Acu’ două săptămâni m-am revăzut cu Blonda, pe care imposibil să n-o ţineţi minte după judecata ei impecabilă… de bust. Inutil să mai zic că simpla prezenţă a fiinţei ăsteia îmi luminează viaţa, oricât de cheesy şi mooshy-gooshy ar suna – jur că n-am spus asta niciunui mascul, niciodată, dar o zic despre ea. Când vezi că toţi şi toate-n juru’ tău se schimbă, nici nu ştiţi ce reconfortant îi să discuţi cu o persoană care-o rămas exact la fel ca-n facultate, fără s-o corupă viaţa de om intrat prea cu forţa în câmpul muncii, cum prea des observ că se-ntâmplă, şi fără să conteze că trei ani ne-am văzut mai rar ca două cârtiţe sub pământ.

Ca fomeile, ne-am amintit că în facultate mergeam până-n Reghin să ne tundem, că acolo ştiam noi o frizeriţă bună, căreia dacă-i ziceai să-ţi tundă vârfurile nu te lăsa fără juma’ din podoaba capilară. Mai ştiţi oameni care fac naveta pentru un tuns? Hm?

Paranteză: io mi-am amintit şi că datorită Blondei am avut revelaţia că îmi pot tunde bretonu’ singură, da’ nu i-am zis niciodată şi probabil o să afle citind asta. :))

Revenind, Blonda mi-o povestit despre prima şi traumatizanta ei experienţă de-a se tunde în Cluj. Oraş fain de la poalele Feleacului, mândria şi fruncea Ardealului, leagănul culturii şi civilizaţiei româneşti, oaza de speranţă economică a Transilvaniei, pricepeţi voi.

Noah, şi s-o dus Blonda să se tundă. Locuind în oraş nou, evident că prima tunsoare-i la plesneală. Intră într-un coafor oarecare, dă bună ziua. Întâmplător, se uită şi la ceas.

– Să mă tundeţi drept, un pic rotunjit în spate. Numa’ vârfurile. Şi neapărat fără scări! dă indicaţii Blonda.

Evident, care-i primul lucru pe care-l face frizeriţa clujeancă? O scară.

– DA’ AM ZIS CĂ NU-L VREAU ÎN SCĂRI!
– Ioi… benoclează frizeriţa ochii la isprava ei.

Apoi, cu un aer profesionist, adaugă:

– Da’ nu se poate altfel.

Blonda în prag de infarct, palidă, o murmurat încet numa’ un “cum adică nu se poate?” indignat şi s-o lăsat mai departe pe mâinile frizeriţei. Asta o meşterit ce-o meşterit la căpăţâna Blondei, o tapat-o, o aranjat-o, i-o luat banii şi i-o urat o zi bună în continuare.

Cu nişte ochi în care încă i se citea groaza, Blonda păşeşte afară din coafor. Se uită la ceas: totul o durat fix zece minute, cu plătit cu tot. Să mai zică cineva că ardelenii-s molcomi.

Apoi s-o dus acasă, s-o uitat în oglindă şi-o început să plângă. Şi până-n ziua de azi, păru’ Blondei arată ca şi cum ar fi trecut printr-o decapitare eşuată cu ghilotina – care în loc să nimerească gâtu’, o tuns-o în scări, mai exact în scară, că-i una singură.

da’ nu arată rău, nu? mai ales că nu se vede de părul meu tuns perfect (lol)

După ce am terminat de râs cu lacrimi de povestea asta, i-am zis Blondei aşa:

– Apăi tu, io de eram în locu’ tău, îi ziceam că pe-o scară a frizeriţelor tolomace din Cluj, ea-i prima!

Mi-am găsit jurnalul din clasa a şasea şi am râs cu spume şi muci de ce-am găsit pe-acolo. Pe bune, îmi şiroiau lacrimile. Nu de exprimări, nu de pleonasme, repetiţii şi albaştrii cu doi de i, ci de mintea naivă şi neîncercată care simţea lucrările de control ca cele mai apăsătoare probleme evăr.

scriam cu stilou că s-o gătat pixu’. non-ardelenii n-o să-nţeleagă ce-i aia “s-o gătat pixu'”

Deci iată cum ar fi arătat un post entry pe Fascination Street în ’99 (n-am modificat nimic):

Avem profesori noi în clasa a VI-a. Printre ei se află şi un nou profesor de istorie. E şaten, dar:

ARE OCHI ALBAŞTRII!

