Fascination Street

The most ridiculous fear in life is the fear of being ridiculous

(Ne)glume de nume şi miracole de Crăciun

În preajma Crăciunului se întâmplă minuni. Oamenii sunt mai, ahem, buni, masa mai îmbelşugată, Moş Crăciun mai există şi umblatul la colindat încă se mai practică – dacă păstrarea tradiţiei ăsteia nu e o minune, nu ştiu ce altceva e. Mai ales dacă te duci la colindat în oraş. La bloc. Pe coridoarele ălea lungi ale unui bloc de garsoniere, unde colinzi în faţa unei uşi şi se iţesc capetele locuitorilor a trei apartamente distanţă în dreapta şi trei în stânga, crezând că cineva îi colindă pe ei. Şi după ce trânteşti cel mai fericit “la anul şi la mulţi ani!”, cu sufletul plin de încântare că supliciul s-a terminat, observi că din spatele uşii la care-ţi etalai talentele de Hruşcă tulburat şi neînţeles nu se iveşte nimeni. Se deschide încă o dată uşa alăturată şi cineva te cercetează atent, să fie 100% convins că nu eşti de-al lui. Clipeşti câteva secunde; se închide becul cu senzor de pe scara blocului. Ridicolul e maxim. Şi atunci suni nervos la uşa ta. Nimic. Suni la telefon. Îţi răspunde cu greu o voce morocănoasă, explici scurt situaţia şi cineva buimac de somn îţi deschide în cele din urmă. În prag, fără să fii lăsat înăuntru, are loc un schimb de replici care te face să-ţi urăşti cu adevărat viaţa.

– Scuze, m-a furat somnul. Noah, da’ nu mă colinzi?
– PĂI TE-AM COLINDAT O DATĂ!
– Dar n-am auzit… hai, colindă-mă, că o dată-n an e Crăciunul!

Cum ziceam, Xmas miracle. Totuşi, una dintre minunile mele preferate de Crăciun e că se dezocupă prietenii mereu ocupaţi. Şi te cheamă în vizită. Aşa am ajuns ieri în Sâncrai, la un pahar câteva sticle de vin şi pus viaţa sub lupă. Spre deosebire de prietenii cu care discuţi în fiecare zi şi care cunosc toate evenimentele mărunte ale existenţei tale din momentul în care ţi se-ntâmplă, prietenii mereu ocupaţi fac parte dintr-o categorie aparte, un fel de red team care află situaţia periodic şi vede totul cu ochi noi, putând să îţi ofere un feedback lucid, proaspăt şi sănătos asupra situaţiei tale actuale.

Lăsând mini-dramele şi telenovelele de ocazie deoparte, ieri a fost şi zi de râs cu lacrimi. Îi povesteam lui Crini de aventura mea bănăţeană de acum o lună şi am ajuns la partea care face furori. No names in this true story have been altered:

– … şi am coborât din autocar în Lugoj, unde m-a aşteptat Slavian cu prietenul său şofer, Fabian. Asta doar pentru că Veselin n-a putut să ajungă.

Ne-am hăhăit cu gura până la urechi şi ne-am întrebat ce naiba o fi cu numele în partea aia a ţării.

– Nu-s doar în partea aia, zice Crini. Pe taică-mio îl cheamă Romeo Mugur, pe nevastă-sa Severina şi pe sor-mea Andromeda.

Nu, deci nu!

Ne-am răscrăcănat şi înverzit de râs. După ce mi-am recăpătat suflul, am apucat s-o-ntreb cu voce tremurândă:

– Tu, dar tu cum ai ajuns să ai un nume ATÂT de normal? (o cheamă şi pe ea Roxana, thank heavens!)
– Păi ai mei s-or inspirat după numele unui magazin de păpuci pe care l-or văzut din autobuz.

…Happy Festivus, everyone! Şi dacă vă iubiţi cu adevărat copii, nu le puneţi nume ciudate.

RSS 2.0 | Trackback | Comment

2 Responses to “(Ne)glume de nume şi miracole de Crăciun”

  1. Flavius (aka Slavian)

    E clar, dacă o să am vreodată un copil, îi pun numele Guban, ca să nu pară ciudat.

    Happy Festivus! >:D<

  2. Roxa

    Sau Bangu, dacă iese mulatru. Şi dacă nu. Sună… exotic. :D >:D<

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>