How to lose friends & alienate people, Roxa-style

Se dă una bucată cunoştinţă, că mi-i greu să-i zic prietenă, deşi… noah, ar fi avut potenţial. Ne ştim din copilărie, când ne jucam prin faţa blocului împreună; pe mine nu mă lăsau ai mei să merg unde nu eram în raza lor vizuală, aşa că cel mai des stăteam cu Laura, care nu era bai că avea ceva forma avansată de retard mintal, da’ pe deasupra era şi unguroaică, aşa că orice tentativă de conversaţie murea-n faşă. Tocmai de-asta eram foarte recunoscătoare când cunoşteam şi alţi copchii, cum a fost tipa asta.

Ne-am reîntâlnit curând după ce m-am întors acasă de la Bucureşti şi am tot povestit. Păream cam pe aceeaşi lungime de undă… sau mă rog, crezusem io. Adevăru-i că mereu era cam ţeapănă la miştourile mele tâmpite; că nu se prindea, că le evita tacticos  sau că stătea prost cu spontaneitatea n-am priceput vreodată, da’ am trecut peste, altfel gagica era companie plăcută.

Noah, şi tipei ăsteia i-a plăcut cum îs pensată (yeah, aţi ghicit, îi un pic on the piţi side, da’ în mod surprinzător ştie cine îs The Cure, altfel n-am fi vorbit :D ). Mă-ntreabă unde mă pensez, îi zic că fac chestia asta singură de când mă ştiu, hop, vrea şi ea să-i dau altă formă.

– Tu Alexandra, zic, io te pensez, da’ să nu mi te plângi p-ormă că ţi-am învineţit ochii, bine?

A întâmpinat absentă remarca, as usual. Numa’ că io eram cvasiserioasă; adică orice femeie care se respectă ştie că nu-i totuna să te pensezi pe tine sau pe altcineva! Nu?

Şi apare asta ţanţoşă la mine la uşă într-o zi, însoţită de altă pretină, să o pensez fix înainte să se vadă cu nu’ş ce mascul important. Mare greşeală, Alexandro, îmi zic în gând, cum dracu’ mă, să te duci cu ochii tumefiaţi la întâlnire? Mă rog, o-ntind pe pat şi m-apuc de smuls tuleie. Pe-asta o doare şi scânceşte sclifosit într-un oareşce fel care îmi aduce aminte de altceva, aşa că zic:

– Nu mai icni, e doar pensat, nu sex.

Zâmbeşte uşor, aşa că prind curaj. Îi fac o sprânceană perfectă, mă mut la celălalt ochi. Prietenă-sa se uită între timp prin bibliotecă, nu ştiu dacă de curiozitate sau din plictiseală, p-ormă merge la baie. La scurt timp, dezastrul loveşte. Chiar în colţul exterior al ochiului, apuc de piele în loc de păr, iar cum asta nu ştie că prima regulă a pensatului în deplasare e SĂ NU TE MIŞTI CÂND CEVA MERGE GREŞIT, se smuceşte. Rezultatul?

– Ioi… apăi nici dacă ţi-aş fi pus piercing n-ar fi arătat aşa! :D mă hlizesc io privind spre julitura-i de pe pleoapă.

Sunt întâmpinată cu o privire încărcată de reproş şi cu greu mă abţin să nu râd. Nu de alta, da’ privirea era cam inegală, gen o_O. Rezolv restul sprâncenei în mai puţin de un minut, că râsu’ stăpânit îmi înmuiase mâna, deci mai bine-am fuşărit decât s-o las fără pielea de pe arcadă. Alexandra se ridică şi dă să plece pe hol, să se privească în oglinda mare. Între timp, pretenă-sa se întorcea de la baie. Toate bune şi frumoase, doar că proaspăt-pensata se poticneşte şi dă cu umăru-n uşă când ia curba, moment în care io nu mă mai pot abţine şi pufnesc în râs. Şi râd, şi râd, şi lacrimile mi se prelingeau pe faţă. Iar când prietenă-sa ne priveşte întrebătoare, decretez:

– Ale are mici probleme cu vederea periferică.

Şi de-atunci nu m-o mai căutat. Ceea ce îi foarte ok, că oricum nu-mi plac oamenii lipsiţi de cel mai elementar simţ al umorului. :))

2 thoughts on “How to lose friends & alienate people, Roxa-style

  1. No lasă, măi, n-o fost să fie. Universu’ conspiră, mă-nțelegi :) Țe-ai scutit de vreo belea pe viitor, cine știe unde se ajungea dacă se investeau sentimente? Te pomenești că se lăsa cu vreo epilare inghinală și-apoi să vezi acolo tragedie greacă! Așa, eu zic că ai scăpat ieftin.

    Și-n afară de asta, e cum zici tu, cu ăștia care n-au învățat să râdă, adică să râdă pe bune, nu prea ai ce face. Am pățit și eu să dau peste unu’ sau doi din specia asta și de fiecare dată concluzia a fost ”Mdeah, păcat, da’ dacă nu este, nu este, dom’ne!”.

    …sau poate vrei să mai faci o încercare? Sun-o și zi-i că talentul tău cel mare stă-n vopsit de plete. Și cheamă și tu vreo doi prieteni de-ai tăi, să asiste, ca să le faci o bucurie-n viață.

  2. Ahaha :)) Nu zici rău ce zici. Da’ n-am nimic cu fata, nu vreau să-i nenorocesc viitorul apropiat. Şi oricum nu cred că-şi mai lasă capul pe mâna mea. Nu toată lumea se ghidează în viaţă după principiul “nu poţi avea niciodată destule găuri în cap”. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *