Înainte de Fişioru’, am fost tare îndrăgostită de un tip cu o viaţă-n plus faţă de vârsta mea. Amor pornit de pe net, din pasiuni comune şi cântec de chitară, transformat curând în ani de zile de mindfuck. :)) Şi, cumva, chiar dacă el era luat de peste zece ani de o tipă tare mişto, tot el era gelos până şi pe muzica pe care-o ascultam. Pe Dorian, cu care schimbam nişte flirturi online nevinovate la vremea respectivă, îl ura cu pasiune. Noah spuneţi, are vreo logică ce zic? :))

Oricum, se zice că dragostea te face poet. Noah bine, înseamnă că asta o fost iubire adevărată. It ain’t love until it rhymes, sau cum era vorba aia… Aşa că ce m-am gândit io să fac de ziua lui? Rime, desigur. Şi numai acum, când sunt detaşată de subiect, mi-am făcut curaj să vă fac şi pe voi să râdeţi.

Aşa că luaţi de citiţi capodopera postmodernă de mare angajament.

Erau odată ca-n poveşti
Au fost… întotdeauna
Două tărâmuri pitoreşti
Dar ţara numai una.
Carpaţii doar le despicau,
Şi două-trei cuvinte
Rostite diferit erau,
În rest, omini pe-o minte.
Doi dintre ei stăteau pe net,
El pe-un tărâm, ea pe-altul,
Iar el a tremurat discret
Poze văzând cu faptul
Că ea în mână strâns ţinea
La fruncea-i – o chitară,
Iar lui la suflet îi mergea
Această isprăvioară.
Vrăjit, rapid capitulă
Şi-i dete add domniţei
Care din start îl adulă
Prudent, ca pasul mâţei.
Căci era unic pe pământ.
Ei inima-i luă foc,
Iubind fără discernământ
Pe blondul cool cu cioc.
Nazist ea însă-l bănuia
Pe tipul ce străluce
Căci el continuu-aprecia
Un hanorac cu cruce.
Pe dată îns-a fost
Dilema rezolvată
Iar ea era din nou la post,
Profund amorezată.
Într-o noapte, ea de dor s-a stins
Şi o păştea sincopa.
Mâna pe receptor i s-a prelins
Sunând la Europa.
Şi foarte pestriţ i-a rostit,
Cu puls crescut şi groază,
Masculului cel pironit
Palavre cu emfază.
Astfel unite două lumi
Parcă-mpotriva firii,
Au aşteptat vreo şapte luni
Momentul întâlnirii.
Iar când acesta a sosit
Şi cei doi s-au văzut
Cuvintele au prisosit –
Ceva de necrezut.
Împreună ei au contemplat
Un opt pe un perete
Şi-apoi prelung s-au sărutat
Sălbatec şi cu sete.
Ei nici că-i mai păsa atunci
Sorgintea rockărească
A blondului, oricât de nuci,
Să vrea s-o dibuiască.
Cu Manowar s-a obişnuit,
Chiar dacă-l mai înţeapă:
„Livin’ on the road nu-i hit,
Îi-o piesă handicapă !”
Şi iac-aşa s-a-nfiripat
Iubire-adevărată,
Iar peste ani s-a transformat
Într-una nevropată,
Căci ea-l dorea pe micul leu
Alături totdeauna,
Dar nehalitul derbedeu
Mai stătea cu una!
Răbdând, ea s-a refugiat
C-o falcă-n cer, plină de draci
În-acordeon arpegiat
Şi muzică de Haidamaci.
Iar el, gelos la rându-i
Pe unu’ zis Ivan,
A sucombat în sinea-i
Pân-a sosit Dorian.
Dar toate-aceste gânduri
Negre n-au nici un spor
Când amintiri sunt râuri
Curgând, cu Faith No More.
Numai acolo se-află,
’n-acele clipe ştiute,
Sensuri ce te umflă
Cu-emoţii tari şi mute.
Şi simţi cum se dilată
Tot sufletu-n plăcere
Simţirea ţi-o îmbată
Ca acei stropi de bere
Băută pe terasa
Din noaptea ca-n poveşti,
Rămasă cu angoasa
Pasiunii nebuneşti
Dintre un blond şi-o blondă
Pierduţi în clarobscur
Ea adorând etern
Privirea lui de-azur.

Ironia sorţii: la câteva ore după ce-am scris asta, l-am cunoscut pe Fişior: mai tânăr ca mine, dăştept, frumos… şi o părăsit-o pe una pentru mine. :)) Păţăşti. Iar azi, în loc de poezii, i-am trimis blondului cu cioc un sms cvasinaşpa: “Putem oare vorbi deja despre o vârstă venerabilă?”. :)) Ce să mai… la mulţi ani, măi, hăi, hăi.