Monthly Archives: May 2012

Eurovision sau di ce your argument is invalid

Posted on by
11

Încă un an, încă o paradă a banalităţii, frivolităţii, kitschului, voturilor geopolitice şi nonsensurilor la Eurovision. Ăstea-s lucruri de la sine înţelese, pe care nu le contestă nimeni.

Dar de ce să nu te uiţi? Cel mai mult mă dixtrează ominii care susţin sus şi tare că-s oh, atât de pasionaţi de muzică, da’ nu se uită “la rahatul ăla de Eurovision” sau decreteză vanitoşi “vă las cu Eurovisionul, eu mă duc să fac orice altceva pentru că orice altceva e mai ok”. Bitch please!

Well boohoo, io las Iorovizionu’ să meargă în fundalul unei sâmbete muncitoare, pentru că aşa mai aflu şi io cum se mai înţeleg naţiile cauzatoare de războaie mondiale, da’ şi ceva muzică faină. Pentru că deşi îi 90% spam, mereu am descoperit câte-o mică bijuterie cu astă ocazie. Your argument? Invalid.

Io am un defect. Cum aud o piesă, mă gândesc cum ar suna live. Live cu tot tacâmu’, nu doar guriştii, aşa cum e practica nefericită la Eurovision din lipsă de timp sau bani să plăteşti nişte oameni care să-ţi scoată timp bun la instalat, dezinstalat şi cărat instrumente.

Tocmai de-aia, cea mai recentă ţară care m-o impresionat la ediţia asta o fost Turcia. Ăştia mereu o avut câte ceva fain prin concurs, fie că era vorba de trupe rock când tot totul mustea a lălăială pop, fie vreo ciudăţenie a naturii când restul ţărilor aleseseră labe triste să le reprezinte. Noah, de data asta a fost vorba de un gagiu care live cu tătă trupa ar fi dat clasă unui continent întreg.

Fie Can Bonomo cât de hipster, dacă se urcă, de exemplu, pe scena Peninsula, intuiesc chefu’ de pe lume, pe Runia în delir şi io alături de ea. N-are cum să fie altfel, aţi auzit ce klezmer oriental sună piesa asta? A se cerceta şi varianta iorovizonată, în care punerea în scenă cu oamenii-bărcuţe face tot, da’ şi ruperea de ritm de la final sare mai bine-n urechi, de mi se făcu pielea de găină. Şi vă rog, nu-mi ziceţi că n-are voce suficient de masculină. Your argument? Din nou invalid. Luaţi un Ali Baba acustic, oriental şi punk. Păi se poate?

Alt mare meseriaş mi s-o părut moldoveanul di pesti Prut Pasha Parfeny, care nu ştiu ale cui gene perfecte le-o moştenit, da’ arată ca fiul nelegitim al lui Colin Farrell cu Edward Norton, dacă vreunu’ dintre ei ar fi fost purtător de ovare şi uter.

Tăt ce sper îi să mă-nşele auzul şi să nu zică în versuri ceea ce cred eu că zice, adică “You have never been to my show, you haven’t seen before how looks that trumpet“, că nu ie okei. :| Dar având în vedere că al nostru Pasha ştie engleza cam ca Inna în competiţie cu ea însăşi, mă străduiesc să fiu tolerantă. Moral end fizic, ai meic sport, ai meic sex! =))

Altfel piesa m-o rupt. La Eurovision o adus nişte pipiţe pe scenă în loc de trompete şi viori, care live oricum ar fi fost numa’ de decor, da’ orişicât… Lăutar mi-o cântat aproape trei zile pe repeat. Am aflat că Pasha o mai încercat şi anu’ trecut să participe la Iorovizion, cu piesa asta:

Deci cât de adevărat poate să fie? Să ţâpi pe tine un guler din blană de jder, cum se face în Moldova, să tragi o ţâră cu urechea la un Tiesto, un digei, o treabă, o socoteală, să adaugi un ţambal şi un nai şi să te prezinţi la preselecţie? I bow in awe. Poate-aş asculta şi Elena Gheorghe cu ţambal.

