Specia asta ciudată numită generic umană se bălăceşte în banalitate cu satisfacţia porcului care se scaldă în noroi. Nu doar că-l caută, dar prosperă de pe urma lui. Şi e de-nţeles. Hai să privim omul ca pe un pitic suferind de distrofie musculară şi banalul ca pe borcanul de pe raft la care ajunge cel mai uşor. E acolo, mereu la-ndemână, fără prea mare efort. Mă gândesc şi-acum de câte ori a trebuit să le spun anumitor oameni cu ce mă ocupam în Bucureşti. După câteva tentative pline de avânt, explicaţii stufoase şi ramificate, am ajuns să simplific discursul la “scriu pentru un site”, pentru că oricum nimeni nu pica lat de admiraţie şi tuturor li se părea prea alambicat. Bun, deci hai să vorbim pe limba tuturor: asta fac. Şi când îmi ieşeau pe gură cuvintele ălea, mă scutura un spasm de revoltă resimţit prin tot corpul, pentru că nu reprezenta nici 50% din ce făceam.
A trebuit să mă mut înapoi în Târgu-Mureş, să ies într-o seară geroasă de ianuarie în J’ai Bistrot şi să-mi audă urechile cea mai tare metodă de agăţat folosită vreodată evăr de un bărbat pe Terra ca să mă prind că, băi nene, oamenii se vor şi se cer minţiţi. Şi nu aşa, oricum, ci până în pânzele albe. Dacă vedeţi noi gropi apărute prin asfaltul de prin Dâmbu, îi din cauza râsului meu necontrolat la auzirea celor ce urmează să vi le spun.
Dacă nu v-aţi prins până acum, eram cu eternul Cristi, şi totul a început când râdea de mine c-am ajuns să spun că futu-i praştia ei de viaţă, ajung să accept şi soluţii de compromis în dragoste.
– Nu mă poţi depăşi la low standards, singura mea cerinţă e să fie femeie, plusează sarcastic Cristi.
– Vie? întreb.
Ajungem trişti la concluzia că eu n-o să-l găsesc niciodată pe Kurt Cobain pe-o chitară albă, nici el n-o să găsească o tipă care poartă cercei cu QOTSA.
(Apropo, se dă un sân rotund şi cineva ejaculează pe el. Ghiciţi trupa.)
– N-ai de unde să alegi! Pot să mă duc la oricine şi să-l dau pe spate cu începutul de la Trainspotting, trântind în mijloc ceva din Portocala mecanică. Pun botul la cele mai grosolane clişee. Sau să le zic de mine folosind citate din Fight Club. Nimeni nu s-ar prinde niciodată, nici măcar ăia cu wall-ul de Facebook plin de citate din Fight Club… Toţi ar fi wooooooow! se ambalează Cristi.
Staţi bine pe scaun? Numa’ vă avertizez. Tot Cristi:
– Am şi făcut un experiment social odată, când m-am îmbătat. Încercam s-o vrăjesc pe una în Office şi m-o-ntrebat aia cu ce mă ocup. I-am zis că-s vânzător de biblii.
Râs cu zgomot.
– Apoi am continuat… i-am ţinut un speech întreg despre toleranţă, spiritualitate, dreptul de a-ţi alege tu singur religia fără să-ţi fie impusă. I-am zis că-s broker de religii…
Râs cu lacrimi.
– … că job-ul meu e să ajut oamenii să îşi dea seama ce religie li se potriveşte. Şi aia, proastă de duhneşte, m-a-ntrebat mirată “Chiaaar? Şi mie ce religie mi s-ar potrivi?”. Şi am dus-o cu zăhărelu’ mai departe!
Şi aşa, printre râsete cu suspine, muci şi bale, printre rimel curs şi lacrimi semiîngheţate, mi-am dat seama că stau alături de un geniu. Pentru că numai un geniu s-ar fi putut gândi să vrăjească o gagică zicându-i că-i… broker de fuckin’ religii! =))

era fain dacă se mozoleau şi tipa-i spunea asta, da’ n-ai cu cine, nişte creduli…
– Până la urmă, ce-am de pierdut? Dacă te crede, te duci până-n pânzele albe cu minciuna, îţi exersezi creativitatea şi te mai miri încă o dată că nu există speranţă pentru rasa umană, iar dacă tipa se prinde şi te ia la mişto sau plusează, ai dat lovitura. Da’ la asta a fost ca şi cum m-aş fi dus şi i-aş fi zis “Here’s a bag of shit!”, explică Cristi teatral, întinzând mâna. And she just swallowed it.