Nu a trecut mult timp şi i-am dat o poreclă:

BLUE EYES = ochi albaştrii

I se potriveşte perfect. Toate fetele din şcoală sunt înnebunite după el. De ce să nu fiu şi eu printre ele? E tânăr şi are ce-mi place mie: ochi albaştrii.

(dacă aş fi ştiut de gif-uri atunci, sigur pe ăsta îl alegeam să ilustreze situaţia)

Dar câte am păţit cu el. Cred că mă consideră cea mai şmecheră fată din şcoală. Să vedeţi.

Într-o oră ne-a dat lucrare şi am stat cu Guţi (Olguţa) în bancă. A venit p-acolo şi el s-a întors cu spatele la noi. Atunci, eu am început să-i fac mutre cu mâinile. Din greşeală l-am atins. Şi pe deasupra s-a trezit şi deşteptul ăla de Marius:

– Roxa!
– Da! am spus eu.
– Nu-i mai face mutre la prof! a spus nesimţitul ăla.
– Eu?!?! am încercat să fac pe nevinovata.

BLUE EYES se întoarce şi-mi spune:

– Da, tu! Când mi-ai făcut mutre m-ai şi atins! a spus el arătând unde l-am atins. Altădată când mai faci mutre să nu mă mai atingi, bine? a continuat el.
– Bine! am spus eu.

După faza aceea am început să scriu din nou la lucrare, iar proful stătea în capătul rândului meu. După un timp m-am uitat la el. Şi el se uita la mine şi zâmbea. I-am zâmbit şi eu.

În următoarele zile nu l-am visat decât pe el. Primul meu vis cu proful a fost unul cu piscina. Parcă sufletul meu s-a eliberat de corp şi a plutit pe apa din piscină unde se vedea frumosul apus de soare. Aşa distracţie a fost acolo! Păcat că a fost numai un vis!

Am mai visat că la lucrare am luat un 2. Cred că atunci am şi plâns în somn. Iar cu o zi înainte să ne aducă lucrările am visat că am luat un 10 cu “felicitări”.

Vă daţi seama prin ce-am trecut miercuri la isto până a ajuns la Truţa Roxana. În sfârşit, Blue Eyes a spus:

– Truţa Roxana!

M-am ridicat în picioare ca arsă. Profu continuă zâmbind. Cred că şi-a amintit cine-i Truţa Roxana:

– Minus…

Toată clasa zicea: 7, 8, 9, 10. Mie-mi bătea inima.

– Ba nu! spune profu. Zece!

Toţi au rămas cu gura căscată, eu: “YES!”. Cred că mai bucuroasă ca atunci n-am fost.

Gata, am terminat cu prima fază şi a doua. Dar a urmat ceva extraordinar. Într-o marţi, n-am ţinut sport. Am ieşit afară împreună cu toţi din clasă. O parte din băieţi s-au dus să joace fotbal, iar Emi, Făne, Victor şi Horea au rămas cu fetele să joace baschet. Normal, a fost meci fete contra băieţi. M-am uitat spre geamul lui Patrick, deci spre VA.

Şi surpriză. L-am văzut pe Blue Eyes că se uita la noi pe geam când jucam baschet. Atâtea coşuri am dat de atunci! Când am urcat sus cu Laura, intenţionat am vrut să rămânem pe coridor să pomenim de meciul de baschet în faţa la profu’ de isto când iasă din clasa lui Patrick.

Când venea Blue Eyes pe coridor, adică când a ajuns lângă mine şi Laura, ea s-a făcut că-şi leagă şireturile, iar eu i-am zis ei:

– Nu-s în stare să paseze o minge!

Profu’ a zâmbit, de fapt a râs. M-a salutat:

– Bună seara!
– Bună seara…! am spus eu.

Cam aşa stau lucrurile cu noul prof de istorie. Arată superb! Şi cum e şi porecla, să ştiţi că are:

BLUE EYES!

Asta în caz că n-aţi înţeles în primele 500 de ori când am pomenit. Adevăru-i că profu’ ăla o fost o bunăciune şi este şi-n ziua de azi. Clar, după ce dau publish îl caut pe Facebook. V-a plăcut aia cu piscina, nu? Şi mutrele cu mâini!

