Cum îţi dai seama c-ai îmbătrânit

Şi… am aterizat înapoi în superba Capitală. Primul lucru pe care l-am zis când m-am dat jos din tren a fost “ok, acum tre’ să văd la ce linie pleacă trenu’ înapoi”. Ca de-obicei, pretinii mei cunoscători de Roxa suferind de depresia post-Ardeal mă aşteptau rânjind, gata de miştouri: “Nu-mi spune că nu ţi-a tresăltat inima văzând Gara de Nord, ai auzit viers muntenesc etc., hahaha”. Piei satană pân’ ţi-i bine, că tocmai m-am întors din Ardeal, deci îi plină tolba de înjurături reîmprospătate în memorie, mai ales c-o fost Paştele! :D

fix aşe!

Apropo, nu vă deranjaţi să circulaţi cu CFR-ul la clasa 1 doar de curiozitate. E mai spaţios şi, ce-i drept, mai comod pentru ăi’ cu fundu’ cât ochii lu’ Geoană când o auzit c-o câştigat Băsexu. Da-n rest, vorba unui moşneag upper class, îmbrăcat într-un preţios costum de culoarea părului Pamelei Anderson, trecând prin vagon şi privindu-l scârbit:

– Pfiu! Şi la clasa 1 îi tot mizerabil! Pfiu!

În fine, detalii. Io voiam de fapt să vă povestesc despre cum mi-am dat seama că am îmbătrânit. Simplu: până-n Sighişoara, de unde luăm trenu’, m-o dus văru-mio ăla mic. Cu şase ani mai mic!

– Mă Marian, îi zic privindu-l mirată, parcă numa’ ieri jucam ascunsea, strângeam corcoduşe să le clocim zicând că-s oo şi ne dădeam pe noroiu’ de pe deal ca pe derdeluş, şi acuma mă duci cu maşina! Când ‘mnezo o trecut aşa anii?
– Începi să vorbeşti ca o bătrânică, mi-o retează văr-mio, rânjind pe sub tuleie.
– Iooo? Bătrână?! Bitch please, mai am până s-ajung ca Iulia, să-ţi nimeresc numele din 3 încercări! mă răstesc io, amintindu-mi cum mă striga Aur… Mari… Roxa.

Iulia îi bunica noastră, care ne-o crescut la munte, la marginea secuimii din Harghita, în locu’ ăsta fain, şi îşi punea mâinile-n cap când vedea cum ne-arată hainele după ce ne dădeam pe derdeluşu’ de noroi. Cred că de-aia nimerea greu numele, i-am scos peri albi ani întregi.

– Din 3? Păi la un moment dat mi-o zis Ionel – Adi – Mihai – Mihai celălalt – Florin şi dup-aia Marian! îşi aminteşte văr-mio şi toată maşina râde cu lacrimi. Da’  aia o fost atunci; acuma, la 75 de ani, zice un nume greşit şi atât. :-j

75 de ani. Ne trece toată copilăria prin faţa ochilor, da’ credeţi c-apucăm să ne-ntristăm? Hopa şi iubita lu’ văr-mio-n discuţie, privind galeş către el:

– Uneori şi io-ţi zic altfel. ;;)

Şi i-o zis. Pe peron în Sighişoara, după ce s-or lins bot în bot, i-o zis “Mihai”. Care-i foarte-foarte amuzant din simplul motiv că Mihai îl cheamă pe frate-so.

Ş-apăi cu atâtea bagaje pline de cozonaci, oo roşii, drob şi-alte delicateţuri pascale, la care adăugăm genunchii tremurând de râs şi chefu’ de-ntors în oraşu’ ăsta, greu m-am mai suit în tren. Ce mai, doară am îmbătrânit…

5 thoughts on “Cum îţi dai seama c-ai îmbătrânit

  1. mda, apropo de accent nesesizabil, eu credeam ca pot vorbi fara accent. pana cand m-am auzit pe o inregistrare vorbind ca johannis.

Leave a Reply

Your email address will not be published.