Când am scris ultima oară pe-aici era toamna aia călduţă şi însorită, care-mi încânta toate simţurile. Acum ninge peste tot în afară de Târgu-Mureş, unde-i ceaţă şi frig, unde dogoresc caloriferele şi banii din portofele asudă – nu de cald, ci de frica abandonului în fondurile pentru întreţinere. Mă rog, s-o cam făcut iarnă şi-mi pare bine c-am prins ultimele zile din toamna aia de vis în partea de vest a ţării, destul de nespectaculoasă din punct de vedere al reliefului, dar infinit interesantă pentru că noah, Banatu-i fruncea, mai ales prima oară când îl vezi. ;)) Anyway, despre asta poate în alt episod.
Ieri am ieşit la un ceai în J’ai Bistrot şi mi-a sărit ţandăra. Nu pentru că toată lumea din jurul meu lipăia bere de zici că eram în plin sezon estival, ci din cauza unei idei. Altfel, io-s cum mă ştiţi – cu toate că m-aprind uşor, mai degrabă fac implozie decât să-mi exteriorizez gândurile. Nu-mi place să intru în polemici cu persoane pe care tocmai le-am întâlnit şi să-mi impun un punct de vedere doar ca să-mi exersez oratoria şi să mă aud trăncănind. În primul rând pentru că e o risipă de energie (da, mi-e lene să vorbesc, pe bune), în al doilea rând pentru că oamenilor chiar n-ai cum să le schimbi mindset-ul dintr-o simplă discuţie – c’mon, câţi v-au zis, după o conversaţie în contradictoriu, “da, m-ai convins, ai dreptate, mersi că mi-ai deschis ochii!”? Mda. Şi atunci taci, îţi roteşti ochii în cap, oftezi, te joci cu părul şi linguriţa din ceai ţi se pare brusc interesantă.
Aşa. Deci ieri, într-un grup mişto de oameni dragi, discuţia se abate la situaţia sistemului sanitar de pe la noi, la medicii presupus corupţi, după care totul o ia razna rău de tot şi omul ăla nou, persoana pe care o ştii doar câteva zile, emite teoria iritantă conform căreia pentru un pacient nu ar face niciodată mai mult decât lucrurile pentru care e plătit.
– Păi şi… dacă moare, stai şi te uiţi?
– Da.
:/ Ce naiba…? Iniţial am încercat să-i spunem că există într-adevăr domenii în care n-ai de ce să-ţi ieşi din atribuţii şi să te dai peste cap dacă nu eşti plătit în plus, dar medicina nu e unul dintre ele din simplul motiv că sunt vieţi omeneşti la mijloc. Apoi s-a făcut o paralelă cam exagerată şi s-a ajuns la cazul unui salvamontist care nu ar face nimic în plus pentru sănătatea cuiva, indiferent de complicaţii, datoria lui fiind strict să dea omul jos de pe munte în siguranţă.
– Deci dacă omul moare, tu numa’ îl cari?
– Da.
Deja îmi zvâcnea un ochi de nervi, aşa că nu m-am mai putut abţine.
– Foarte bine pentru omenire că nu te-ai făcut medic! zic.
– Aşa-i? spune el.
– Mda. Deşi ai fi putut lucra liniştit în sănătate. Ai fi fost excelent într-o singură funcţie.
– Care?
– Ministru al sănătăţii.
– Ooooh, mă simt jignit!
– Asta a şi fost intenţia!
… şi când am zis asta simţeam că deja gura mi se transformase în fântână otrăvită şi ochii în arbalete. :)) Dar nu, serios, îmi fierbea sângele.
M-a mai calmat calmul Runiei, pe care dacă n-o citiţi vă zic acum că e medic rezident la cardiologie. Şi despre care ştiam şi înainte de conversaţia asta că dacă mi se opreşte vreodată inima, pe patul ei de spital aş vrea să ajung, din simplul motiv că a spus cele de mai jos cu pasiune, convingere şi glas tremurat. Pentru un străin. Viaţa lui devenise responsabilitatea ei.
– Aveam un bolnav care tot făcea stop şi avea nevoie urgentă de CT; tot sunam la ăia şi-mi spuneau ba că nu pot, ba că-s ocupaţi, ba că programare, bla bla. Şi ce era să fac? Să stau şi să-l las să moară? L-am luat şi m-am dus peste ei! Şi atunci au putut.