“This is what Eurovision should be about, incorporating your country’s culture into the song and making it unique, not making some trashy pop song for votes :)”. Nici io n-aş fi putut-o zice mai bine. Cât îs de norocoşi moldovenii că anu’ trecut o putut alege, printre altele, între Dorule şi Zdob şi Zdub? Serios acuma. NOI I-AM TRIMIS PE HOTEL FM! Moldovenii nu fac rabat de la calitate, tocmai fin’că niciodată Zdubii nu s-o dus acolo imaginându-şi că au şanse să câştige. Ei vor doar să fie cool, să le arate cum se face cântăcioşilor de pop la xerox, să fie văzuţi şi chemaţi să cânte în ţări vestice de pe urma asta. Şi le iese mereu.

Fără vreo urmă de sarcasm sau glumiţă, io am ţinut cu Rusia. Pentru că numa’ ţara aia ar fi avut кoаие să trimită nişte bunicuţe, cum le-o tot zis lumea, să cânte ceva atât de infinit de ironic şi mişto ca parti for ievribadi, dance. :)) Ceea ce mă înveseleşte nespus îi faptul că tupeul sovietic îi direct proporţional cu incapacitatea unora de a vedea altceva în afară de tinereţe şi versuri în engleză la un aşa concurs.

Pardon, ce? Îs bătrâne şi te orpiliează ridurile şi dinţii lipsă? Your argument is invalid, te paşte aceeaşi soartă, dacă ai norocul să trăieşti atâta. N-au voce? Your argument is invalid, mai ascultă cântece vechi lipoveneşti sau sârbeşti cântate de muieri. Sau nişte Smashing Pumpkins, că nici ăia n-au gurist talentos, da’ ce albume superbe scot! Melodia îi doar un kitsch catchy? Your argument may be valid, căci de gustibus. Le iubiţi sau le urâţi, da’ de uitat nicio şansă, aşa cum se-ntâmplă cu o mie de melodii de duzină. VEZI AICI şi AICI ce mai cântă Buranovskie Babushki.

“FRATI ROMANI, IN YOU TUBE, MAJORITATEA COMENTARIILOR IN LIMBA ROMANA SUNT ORIBILE!!! NOROC CU COMENTARIILE IN LIMBI STRAINE!! :) ROMANIA A FOST REPREZENTATA EXCELENT!! PE TOT MAPAMONDUL STIE CA REZULTATELE FINALE ALE EUROVIZIONULUI SUNT SIMPLE CALCULE POLITICO-ECONOMICE!! CALMATI-VA!! PS. DA-TI LIMBII ROMANE O SANSA DE INSANATOSIRE DUPA ACESTA BOALA GRAVA NUMITA “TIGANIADA”!!!! A Dvs ROMANCA MANDRA NASCUTA PE PLAIURI STRAINE. VA MULTUMESC! #MuchLove :)”

This argument is… paraplegic. Tocmai de aceea, fără să mai comentez, vă las cu adevărata participantă a României la Eurovision. N-o fi câştigat preselecţia, pentru că doamnie feri să ne considere Europa ţâgani! – dar o câştigat ceva muuult mai preţios. V-am zis, oare, în ultima vreme, cât de mult aştept Peninsula? Shunta shunta shunta! :D

Ce bărbaţi mă mai plac (I)

Posted on by
11

V-am împuiat destul capul cu muzică şi cum să nu discriminaţi până nu plecaţi bine de tăt urechea, amu’ îi cazul să trecem la treburi serioase alte treburi: bărbaţi! Mai exact, ăia care, din motive încă nedesluşite de mine, mă plac. Ajutaţi-mă că nu mai pot să dau cu banul.

