Una scurtă, în chiloţi

În dimineţile în care ne nimerim amândoi pe-acasă, obiceiul e ca io să fac duş, iar Fişioru’ să pregătească ceva de mâncare. Asta… din simplul motiv că io abia mă târăsc dimineaţa şi am nevoie urgentă de-un refresh la creieraş, în timp ce moldoveanu’ e plin de energie, fericit şi vorbeşte foarte repede.

Însă în zorii zilei de ieri, ceva se schimbase…

Fişioru’ s-a tăbârcit până la marginea patului, cu ochii întredeschişi, şi-o luat şlapu’ drept în piciorul stâng şi invers, s-o scărpinat ca urangutanu’ la subsuoară, apoi s-o dus alene către bucătărie. Era să şi aţipească de vreo două ori pe drum, dacă nu l-aş fi întrerupt cu glasul meu matinal, limpede ca un clinchet de clopoţel din şcoala generală:

– Fişior drag, vezi că n-avem pâine… Te duci să iei până mă duşulesc io, please?

Moldoveanu’ mârâie ceva indesluşibil şi-atunci tre’ să-l iau cu lugu-lugu, pisiceli, pupături şi promisiuni de dragoste eternă şi mulţi copchii. Într-un final acceptă, iar io fac duş liniştită, cu inima împăcată, visând la micul dejun aburind… Şi mă bălăcesc vreo 40 de minute, ca orice femeie care se respectă, de mi s-o-ncreţit pielea de pe deşte ca creieru’ lu’ Einstein.

Când ies… Fişioru’ tot în chiloţi şi cu freza ciufulită. Amesteca anemic într-o crăticioară cu ceai, sprijinindu-şi trupul somnoros de frigider şi barba în palmă. Visele mele cu pâine prăjită cu unt şi croissanturi fragede au fost spulberate cât ai zice Fişi.

– Ai fost după pâine?
– Mdeah… (:|
– Aşa, în chiloţi?
– Mdeah… (:|
– …
– Am făcut furouri printre doamnele de la magazin. B-)

=)) Evident, Fişioru’ se referea la altceva. Da’ aşa-i când ţi-i lene să vorbeşti şi nu cumperi pâine, să scapi odată de gura spurcată a muierii. :D

Top 5 emisiuni tv preferate

Renunţarea la abonamentele tv şi lauda că “nu mă uit la televizor” e deja un clişeu în rândul lumii. Astăzi, dacă pui mâna pe telecomandă, nu mai eşti cool, ci obosit, plicticos, de modă veche. Eşti true doar dacă te uiţi la seriale online, filme pe Blueray, pictoriale din tabloide… sau dacă citeşti în metrou când îi aglomeraţia mai mare, ca să nu uităm această minunată categorie a cârtiţelor literare. :)) OK, bine, e cel mult socially accepted să-l priveşti seară de seară pe Mircea Badea, ca să visezi frumos despre preşedinţi împuşcaţi.

Sincer, nu înţeleg de ce, căci emisiunile româneşti oferă o largă paletă de formate, potrivite tuturor gusturilor. Tocmai de-aceea, m-am hotărât să alcătuiesc un top 5 al preferinţelor mele.

1. Capatos

2. Dan Diaconescu direct

3. Cancan TV

4. Pe banii părinţilor

5. X Factor

Mă, da’ bine mă mai cunoaşteţi… Glumesc, troagherilor. :D Să revenim la lucruri serioase.

1. La mustaţă (TVR 2)



Ioi, când am aflat că dom’ Constantin Trofin, clujean şi ardelean de-al meu, o să revină pe micile ecrane, eram extaziată. Mi-am amintit, desigur, de Ştirile de sâmbăta asta, emisiune cu poante savuroase, la care râdeam cu lacrimi fără să le fi înţeles pe toate. Dar dacă pe-atunci eram prea tânără, acu-s majoră, vaccinată şi mă prind (chiar dacă nu-s sigură că m-am mai şi deşteptat la minte între timp). Ce să mai? La mustaţă-i genul ăla de emisiune de divertisment care tratează subiecte serioase cu umor, fără să se folosească de imitări de personaje mondene, cum fac Bendeac şi ce-o mai rămas din Divertis. Are invitaţi mişto şi o doză foarte mare de bun-simţ. Şi îmi place că nu încearcă să imite vreun model american de show tv; e, pur şi simplu, românesc şi autentic. Păcat, mare păcat că ţine doar o oră. Sunt invidioasă pe studenţii din Cluj care au şansa să-l aibă pe Trofin profesor. Cre’ că-i un om de la care au multe de învăţat, dacă producţiile lui reuşesc să fie la fel de actuale în 2011 ca la sfârşitul anilor ’90. Iubire eternă. :X