Foarte bine că te inflamezi. Cunosc sentimentul, şi tot îmi face bine, chiar dacă numai cu asta rămân, de multe ori.
Da’ măcar e un semn concret de sănătate mintală. Zilele trecute am fost în stare să ameninţ pe cineva la modul cel mai serios că apuc ceva obiect contondent şi arunc după el dacă mai rosteşte o dată, în “ilustra-mi prezenţă”, sintagma: “dar asta nu e treaba mea”.
M-a crezut.
Nu-mi dau seama cum trebuie să fi arătat atunci pe dinafară, dar pe dinăuntru mă simţeam perfect normală şi îndreptăţită să mă port astfel. Asta fiind o convingere care n-a dispărut nici după ce m-am calmat şi-am judecat la rece. Dacă n-ai nicio intenţie să-ţi depăşeşti stadiul de perpetuă mediocritate, nu e vina nimănui pentru asta, nimeni nu ar trebui să plătească pentru incompetenţa ta.
Hm, bag sama că nu prea mi-a trecut, de fapt :)
are si omul ala dreptatea lui… eu sunt de acord ca medicii trebuie sa se dea peste cap sa salveze vietii dar si societatea ar trebui sa se dea peste cap sa-i plateasca decent. ca daca un medic ajunge sa se gandeasca ca dupa ce iese de la munca cina ii vor fi niste biscuiti cu ketchup trust me ca iti vine sa-ti bagi p*** si sa te duci pe campii.
eu lucrez in partea aia a medicinei care face calcule cam cat costa o viata, cam cat costa sanatatea si cat din ele ne permitem si trust me… sanatatea nu-i pe gratis.
mai mult , eu cred sincer ca medicii individual saboteaza sistemul medical putin cate putin si mare parte din ei nu ai nici cel mai mic interes sa mearga medicina. altfel nu-mi pot explica cum un sistem mult mai prost ca al nostru, legislativ, metoda de lucru etc merge mult mai bine, gen cel al marii britanii si al nostru care e cat de cat pus la punct legislativ si structural merge exact fix drept ca p***.
nu poti sa ai pretentia ca cineva sa isi faca datoria no metter what si tu sa stai sa te scarpini in fund ca nu-i treaba ta cand acel cineva isi cere niste drepturi…
Mihai, este posibil ca omul să aibă dreptatea lui. Dar și pacientul are dreptatea lui, prioritară în acest caz, că omul nu ajunge la medic de bine ce-i merge.
Și dacă, în fața unui pacient în stare critică, tu te oprești să faci reflecții amare pe tema hibelor din sistemul sanitar, în loc să-ți faci datoria de a salva o viață (încerc să mă feresc de patetisme aici, dar nu prea am cum, ipoteza chiar implică o situație de viață sau de moarte) problema este la tine, ca medic și ca om. Nu mai este la sistemul sanitar.
Off-Topic Drive-By (Noi suntem români!)
http://www.youtube.com/watch?v=GwgRzU8oc4Y
Piesa lui George Harrison, Here Comes the Sun.
Varianta folk/a capella/soft rock/unplugged/nice little nostalgia-filled piece for a rainy Sunday afternoon/…
Sau despre importanţa pitonilor cu coamă în ecosistemul mondial.
(Eric Idle)
Salve, mate!
Nu poci si nu vreau sa cred ca era vorba despre oameni reali, care i-ar lasa sa crape pe semenii lor. exista asemenea oameni?!
Andreea & Mihai – nu mai lungesc subiectul. Toate lucrurile pe care le-a adus în discuţie Mihai sunt probleme reale, care însă ar trebui să pălească în faţa iminenţei morţii pacienţilor. Doar zic. Total de acord cu Andreea.
X-uleasco, ooooh, i-ai văzut împreună la BBC? Aproape am avut lacrimi în ochi. Abia aştept să văd ce le-o mai fătat minţile – acum bătrâne, da’ nu mai puţin geniale. :D
demo, ba uite, să crezi. Există şi ies la ceai cu ei.
noi citim, dar ea scrie? :D
(Runia, i mean …)
Păi întreab-o! Sau oblig-o. Your choice. :D