Râzând pe net cu Diana, ne-am adus aminte de perioada aia mişto. Io ţinusem minte că până la sfârşitul clasei a opta strânsesem un sac (!!) de bileţele trimise în timpul orelor. Pe care mi le-a citit muma şi de-atunci nu le mai găsesc. Diana avea şi ea, dar tot în urma citirii lor de către curioasa-i mumă, le-o aruncat. Am decis că mamele noastre sunt nişte space invaders căci ne-au invadat spaţiul de când ne ştim. Diana, în virtutea obişnuinţei, a desenat o capodoperă ca să încununeze concluzia.

gândit şi produs cu mintea de-acuma. some things never change.

Tre’ să închei tot cu un fragment bestial din jurnalu’ ăla. E de la colindat, când rămăsei tablou că profa nu are brad în casă. Chiar nu eram maliţioasă, în mintea mea aşa se legau evenimentele. :))

Ce urmează să vă povestesc este, fără îndoială, cea mai bună reclamă pentru un spray de gândaci pe care o veţi găsi pe întreg internetu’.

Acum două seri, mă dădeam ca tot omu’ pe vaştii interneţ, sorbind informaţii cu nesaţ de absolvent de liceu care nu vrea să se pună pe harta preţiozităţilor. Apucasem să văd în colţu’ ochilor doar un punct negru mişcător. Când mă uit mai bine… oroarea: un gândac negru şi urât ca starea economiei europene îmi traversa nonşalant camera, pe covor.

– Muuuuuma! strig io, vitează. Este un gândaaaaaac! :-S

Din cealaltă cameră, maică-mea răspunde ceva din care-mi dă de-nţeles că de-aia nu mai poate ea, de gândacu’ meu. Mai mult, mă-ndeamnă să redevin omul cavernelor pe timp de vară, să-nchid lumina “ca să nu mai intre tăte bâzdâgăniile”.

– Sper să te mănânce mâine dimineaţă, când vii pe-aici. Şi să se facă uriaş. Şi să distrugă planeta! îi transmit înciudată, gândindu-mă cum să stârpesc singură lighioana.

M-am uitat la prea multe desene animate la viaţa mea.

Muma însă apare-n cadrul uşii cu o grimasă de “this is Sparta”, mă-ntreabă unde-i monstrul şi începe să pulverizeze spray de gândaci cu toată forţa în direcţia gânganiei. Uitasem că avem aşa ceva, deşi io l-am adus, cumpărându-l din Bucureşti dintr-un exces de precauţie. Şi dă muma fără milă, nu se zgârceşte, că doar nu-i al ei. Într-un final, iese şi gândacu’ ameţit de sub ascunzătoare şi se-mpleticeşte într-o tentativă jalnică de escapadă. Muma atunci îi dă lovitura finală şi-l paralizează cu un bocanc în creştet.

Nimic ieşit din comun până aici, însă ce-a urmat e demn de Darwin Awards. Nici n-am apucat să savurez bine victoria asupra dihaniei, că muma fuge la baie, tuşind şi vomitând, cu lacrimi curgându-i din ochi şi faţa când roşie, când albastră, zici că era un fular Steaua.

Să râd, să plâng…

– Ce-ai păţit? Ţi s-o făcut scârbă de gândac? întreb io proptită în tocu’ uşii de la baie.

Aşa-i când ai mai puţină inspiraţie decât ăla care-o inventat steagu’ Libiei. N-apuc nici să duc bine vorba la capăt, că încep şi io. Simt că mă asfixiez, văd stele verzi, semn că nu mai ajunge suficient oxigen la creier, îmbrăţişez wc-ul şi fac raţele fericite.

Şi o ţinem aşa vreo 15 minute, io deasupra budei, muma deasupra chiuvetei, uitându-ne una la alta când nu tuşeam şi vomitam şi râzând de prostia omenească. Ne-am intoxicat cu spray de gândaci. Homo sapiens my ass.

Am stat vreun ceas la răcoare să ne revenim, hohotind cu lacrimi de cât de inteligente suntem să dăm cu atâta spray, zici că voiam să asfixiem evrei. Oricum, judecând după cât e de puternic, spray-ul ăla ar trebui ridicat pe puţin la rang de bombă atomică. Ar trebui să-l sun pe premierul Turciei, să-i vând un pont…

this will kill you before your bugs!

Ironie 1: Verific numele Aroxol pe net, primul rezultat iese aeroxol – Es un medicamento que se utiliza para mejorar la respiración. (pentru cei care no hablan español, înseamnă medicament folosit la îmbunătăţirea respiraţiei).

Ironie 2: Când m-am dus să ridic “trupul neînsufleţit al cadavrului celui decedat”, vorba domnului ministru, gândacu’ nostru, dragu’ de el, încă mai dădea dintr-un picioruş. :|