2. Cronica cârcotaşilor (Prima TV)

Pe cârcotaşi îi ştie toată lumea. Ar fi de prisos să mai amintesc de ce unui om aplecat spre cultură îi place emisiunea asta, care încurajează şi sprijină, în felul ei, revolta faţă de kitsch şi lipsă de bun-simţ. În plus, îi o ocazie bună să mai râdem de trista realitate, că altfel toţi pereţii ar fi marcaţi cu “loc de dat cu capu'”. :)) Nu ştiu ce se va întâmpla în lipsa lui Huidu, dar Dezbrăcatu’ îmi place deja, cu grimasa lui serioasă şi umorul sec. În plus, mereu l-am considerat sexy. One more reason to watch the show. :))

3. Vocea României (Pro TV)

Îmi place muzica, îmi plac vocile faine, îmi plac producţiile Pro TV, îmi place să-mi dau cu părerea despre cum cântă unul sau altul (dacă citiţi blogu’, ştiţi asta :D). Acuma, că înainte Brenciu mi se părea îngâmfat, Loredana precaută, Moga deseori enervant şi Smiley cam pămpălău… se pare că nu m-o împiedicat să urmăresc emisiunea săptămână de săptămână. Puţin îmi pasă cum se comportă juriul cu muritorii de rând, doar sunt vedete şi îşi permit. Dincolo de ecran oricum nu prea contează altceva decât muzica. Asta-mi place la show-ul ăsta tv, că accentul pică pe voci, nu pe concurenţi. În plus, are strălucirea aia a unui concurs adevărat, cu emoţii, melodrame, îmbrăţişări, lacrimi, în care fiecare are favoriţi şi ţine cu inima sincopată la ei. Mişto de tot. E ca un bling bling de la care nu te lasă sufletu’ să-ţi muţi privirea. Iar membrii juriului or fi cum or fi în viaţa reală, da-n emisiune-s ca sarea în bucate. ;)

4. Miss fata de la ţară / Mi-s băiatul de la ţară (Prima TV)

Miss fata de la ţară mi se pare o emisiune feerică. Nu, n-am căzut în cap. Am recunoscut întotdeauna că viaţa la ţară e un fel de return to innocence, iar fiind blocată-n jungla urbană, mi-ar plăcea să evadez cât mai des în satele din ţara asta faină şi să cunosc cât mai mult din simplitatea oamenilor de acolo, care mă înduioşează de fiecare dată. În showu’ ăsta ni se înfăţişează odraslele ţăranilor noştri, da’ până să fie aduse la Bucureşti şi transformate în fotomodele, vedem unde stau, povestea lor de viaţă, pasiunile lor şi modul de gândire. Şi io-te aşa, emisiunea te plimbă prin localităţi atât de faine, de-ţi vine să-ţi iei tălpăşiţa şi să-ţi muţi fiţele de orăşean direct în inima Moldovei, sau în vreun sat uitat de lume din Banat… Anumite cadre pur şi simplu mi-o tăiat respiraţia. Tre’ să caut pe YouTube emisiunea cu Celia, care şi-o ales mândră din Maramureş. Mă ominilor, lacrimi în colţurile ochilor şi alta nu! Ce peisaje, ce accent, câtă naturaleţe…

5. Ora de business (TVR 2)

Io, după cum ştiţi, am făcut Literele. Mediul de afaceri, cursul BNR şi inflaţia reprezintă subiecte de prea puţin interes pentru mine. Dac-aş pune pe picioare o firmă, într-o lună ar fi în prag de faliment. :)) Asta până s-o apucat Fişioru’ să-l urmărească pe Moise Guran. Nu zic că acuma n-aş da greş la capitolul afaceri, dar măcar nu mai schimb programul instant şi sunt dispusă să ascult şi să acumulez cât mai multe informaţii. Îmi place de Moise pen’ că nu pare prompteristu’ obişnuit, care citeşte textul şi tuturuie un amalgam de chestii. Neah, e un prezentator pe care-l umanizează intonaţia (“oameni buni” :))), de parc-ar explica pentru prostimea de rând, ca mine, precum şi bâlbele dese. ;)) Ideea-i că îţi deschide apetitul pentru un domeniu altfel anost şi monoton, pe care îl respingeam înainte. Chiar dacă nu am chef de Ora de business în fiecare zi, emisiunea e demnă de apreciat, deoarece a fost luată în vizor de cineva care ar prefera să citească o carte înaintea oricărui alt lucru, adică io. :D

Aşa că… dacă n-aveţi timp să speculaţi oferta televiziunilor româneşti cu telecomanda, v-am dat cinci idei. Dacă mai ştiţi şi voi chestii mişto, împărtăşiţi şi cu subsemnata, că nu mă supăr. Singurul motiv pentru care aş refuza să mă uit la televizor ar fi faptul că-mi ocupă tot timpul. Deocamdată nu-i cazul, aşa că n-am de gând să intru în clubul snobilor care îl resping, din ce ştiu io ce motive mai mult sau mai puţin coerente. ;)

Mărunţişuri de vineri

1. Ţin morţiş să rămân idolul vostru în materie de câştigat concursuri, aşa că am nevoie de votul vostru. Ajutaţi-mă să rămân curată şi promit că n-o să duhnesc în preajma voastră. :D Aşadar, dacă nu doriţi să vă mut nasu’, intraţi la Giana, lăsaţi un comentariu la postu’ ăsta, zicând că votaţi cu Roxa şi mirobolanta ei poză cu număru’ 8, ca să câştig săpunuri handmade – dintre care unu’ foarte tare, cu lapte de capră! (Pe când unu’ cu sânge de fecioară? :D) Vă las să vă duşuliţi cu ele dacă înnoptaţi la mine, da’ răţuştele de cauciuc vi le-aduceţi de-acasă! ;))

2. Apropo de concursuri, îs cea mai fericită când pun mâna gratis pe câte-o carte valoroasă. Mulţam fain, Liviu, pentru că m-ai extras câştigătoare la concurs! :D Ai mână buuună.

3. În caz că nu sunteţi deja fani Fascination Street pe Facebook, daţi un like paginii, pe care-am ajuns să o folosesc chiar mai des decât propriul cont “păh persoană fizică”. În plus, de când Google Reader nu mă mai lasă să shareuiesc chestiile faine pe care le citesc (ruşinică!), cel mai probabil o să strecor pe-acolo articolele miştoace ieşite de sub condeiele virtuale ale altora. Şi totuşi, cel mai coolio motiv pentru care-ar trebui să viniţ acolo îs albumele: unu’ cu masculi valabi, intitulat exact aşe, iar altul cu poze faine cu chitări. M-aş uita oooore-n şir la ei… erm, ele, da. La albume. :D :-“

4. Incolora continuă să mă surprindă la camera ascunsă! A înfiinţat pe blogu-i un Titirez şi Doamne feri să-i zici ceva pe messenger în timp ce prestezi pe plantaţie la redacţie, că repede te dă la gazetă. Aşa că pentru conversaţii amuzante pe messeenger în timp real, mai ales cu yours truly ;;), click aici!

5. Dacă între miercuri noaptea şi joi dimineaţa v-aţi speriat că nu mai există Fascination Street… aveaţi dreptate. :)) Jucărica avea nevoie de un reinstall, ceea ce s-a şi întâmplat, graţie omului din spatele anilor în şir de hosting gratuit, Cristi aka __hell__. Mulţam fain că n-ai bulit nimic, dragă Cristi. (Vă rog să ignoraţi faptul că dacă postaţi un comment, nu se vede imediat c-a apărut, deşi apare. Există un lag de un minut, deoarece îl primesc şi io pe mail. Dacă ştie cineva cum rezolv problema asta, în afară de opţiunea de-a nu mai primi mail notification la noi comentarii, îl pun la blogroll un an, jur! :))).

Rezecţia apicală de 16 milioane

Citind postul ăsta, mi-am adus aminte de draga mea familie ardeleană şi o întâmplare de astă-vară, când nu ploua cu vrăbiuţe semidegerate şi autorităţile aveau mai puţine riduri de expresie de la atâta amar de surprindere.

Vă mai amintiţi de rezecţia mea apicală, care m-o împiedicat să savurez cum trebe doza anuală de Peninsula, să mă eglendisesc cu toată gura către formaţiile care prestau pe scenă, dar mai ales, m-o făcut să arăt la fel de fericită şi extaziată ca Droopy? O ştiţi, nu? V-am zis vreodată cât m-o costat?

16 milioane!!!

Bine, ce-i drept, operaţia n-o fost singura trebuşoară lucrată prin gura mea (nu vă gândiţi la minuni), iar materialele o fost dintre cele mai bune, da’ totuşi, 16 milioane?! Plombele mele proaspăt finisate erau să pice de consternare, smalţul dinţilor s-o făcut palid la aflarea veştii, iar implantul cel scump din os (încă sper că nu de la f’un mort, da’ n-am mai întrebat, că nu vreau să ştiu) s-o înmuiat şi-o leşinat, năuc.

Ţin minte cum îmi revenea amintirea sumbră a mirobolantei sume în orice moment din zi sau noapte. Duceam linguriţa de supă la gură. “Şaişpe milioane?!” Vorbeam cu Fişioru’ despre Peninsula. “Şaişpe milioane?!” Citeam, îmi ridicam privirile şi exclamam sincer, cu uimirea reîmprospătată: “Şaişpe milioane?!”.

