Fascination Street

The most ridiculous fear in life is the fear of being ridiculous

De ce n-o să mă las prea curând de blogging

Ştiţi di ce? Pentru că observ că perioada în care n-am mai scris nimic pe-aici coincide cu cât timp o trecut de când nu m-o mai lăudat nimeni!

Noah, ş-apăi io-s de-aia care are nevoie să audă constant chestii faine ca să se poată menţine pe linia de plutire. Chit că-s fără sens, fără finalitate sau fără bază. Lăsaţi, nu năvăliţi acum cu puzderia de comentarii de bine, ştiu că mă urâţi că tac. Da’ pe bune, n-am trecut prin cea mai roz perioadă.

Ca de obicei, muzica le rezolvă pe toate. Când am auzit cât de elegant zic ăştia de la Moonlight Breakfast, în felul lor, că la tăţ’ ni-i greu, mi-o fost mai mare dragu’ să vreau să împărtăşesc piesa asta aproape minimală, da’ cu o voce ridicol de bună şi o doză de mister care mă face să o ascult încontinuu, pe repeat, de când am descoperit-o. M-am lungit în pat, cu lumina stinsă, ochii-nchişi, şi m-am lăsat exorcizată de Robert Smith şi Alternosfera, că prea îşi dăduseră ghes ăştia din urmă să mă copleşească cu tristeţurile lor apocaliptice.

Ah da, gagica vocalistă e căsătorită şi-are odraslă de doi ani, ceea ce-mi redă o oarecare speranţă-n umanitate. În plus, nici n-ai prea zice că-s românaşi de-ai noştri, nu? :D

Morala? Zic oamenii ăştia “dare to dream”, făcând parcă un follow-up pentru ce ziceau Luna Amară, don’t let your dreams go to shit sau aşa ceva. Îndrăznim, dacă aşa ne-ndeamnă două trupe!

RSS 2.0 | Trackback | Comment

3 Responses to “De ce n-o să mă las prea curând de blogging”

  1. Ion vonSura

    Las tu speranta in umanitate si spune povestea aia nenorociyta cu laptopu si taxiu……….


  2. Te urăsc că taci …


  3. Ioane, vine şi-aia, încet dar sigur. :D

    Anca, şi tu taci mai mult în ultima vreme… busy woman.

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>