Umbrela neagră, umbrela roşie

Am pierdut umbrela neagră de la taică-mio în Târgu-Mureş, după o noapte dementă, dementă de tot. Era ţeapănă şi nu o îndoia vântul. Avea, deci, mai multă coloană vertebrală decât majoritatea dihaniilor cu două picioare care ne-nconjoară. Taică-mio o avea de când era mic şi, ca o tată de fată care se respectă, mi-o dat-o mie.

Io… nah, ca fiul risipitor. De câteva ori am salvat-o din taxiuri, de-o mulţime de ori din cârciumi, da’ de cât am râs de şefu-i prost nici zeul circuitului umbrelor în natura n-o mai putut-o scăpa.

De-atunci n-am mai avut alta, că mă durea prea mult să văd că nu mai găsesc nicăieri aceeaşi rezistenţă, acelaşi material, acelaşi mâner care-mi încăpea perfect în mână. M-o plouat, m-o nins, m-o plouat some more, da’ tot nu m-am îndurat să dau banii pe altă umbrelă.

Vinerea trecută am party-uit în Scarabeo, cu omini faini şi dragi. Afară era vremea aia de la ştiri: furtună, vânt, copaci căzuţi grămadă. Aşa că după ce m-o ajuns pălinca, m-am urcat într-un taxi ales la-ntâmplare şi am pornit spre casă.

Taximetristul era genul vorbăreţ şi avea noroc, că pălinca aia m-o dezinhibat. Damn, conversaţia era chiar plăcută (şi asta e mult, venind de la ursuza de mine). Evident, pe la jumătatea drumului o făcut pană…

Şi aşa, stând amândoi înăuntru, cu vântul şi ploaia mişcând şi cutremurând maşina (pe bune, era horror), am grăit:

– Cine-ar ieşi pe vremea asta din casă? Nici nu mi-am luat umbrelă… Nici măcar n-am umbrelă!

Mă aşteptam să mă privească de parcă aş fi zis că trăiesc fără gaz într-o săpătură de la periferia oraşului, da-n schimb… mi-o întins o umbrelă. Roşie, cu mâner de lemn, faină şi statornică.

– Păstreaz-o. :)

It made my day. Şi zâmbesc de-atunci ca proasta, gândind banalitatea de pe lume: toţi avem suflete. Ardeleni, bucureşteni, moldoveni. Nu ştiu, cuvintele astea îmi vin în cap când privesc  umbrela roşie.

Miroase a odorizant de maşină :)

4 thoughts on “Umbrela neagră, umbrela roşie

  1. Ești soră cu mine la de-astea cu umbrelele. Nici la mine nu rezistă, oricât m-aș ține de ele. Acum am una faină de tot, un adevărat curcubeu, țapănă, cu mâner de lemn. Ce mândră mi-s de ea, mai ales că e de la cineva foarte drag mie! Drept pentru care am proptit-o între scaunele din față ale mașinii, de unde n-o iau nici să fie potopul lui Noe. Între timp, m-am obișnuit să mă ningă și să mă plouă, fără prea mari stricăciuni, decât poate la cap, dar nu-i bai! N-o să rătăcesc eu frumusețe de umbrelă doar din cauza asta. :D

  2. SLVC, apăi doar un am pierdut! Una şi bună. Îmi place raţionamentul tău, aşa fac şi io de-acuma, că nu se mai poate. Asta e amintire faină şi preţioasă, nu-mi mai permit s-o pierd. Ce, doar de-aia s-o inventat gecile cu glugă, nu? :))

    coolnewzu’… şi bloggerii. :))

  3. Pingback: Am întâlnit şi taximetrişti nesimţiţi, fuck you very much! | Fascination Street

Leave a Reply

Your email address will not be published.