Ei bine, la câteva luni după marea operaţie, dacă mângâi cu vârful limbii locul operaţiei, nu simt nicio urmă. Parcă niciun bisturiu de dentist sexos nu mi-ar fi despicat vreodată gingia (nu e eufemism, da?). Deh, operaţie de 16 milioane. În schimb, dacă îmi pipăi interiorul obrazului, simt ditamai cicatricea. Ştiţi de la ce? De la cele mai scumpe (şaişpe milioane?!), eco şi antibacteriene… aţe chirurgicale. Albastre.

Tare păcătoase-o mai fost. În ultimele zile, ajunsese să nu mă mai doară aproape deloc operaţia, însă aveam răni de la aţe, căci capetele îmi intraseră în interiorul obrazului şi mă jenau. Cât de fericită am fost în ziua în care mi-o fost scoase… puţine cuvinte pot descrie. Eram liberă, liberă ca pasărea cerului, ca oiţa pe mirişte, ca Bear Grylls mâncând larve, ca puţulica-n boxeri largi!

Până într-o zi când mă uit în oglindă, rânjesc larg şi văd cum ceva albastru se insinuează dintre măselele de sus. What the h… Mă înmoi. Mă lasă genunchii. Nu, nu se poate! Trăzni-v-ar, mai sunteţi??! Dumnezo!

– Fişior, îmi mai iese o aţă!

În familie se decretează stare de urgenţă. Muma şi Fişioru’ încearcau să mă liniştească. Io… cu păsărelele mele, hiperventilam şi eram pe punctu’ de-a face un atac de panică! Fişioru’ reuşeşte cumva să mă întindă pe pat, iar muma aduce o pensetă. Io nimic:

– Şaişpe milioane! Şi-o aţă!!

N-o să vă puteţi niciodată imagina ce s-o ales de larma aia. Pentru mine, rămâne până astăzi cel mai drag tablou de familie trăsnită: io cu gura larg căscată, muma ţinând cu o mână de mine şi cu alta poziţionând tacticos oglinda, Fişioru’ cu penseta tremurândă, încercând să apuce capătul aţei şi s-o smulgă din gingie, iar… taică-mio, răsărit şi el în peisaj, cu un borcan şi o linguriţă în mână, îmbiindu-mă taman în acest moment delicat:

– Puiu’ lu’ tata, ia şi gustă nişte untură de raţă! Hai, ia.
– Taci noah, ai bolunzât? ACUMA?! se revoltă muma.
– Îi de raţă, ştii că-ţi place…
– Rox, nu te mai mişca, că nu pot prinde aţa! îi exasperat şi Fişioru’.
– Mmmm, ui’ ce bună-i! ia taică-mio o linguriţă zdravănă din borcan şi-o înghite, fără pâine.

Am îndurat cât am îndurat, dar mi-o tremurat buzele şi am izbucnit într-un râs necontrolat de hahaleră zbanghie. Până la urmă, muma o reuşit să ţină oglinda în unghiul bun, Fişioru’ o apucat aţa albastră şi mi-o scos-o din gingia crescută peste ea, iar taică-mio n-o bolunzit (de tot). În borcan era miere de rapiţă, care chiar arată ca untura! :)) Noah ziceţi amu’, scena asta face şaişpe milioane sau e nepreţuită? :))

Iar acum, după toate astea, io mă declar mulţumită. Bine că n-oi fi avut vreun bai la f’un os, care s-ar fi rezolvat cu multe şuruburi înfipte-n dânsul. Noah, dacă ar fi ieşit alea de sub piele, atunci cum ar fi fost, ha? :))

E 1 şi n-am bani să plătesc chiria

Ce fac?

– Mă panichez, hiperventilez şi sufăr de crize schizo, imaginându-mă dată afară din casă.

– Mă întreb unde-i gloriosul 1 august, când proprietara o plecat şapte zile la mare, dându-ne timp să strângem de-o chirie.

– Pup ad-hoc nişte moaşte sau cer sfaturi pe forumul creştin ortodox.

– Îmi înscenez un leşin de tragedie grecească de faţă cu proprietara, iar Fişioru-i zice că avem nevoie de bani pentru analize.

– Improvizez un număr de striptease în metrou şi-l trimit pe Fişior să strângă donaţii în pălărie.

– Mă fac A-listeriţă peste noapte dând sfaturi despre SEO şi cum să faci să fii un blogger profi, adevărat.

– Îl sechestrez în casă pe băiatu’ de şase ani al proprietarei şi ameninţ cu tortura cu Slayer dacă nu suntem iertaţi de-o lună de chirie.

Fumez lalalalalalalala de dimineaţa până seara.

 

P.S. Mulţumesc Incolorei pentru că mă hrăneşte şi mă adapă la muncă din puţinul pe care-l are.