1. Rock star-ul.

  • Sexos, o ţârucă mai în vârstă, cu plete, barbă, craci sănătoşi şi un fund obraznic care imploră să crape pantalonii pe crupele-i apetisante.
  • Evident, foarte cult într-ale muzicii, cu pluridoctorat în metale grele, dar cântă ceva nou, pe val, numa’ bun de sucit minţile gagicilor.
  • Pozează în mascul alfa, dar are o doză de nesiguranţă şi o umbră de lezare emoţională care îl fac irezistibil. Roar.
  • Foarte iscusit cu palavrele (că doară de-aia are trupă, d’ooh), deşi nu se ştie juca şi nu-i deloc spontan la provocările mele ghiduşe şi perverse.
  • Un MONUMENT cu M mare de bun-simţ, ceea ce mi-o plăcut din prima, dar şi vulpoi bătrân, de o naivitate falsă şi perfidă până te face să spui lucruri pe care nici nu ştiai că le gândeşti.
  • Pe scenă, când e adulat, prinde curaj, se avântă în faţa gagicii de care-i place, care întâmplător relatează toate ăstea, şi, cântând “let’s get down to business” indicând prohabu-i, are impresia că i-a făcut cea mai mare declaraţie de dragoste… Facepalm în loop!
  • Înduioşător de drăguţ, mai ales când rupe două-trei cuvinte-n maghiară ca să mă impresioneze. ;))
  • Manchild. Probabil are mai mare nevoie de-o mămică decât de-o gagică. Iar io n-am timp şi răbdare de dragoste maternă, bleah, ce-i aia?
  • Fiind rock star, evident că face constant mişto de balcanismele mele, cu un cinism izvorât însă din drag (dar tot n-ar asculta d-ăstea nici căsăpit cu sapa). Când i-am zis să nu-şi nege rădăcinile, replica lui genială a fost: “Sunt născut şi crescut în Bucureşti, rădăcinile mele sunt în beton”. =))
  • E rock star, deci îi implicit beţiv şi afemeiat. Deşi-s atât, dar atââât de uşor de iubit, NU puneţi botul la rock stars. Ce rost are o relaţie căreia-i vezi deja sfârşitul? Evident, faptul că tu nu te laşi când îs atâtea care deja şi-o dat jos sutienele şi le-o ţâpat pe scenă te face interesantă… şi bucla-i infinită.

2. Minorul.

  • Dacă vă zic câţi ani are, sunaţi la 112 şi înfund închisoarea ani buni.
  • Rocker cu păr blond şi frumos, tulei abia răsărit pe faţă şi… şi… piesa de rezistenţă, un tatuaj tare fain pe braţ, care-i numai începutul unei adevărate opere de artă.
  • Insistent până dă în patologic. Are idei puţine şi fixe. Ferească sfântu’ ca ideea aia să fii chiar tu.
  • Îs şi io naşpa; ştiind că minţile virgine-s cele mai uşor de îmbrobodit, nici nu mi-am fluturat de două ori gingaşele-mi gene, că şi mi-o şi propus să MĂ MUT LA EL. Facepalm îi puţin zis.
  • Îi de-o gingăşie rară, dătătoare de curcubeie-n urechi.
  • Nu o aflat încă de balcanismele mele decât la un nivel foarte superficial, dar îs sigură că dacă-i explic cum stă treaba, mă cere de nevastă şi aduce scurt Fanfara Ciocârlia la evenimentul festiv. Tre’ doar să pocnesc din degete şi să spurc copchilul rocker, sabotându-i viitorul între amicii lui acneici, cu tricouri Iron Maiden. :))
  • De când s-o prins că-mi place sarcasmul, îşi testează încă skillz-urile neformate pe mine. Aşa că iar îs luată cu drag peste picior: tanti Roxa, babă, granny etc. ADIO!
  • Acuma serios, viaţă, ce ai de gând cu mine? Tocmai ce-am zis binepa unei relaţii de doi ani cu un copchil şi amu-mi trimiţi altu’? ŞI MAI tânăr? Ca să ce? Mă duc în sihăstrie, nu mă mai joc aşa!
  • Trivia mişto-i că o jucat într-un film cu Monica Bârlădeanu, câştigând nuş’ ce casting. :)) Numa’ bine, alt star, ce să zic…
  • Partea proastă-i că exact genu’ ăsta de tip îmi place. Da’ aşa, cam în zece ani de-acum înainte. Păţăsc.

Partea şi mai proastă-i că am zis doar de doi şi m-am lungiiiit hă-hă. Urmează următorul calup (şi sper că ultimul, dacă nu se mai gândeşte cineva să mă placă – într-un mod, nu-i aşa, inexplicabil – până atunci).

Răspunsul meu pentru rock star:

Răspunsul meu pentru minor (apropo, în tezaurul de clişee lingvistice ale lui Roxa, minori îs tăţi cei mai mici decât mine):

Şi totuşi, dacă asta ar fi un fel de primă semifinală, vouă care din ăştia vi se pare răul ăl’ mai mic? Hâc!

Există Zdubi şi după Videli Noch

Posted on by
12

Nu ştiu de ce, da’ de fiecare dată când iau la puricat interneţii, ajung în Rusia. Este un complot! Mai multe nu zic, că în lipsa mea de discreţie, m-oi trezi cu Armata Roşie în Apărătorii Patriei.

Îi un complot şi pen’ că X-uleasca, fana băimăreancă Fascination Street, pe care-am avut onoarea s-o cunosc weekendu’ ăsta, tocmai ce mi-o fluturat pe sub nas o viză de Rusia. Şi m-o lăsat s-o ating, s-o contemplu, s-o mângâi, să lăcrămez pe paşaport şi să jur pe alfabetu’ chirilic că, atunci când mă fac mare, oi avea şi io una asemănătoare. :)) X-uleasco, din Rusia vreau un cazac. În Ucraina găsăşti mai ieftini. Săru’mâna!

Toate ăstea, cumulate cu stalkăreala excesivă a paginii de concerte a Zdubilor, o dus la o încântare temporară. Căci Zdob şi Zdub au trei concerte numai în iunie în Bucureşti. Şi cumva, am impresia că nici aşa nu mă satur.

Şi cred că voi ştiţi cât mi-s mie de dragi moldovenii ăştia. Da, îs fiţoşi şi au ifose de mari vedete când nu vor să coboare din microbuz la Roşia Montană, pentru că-i prea mult noroi pe jos. Da, o lansat acum un album cam de porc şi mai mult vestic decât estic. Da, o cântat pentru cine nu trebe prin Republica Moldova, da’ se poate să stai supărat pe ei? Când reporteru’ amator de conspiraţii îi întreabă dacă videoclipul de la Hora cosmică conţine un mesaj anticomunist subliminal şi ei se prefac picaţi din lună? Poţi să fii supărat? Sau când se urcă pe scenă şi în public se deschide cutia Pandorei a dansurilor? Zi, poţi? NU!

Cred că toată lumea ştie ce cover fain o făcut moldovenii după Videli Noch. E redundant să mai insist asupra aspectului. Totuşi, ceea ce ştie mai puţină lume îi că nu-i singuru’ cover mişto rus trompeţit de Valerică.

Bella, Ciao îi unu’ dintre cele mai enervante cântece pe care le-o putut lăsa în urmă al Doilea Război Mondial. Am ajuns să nu-l mai suport după ce o fost folosit şi în enşpe mii de reclame, fără vreo încărcătură istorică, fireşte. Mă rog, s-o înregistrat în multe limbi şi parcă tot mă-mbolnăveam instant de icter când îl auzeam… până am dat peste varianta Zdubilor în rusă, acum două seri. Apăi ziceţi şi voi, nu-i win++?

Şi de-acolo am ajuns la un cover după Сэра. Cam aşa suna muzica populară acum 20 de ani în Rusia. La noi abia dup-aia se lansa şi era în mare vogă Cristina Rus. Mai tre’ să zic ceva? Diferenţa de clasă-i cam ca între Dostoievski şi Sadoveanu.

Ultima şi cea mai valoroasă dovadă a faptului că Zdob şi Zdub îi una dintre puţinele formaţii pentru care merită să-ţi târâi popoul din casă, la 35 de grade, de trei ori într-o lună, doar ca să-i vezi, este acest cover demenţial după rusul cel mai rus care-o existat vreodată în Rusia: Vîsoţki.

Cu mare ruşine tre’ să recunosc că tot prin Zdubi l-am descoperit, când Roman o cântat dumnezeieşte live Moja Ţiganskaia şi aveam, pentru prima oară, revelaţia vocii guturale şi… VOCII lui Roman. Adică nu ştie doar să chiuie şi să ragă, ci poate, dom’le, SĂ CÂNTE, cu un timbru atât de fain, încât se ridicaseră toţi perişorii pe mine şi un fior de bine făcea un constant du-te – vino pe şira spinării-mi.

(Simplă, fără zgomot de fond, o găsiţi aici -> Beloe Vino, Krasnoe Vino (2010) -> melodia 14.)

Îs sigură c-o să vă uitaţi altfel la Zdubi când îi mai vedeţi live, dacă aţi avut răbdare cu filmuleţele ăstea. I know I did. :D

Faith in humanity: restored

Posted on by
6

Poate vă întrebaţi unde au dispărut post-urile ălea acre despre cât îs de idioţi colegii mei. Simplu: nu mai există, pentru că nu mai am colegi idioţi. Ceea e chiar plictisitor, pentru că v-o cam plăcut cum m-am chinuit la fosta redacţie, nu?

Ei bine, aici lucrurile stau altfel.

– Dude, ai scris statuiile în articolul ăla deja pus pe site! Nu cumva-i cu un singur i :D? întreabă un coleg pe celălalt, care stă lângă mine.
– Păi şi? Nu aşa se scrie?
– NU?!

Colegul incriminat verifică pe DEX online, noi ăştialalţi râdem, mie deja-mi şiroiesc lacrimile.

– Serios, io aşa ştiam că se scrie. Că dacă la singular se termină în -ie, se scrie statuiile. Nu aşa e? se uită el către mine.

Ţi-ai găsit persoana.

– Nu ştiu de nicio regulă, da’ dacă la plural e statui, cum să fie cu doi de i dacă-i articulat? Sau… (încolţeşte bănuiala în mine)… tu scriai la plural statuii?
– Da… :|

=)) Important îi că am râs atât de bine şi că oricât ar fi fost de ruşinat de isprava sa, colegu’ o găsit resurse să se autoironizeze şi să ceară explicaţii, să fie lămurit o dată pentru totdeauna. Ceea ce-i nemaipomenit de mişto, mai ales după ce vin dintr-un colectiv în care, editor fiind, n-am zis nimănui niciodată că face frecvent aceeaşi greşeală, de teamă să nu fiu linşată sau ceva.

Iată că mai pot fi surprinsă şi plăcut. Îi ca atunci când, dacă stau mai mult prin Bucureşti şi mă-ntorc în Ardeal, văd doi omini care se ciocnesc din greşeală pe stradă şi mi se strânge inima, aşteptând cu un ochi închis şi altu’ mijit să se ia la harţă sau măcar să-şi înşire arborele genealogic însoţit de atribute colorate. Cân’colo, ei îşi zâmbesc şi zic placid “noah… scuze!”.

Aşa că am vrut să-mi consolez colegu’, să fiu şi io o colegă mişto, nu una care se dă mare că ştie a scrie – chiar nu ştiu nici io unele lucruri şi le verific, parol! Deci grăiesc împăciuitoare:

– Noah las’ că nu-i bai. Tre’ doar să simţi cât îs de lungi cuvintele la plural când le articulezi. Sau să foloseşti i-urile în funcţie de statuie. Tu te-ai referit la o una pentru care puteai să pui chiar mai mulţi de i, la cât îi de lungă!

Traian şi lupoaica - cişmea(poate cea mai bună parodie a celebrei lupoaice a lu’ Traian, via Metropotam)

Chiar, ştiaţi că mai există una identică în lumea asta largă? Sevilia, baby. Donată de guvernul român acum mulţi, mulţi ani.

Nu e bar precum e banu’, nici pirat ca Sandokanu’

Posted on by
2

Nu ştiu cât de des vi se-ntâmplă să cereţi indicaţii în Bucureşti ca să ajungeţi într-un anumit loc. Dacă totuşi o faceţi, cred că v-aţi lămurit şi voi ca şi mine că, dacă întrebaţi trei oameni:

– primul te ignoră că-i grăbit;
– al doilea îi bucureştean get-beget, recte mare expert, şi înşiră cu exces de zel un amalgam de nume de străzi de care n-ai auzit niciodată; pe urmă întreabă dac-ai înţeles şi reface încă o dată traseul, enumerând cu totul alte străzi şi direcţii; p-ormă-ţi dă şah-mat şi-ţi spune scurtăturile… succes! :D;
– al treilea îţi zice fain unde să meri, da’ ajungi acolo şi-ţi dai seama că eşti la dracu-n praznic, într-un loc greşit;
– dacă ai noroc şi dai şi de-al patrulea, ăla te trimite unde n-ai fi vrut, deşi ai mai fost.

Noah, cam aşa nu funcţionează lucrurile aici.

Veneam într-una din zile cu o colegă de la munci şi ne abordează o chinezoaică. A se citi cu accent chinezesc, cu o grămadă de consoane:

– Excuse me, do you know how I can get to Banul Andronache street, please?

Io tac şi-mi accept condiţia umilă de provincială neiniţiată-n tainele Capitalei. Colega însă adoptă ferm un aer doct, io mă pregătesc să iau mental notiţe, chinezoaicii i se fac ochii rotunzi din oblici şi, şi!!!…

– Ask a cab driver.

8-|

Dar dac-aţi crezut că totul se opreşte aici, vă-nşelaţi amarnic. În urma noastră auzim o tanti, care indubitabil face parte dintr-una din categoriile milostive de mai sus, dorind să ajute turiştii patriei:

– Ăăă, sigur căutaţi un bar. Staţi să vă zic…

Chinezoaica fericită nota ce înţelegea pe un carneţel.

Un bar. Un BAR. UN BAR! aud eu cu ecou în spatele minţilor mele prăjite.

– O zis cumva bar? îmi întreb nedumerită colega.
– Mdap. :|
– :|

Undeva, în oraşul ăsta, este şi la ora actuală o chinezoaică care tot ce vrea îi să ajungă pe Banul Andronache. Bag mâna-n foc pentru asta. Măcar am aflat de ce au chinezii ochii oblici: de tristeţe c-au întrebat un bucureştean cum se-ajunge-n Asia, mă, de-aia!

Who’s your momma? Mother Russia!

Posted on by
12

Viaţa suge delirant de tare când nu ieşi din casă o săptămână şi-ţi petreci mai bine de juma’ din zi dormind. Sună feeric, da’ nu şi când un organ este foarte revoltat şi îţi cere cu disperare să-l mai scuteşti. Bine, fiere hateriţă, noroc că există interneţi să treacă vremea-n care mă ţii pe loc, căci altfel băgam mâna după tine, te scoteam, îţi dădeam doo palme să-ţi revii şi te puneam la loc. Word to yo’ momma!

Şi apropo de mame, cea mai dragă mamă ni-i tot mama Rusie, nu? :D Să vă zic. Bare with me.

