autor. Ei bine, io abia aştept să citesc şi altceva de Lucian Dan Teodorovici! P.S. LDT are un blog mişto, pe care-l puteţi găsi aici.

2. Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop

Clasic. Şi nu, nu l-am citit când ar fi trebuit, ştiu, da’ credeţi că a fost mai puţin savuros acum? E atât de actual pentru ceea ce se-ntâmplă-n sufletele liceenilor de-acum, încât am zâmbit nostalgică pe tot parcursul părţii în care elevul nost’ descrie cum “învăţa” pentru corigenţă. :)) Şi voi ăştia, de citiţi numai literatură contemporană sărind peste adevărăciunile literaturii româneşti, merită să parcurgeţi romanul, măcar pentru paragrafele alea atât de amuzante (pe principiul it’s funny ’cause it’s true, desigur). Îmi pare rău că atât de multă lume trece cu vederea umorul din cartea asta. Ah, şi descrierile mersului la colindat prin Bucureşti, ale timpului petrecut cu prietenii, colegii de şcoală… ce vremuri, dom’le, ce atitudini, cât bun-simţ, ce valori de viaţă! Şi având în vedere cât de tânăr era Eliade când a scris Romanul (cu R mare, da), te lasă cu gura căscată. Eu, cel puţin, am prins foarte mare drag de carte. :)

3. Ryū Murakami, În supa miso

Deci… wow! N-am cuvinte. Mi-a galopat inima pe fast forward în fiecare seară când ajungeam cu romanul ăsta-n mână. E un thriller pe care-l vezi cinematografic, transpus direct în film, sperând doar ca actorii care-i interpretează pe japonezul Kenji şi americanul Frank să fie suficient de expresivi pentru a reda toate trăirile descrise în carte. Kenji îşi câştigă traiul fiind un fel de ghid al sexualităţii vieţii de noapte din Tokyo, pentru turiştii străini dispuşi să plătească bani serioşi pentru aşa ceva. Frank e clientul înfricoşător, dubios, cu replici şi reacţii ieşite din comun, care apare în viaţa lui Kenji pe fondul unei crime scandaloase din cartierele plăcerilor, omor săvârşit de un necunoscut. Bănuiala şi suspiciunea sunt cuvintele-cheie ale romanului. Build-up-ul până la punctul culminant e intens… de fapt, e impropriu spus, căci te poţi relaxa cu adevărat doar la sfârşitul cărţii. Doamne feri să locuiţi la bloc şi să trântescă cineva uşa liftului. Vă jur că-n două secunde sunteţi pe tavan, cu păru’ albit. :D Esenţa volumul e însă muuult mai adâncă, fiind vag sugerată de-a lungul romanului. Cultura japoneză versus cea americană? Uscături sunt peste tot. :) Scriitura e impecabilă. Nenea Murakami (care trăieşte, din păcate, în umbra celuilalt Murakami) are stil şi condei cu palavre alese, poveşti care te pun pe gânduri. Eu, una, i-aş reciti oricând cartea!

4. Philip Roth, Sânul

Romanul ăsta în miniatură e despre un prof de literatură comparată care se transformă într-un, ei bine… sân. Şi nu ştiu de ce am impresia că încet, da’ sigur, Roth se transformă în scriitorul meu preferat american în viaţă. :) De fapt, m-am convins încă de la Letting Go că e acolo, printre greii literaturii. Oricât de ridicol ar părea subiectul romanului ăstuia, vrea să fie un fel de “in yo’ face dear Gogol, Swift, Kafka, şi io pot scrie despre metamorfoze!”. Mă rog, mi-am dat seama de asta citind şi răscitind ultimele pagini, căci altfel aş fi zis că e un roman despre senzualitate şi carnalitate împinse la extrem. Da-l ştiu pe Roth, nu-i el aşa simplist. :) E primul roman cu David Kepesh pe care-l citesc. Mai sunt două. Sunt curioasă ce şi cum se mai întâmplă. Până atunci, Philip Roth rămâne zee master al descrierii unui sentiment foarte dificil de surprins astfel încât să pară verosimil: disperarea. Daaar… cu toate acestea, Sânul nu-i cea mai bună carte a lui, tre’ să recunosc.

În final, un sfat: kids, citiţi cu toptanu’ până mai puteţi, că odată intraţi în câmpul muncii, timpul vostru liber nu vă mai aparţine. :) Mai ales dacă vă mutaţi într-un oraş dement şi mare. Growing up sucks.

2 thoughts on “Patru cărţi

  1. Ai facut alegerea perfecta. Ma rog, prima n-am citit-o. Dar de la Roth si Murakami am citit tot ce s-a tradus la noi. Iar Eliade e superb. Imi permit sa-ti dau o sugestie, daca tot nu mai ai timp de citit: Middlesex – Jeffrey Eugenides.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *