Too old to die young

Cred că tot fanu’ Tarantino a văzut până în clipa de faţă Django Unchained (the D is silent :D). Oricum hype-ul e enervant de uriaş, chiar mai mare decât atunci când dom’ regizor a hotărât că, hm, ar fi o idee bună să-l omoare pe Hitler. Atunci făcea referire la istoria pătată cu sânge a Europei, nu a Americii, şi ştim cu toţii că panica inacurateţii istorice sau a zugrăvirii unui trecut mai politically incorrect decât a fost de fapt vine de peste Ocean spre Europa, nu invers.

În fine, n-o să m-apuc acum să critic falşii puritani care-au sărit ca ciupiţi de fund când au auzit the n word rostit fără perdea de atâtea ori în film – apropo, să vă uitaţi neapărat la interviul ăsta, minutul 13:56; Samuel L. Jackson e de milioane, faza e dureros de stânjenitoare şi încărcată emoţional, pare chiar aproape fin regizată, brusc ficţiunea nu ţi se mai pare atât de… fictivă.


Samuel L. Jackson are rol de Nemesis al lui Django, cu o intuiţie greţos de precisă şi o căutătură maniacală

OK, bine, mai tre’ să râd o dată de americani: ştiţi scena cu sângele ţâşnind parcă dintr-o stropitoare pe bumbacul alb, nu? Şi ştiţi cum îi place lui Tarantino să exagereze când vine vorba de sânge, nu? Priviţi cum a ajuns momentul în America faţă de restul mapamondului, care deducem că nu e atât de fainted-hearted sau că poate suporta mai bine umorul bolnav.

I mean…

În fine, ce voiam eu să zic e că aproape 3 ore am stat cu sufletul la gură. Eram acolo, dincolo de ecran, pătrunsă de şi în poveste. Foarte puţini regizori reuşesc să-mi provoace asta, având în vedere că oamenii caută poveşti cu care să se identifice, iar ceva care nu se încadrează în categoria asta trebuie ambalat foarte bine ca să ne păstreze vie atenţia. Tarantino o face de când mi s-a pus prima data în faţă Pulp Fiction, acum vreo 10-11 ani (“ia, femeie, de vezi un film bun”).

Când m-am ridicat de pe scaun, am avut senzaţia că Django e ceva mai subţirel, cu plot mai diluat şi mai uşor de urmărit decât celelalte filme ale lui Tarantino. Dar orele-au trecut, OST-ul demenţial încă îmi răsuna în cap, ţinusem minte replici… meh, numa’ omu’ ăsta poate face un film trashy, pe alocuri dezgustător de kitschos, care să fie memorabil replică de replică şi la care să-ţi vină să râzi în situaţii în care nici să zâmbeşti n-ar fi potrivit. N-am văzut niciun film de Tarantino de două ori, da’ vi le pot povesti pe toate ca şi cum tocmai le-aş fi isprăvit de privit (da, încă mai râd de arrivederci!).

Vă las mai jos două melodii geniale din OST – mi-a fost greu să aleg, e de ascultat şi savurat cap-coadă, inclusiv piesele rap badass, care se îmbină de minune cu piesele vechi, păstrate cu tot cu sunetul acului pe vinil. Noah, cum reuşeşte?…

P.S. Cu toate pulpele, coapsele şi piepturile asudate din Django, m-am reîndrăgostit iremediabil de acest mereu surprinzător Christoph Waltz. :D

8 thoughts on “Too old to die young

  1. parca cele mai bune piese sunt ale legendelor Morricone si Ortolani. pentru mine cea mai tare chestie a fost prezenta lui Franco Nero, cel care a jucat intr-un alt film cu Django, omagiu adus de regizor actorului.

  2. Georgiano, fan Tarantino la fan Tarantino trage!

    Florentin, da, şi pe lângă cameo appearance-ul lu’ Franco Nero, mai sunt o grămadă de detalii mişto care puse cap la cap parcă fac şi mai fascinant filmul. Tot citesc trivia de două zile. :))

  3. he, he, cred ca televiziunile preferate din romania ale lui tarantino ar fi national tv si taraf. national tv pt ca ei dadeau si dau spaghetti westernuri, filme cu bud spencer, filme japoneze cu batai si…pfoai, filmul asta http://en.wikipedia.org/wiki/Hell_Ride
    iar taraf…n-ar avea cum sa nu-i placa manelele si stilul asociat, n-ar avea cum.

  4. e subtirel si diluat tocmai pt ca asa sunt si westernurile spaghetti. punctul culminant e tratat mai superficial decat ar trebui, dar in drumul spre el gasesti ”gem”-uri.

  5. Runie, pregăteşte-te, că Tarantino movie night e mai aproape decât crezi! :D Buon giorno!

    morbish, ăla cu televiziunile preferate ale lui Tarantino îi desemnat cel mai tare comment care-a apărut vreodată pe blogu’ ăsta. Am zis! Şi să nu uităm de OTV, pentru exersarea perplexităţii. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published.