În perioada asta sihastră am parcurs internetul de cinci ori, iar YouTube-ul nu cred că mai are secrete pentru mine. Am ajuns la zi cu Grey’s Anatomy, aproape la zi cu Californication, am aflat cu stupoare că există un gen muzical care numai piţi gypsy poate să se numească, am decretat cu Cristi că ne facem trupă de gypsy grunge şi am studiat intens, în sensul ăsta, cum face Shantel solo-ul de chitară de pe Disko Partizani (clipu’ oficial îi fain, da’ n-are solo, huo Shantele, apăi îi fain ce faci?). Apoi, ne-am amintit cu drag de cel mai tare nume de blog care-a existat vreodată pe interneţi, Hardcore Ardelenesc (cel mai ugheş oximoron evăr!). Fiind inspirat de Hardcore moldovenescu’ Zdubilor, am ascultat de vreo trei ori şi minunăţia asta de piesă (versiunea Satanei, versiunea cu trompeţâcă add-on) pe care se lasă cu lupte grele la concerte, apoi am redescoperit Rusia.

Şi picai în amor. Pe fătuca asta bălaie o cheamă Pelageya (Пелагея – se pronunţă Pilagheia, o pilă gayă, d-estea ;))), îi din eterna Siberie şi mi-o pus inima pe jar. Şi-o găsit o gaşcă de instrumentişti faini şi o-nceput să reorchestreze cu ei vechi melodii folk ruseşti. Printre care şi asta:

Îi un cântec căzăcesc compus pe la sfârşitul anilor 1890 de Alexandra Armfelt şi soţu-so, Vladimir Zheleznov, care erau tare pasionaţi de folkăreală şi o lucrat mult în perioada aia să culeagă/compună astfel de minunăţii şi să le strângă-ntr-o colecţie, ceea ce nu-i la fel de-uşor ca-n ziua de astăzi.

Iar cântecu’ de mai sus îi despre previziunea sumbră a unui soldat cazac că timpul lui se apropie de sfârşit. Aţipeşte-n timpul zilei şi visează că, stând pe calul său neliniştit şi negru, o adiere de vânt dinspre est îi suflă pălăria de pe cap. Neştiind cum să interpreteze asta, îi povesteşte totul căpitanului, care-l priveşte cu milă şi-i spune că va fi decapitat în luptă. Cam asta zic versurile cântate cu atâta candoare şi gingăşie de tipa asta cu chip angelic, îmbrăcată-ntr-o ie tare faină. Cam asta ar cânta cazacii mei favoriţi, Haydamaky, dacă ar fi fost mai trişti, adică muieri. ;)) Cam aşa m-am topit io.

M-am înmuiat şi mai tare când am dat peste colaborarea asta cu Daria Moroz, altă tânără speranţă a reînvierii folkului rusesc.

Priviţi-le doar (între 00:48 şi 5:30, nah, aşa-i filmuleţul), două făpturi atât de tipice ruseşti, că ţi-i mai mare dragul. Atât de krasive, de distinse, de sensibile, de fain înţolite şi cu nişte voci de îmi ies curcubeie pe urechi! Cântă sirenele, pajiştile înfloresc şi îngerii capătă perechi duble de aripi, alta nu. Dac-aş fi fost Margareta, aş fi dansat fără regrete la balul moscovit cu însuşi Diavolul pe piesa asta, şi-aş mai fi şi uitat de Maestru. If you know what I mean. Dumnezo, că deja scriu poezii de amor unor gagici, şi-asta nu-i a bună.

Iar cu asta căzui de pe scaun:

Shoegaze raşăn folk, dacă mi se permite invenţia. Iar pe album e chiar mai dreamy. Mnoah, ce să mai zic? Cam asta ascult încontinuu de câteva zile şi efectiv nu mă mai satur. Degeaba, mă, ruşii ştiu ceva ce nu mulţi cunosc în materie de muzică. Dacă io, io! – Roxa, căreia nu-i plac vocile feminine (sau femeile în general :D), îs aşa lovită-n plex şi picată-n admiraţie de atâta gingăşie şi puritate, apăi masculii cum or fi, oare…? :))

Acestea fiind zise, Cristi dragă, plăteşte hostingu’ ăla odată, dară! Că-i duminică şi ominii faini ce trec pe-aici vor să se relaxeze şi să asculte bunăciuni din mama Rusie!