Mi-am găsit jurnalul din clasa a şasea şi am râs cu spume şi muci de ce-am găsit pe-acolo. Pe bune, îmi şiroiau lacrimile. Nu de exprimări, nu de pleonasme, repetiţii şi albaştrii cu doi de i, ci de mintea naivă şi neîncercată care simţea lucrările de control ca cele mai apăsătoare probleme evăr.
scriam cu stilou că s-o gătat pixu’. non-ardelenii n-o să-nţeleagă ce-i aia “s-o gătat pixu'”
Deci iată cum ar fi arătat un post entry pe Fascination Street în ’99 (n-am modificat nimic):
Avem profesori noi în clasa a VI-a. Printre ei se află şi un nou profesor de istorie. E şaten, dar:
ARE OCHI ALBAŞTRII!
Nu a trecut mult timp şi i-am dat o poreclă:
BLUE EYES = ochi albaştrii
I se potriveşte perfect. Toate fetele din şcoală sunt înnebunite după el. De ce să nu fiu şi eu printre ele? E tânăr şi are ce-mi place mie: ochi albaştrii.

(dacă aş fi ştiut de gif-uri atunci, sigur pe ăsta îl alegeam să ilustreze situaţia)
Dar câte am păţit cu el. Cred că mă consideră cea mai şmecheră fată din şcoală. Să vedeţi.
Într-o oră ne-a dat lucrare şi am stat cu Guţi (Olguţa) în bancă. A venit p-acolo şi el s-a întors cu spatele la noi. Atunci, eu am început să-i fac mutre cu mâinile. Din greşeală l-am atins. Şi pe deasupra s-a trezit şi deşteptul ăla de Marius:
– Roxa!
– Da! am spus eu.
– Nu-i mai face mutre la prof! a spus nesimţitul ăla.
– Eu?!?! am încercat să fac pe nevinovata.
BLUE EYES se întoarce şi-mi spune:
– Da, tu! Când mi-ai făcut mutre m-ai şi atins! a spus el arătând unde l-am atins. Altădată când mai faci mutre să nu mă mai atingi, bine? a continuat el.
– Bine! am spus eu.
După faza aceea am început să scriu din nou la lucrare, iar proful stătea în capătul rândului meu. După un timp m-am uitat la el. Şi el se uita la mine şi zâmbea. I-am zâmbit şi eu.
În următoarele zile nu l-am visat decât pe el. Primul meu vis cu proful a fost unul cu piscina. Parcă sufletul meu s-a eliberat de corp şi a plutit pe apa din piscină unde se vedea frumosul apus de soare. Aşa distracţie a fost acolo! Păcat că a fost numai un vis!
Am mai visat că la lucrare am luat un 2. Cred că atunci am şi plâns în somn. Iar cu o zi înainte să ne aducă lucrările am visat că am luat un 10 cu “felicitări”.
Vă daţi seama prin ce-am trecut miercuri la isto până a ajuns la Truţa Roxana. În sfârşit, Blue Eyes a spus:
– Truţa Roxana!
M-am ridicat în picioare ca arsă. Profu continuă zâmbind. Cred că şi-a amintit cine-i Truţa Roxana:
– Minus…
Toată clasa zicea: 7, 8, 9, 10. Mie-mi bătea inima.
– Ba nu! spune profu. Zece!
Toţi au rămas cu gura căscată, eu: “YES!”. Cred că mai bucuroasă ca atunci n-am fost.
Gata, am terminat cu prima fază şi a doua. Dar a urmat ceva extraordinar. Într-o marţi, n-am ţinut sport. Am ieşit afară împreună cu toţi din clasă. O parte din băieţi s-au dus să joace fotbal, iar Emi, Făne, Victor şi Horea au rămas cu fetele să joace baschet. Normal, a fost meci fete contra băieţi. M-am uitat spre geamul lui Patrick, deci spre VA.
Şi surpriză. L-am văzut pe Blue Eyes că se uita la noi pe geam când jucam baschet. Atâtea coşuri am dat de atunci! Când am urcat sus cu Laura, intenţionat am vrut să rămânem pe coridor să pomenim de meciul de baschet în faţa la profu’ de isto când iasă din clasa lui Patrick.
Când venea Blue Eyes pe coridor, adică când a ajuns lângă mine şi Laura, ea s-a făcut că-şi leagă şireturile, iar eu i-am zis ei:
– Nu-s în stare să paseze o minge!
Profu’ a zâmbit, de fapt a râs. M-a salutat:
– Bună seara!
– Bună seara…! am spus eu.
Cam aşa stau lucrurile cu noul prof de istorie. Arată superb! Şi cum e şi porecla, să ştiţi că are:
BLUE EYES!
Asta în caz că n-aţi înţeles în primele 500 de ori când am pomenit. Adevăru-i că profu’ ăla o fost o bunăciune şi este şi-n ziua de azi. Clar, după ce dau publish îl caut pe Facebook. V-a plăcut aia cu piscina, nu? Şi mutrele cu mâini!
Râzând pe net cu Diana, ne-am adus aminte de perioada aia mişto. Io ţinusem minte că până la sfârşitul clasei a opta strânsesem un sac (!!) de bileţele trimise în timpul orelor. Pe care mi le-a citit muma şi de-atunci nu le mai găsesc. Diana avea şi ea, dar tot în urma citirii lor de către curioasa-i mumă, le-o aruncat. Am decis că mamele noastre sunt nişte space invaders căci ne-au invadat spaţiul de când ne ştim. Diana, în virtutea obişnuinţei, a desenat o capodoperă ca să încununeze concluzia.
gândit şi produs cu mintea de-acuma. some things never change.
Tre’ să închei tot cu un fragment bestial din jurnalu’ ăla. E de la colindat, când rămăsei tablou că profa nu are brad în casă. Chiar nu eram maliţioasă, în mintea mea aşa se legau evenimentele. :))
“Orice prost poate să-şi dea seama că doamna profesoară nu are bani să-şi cumpere brad pentru că are datorii de la înmormantarea tatălui său. Doar acum când ma gândesc la cât am insistat să o conving să ne lase să colindăm, nu m-am gândit că doar o cutie de bomboane de Crăciun costă cam vreo 2-3 datorii pe care ea le-ar putea plăti”.