Fascination Street

The most ridiculous fear in life is the fear of being ridiculous

Dat question

Şi am fost în Cluj weekendul trecut. Fain oraş, mare şi fain şi viu şi cu mulţi tipi mişto mult prea tineri pentru mine. :)) Încă mai recuperez somn. A fost… cum să zic, că nu cred că este superlativ pentru excepţional… a fost de pomină, cu multe râsete şi cu cele mai mişto prietene pe care le putea găsi un om într-o viaţă. Sper să ne-nţelegem la fel de bine şi peste 10-20-30 de ani.

A fost şi un interesant studiu de caz. Ciudat cum, din trei, doar viaţa uneia dintre noi începe să se-aşeze. Blonda prinde rădăcini sănătoase şi solide-n Cluj, deşi când mă cărasem eu în Bucureşti, doar viaţa Buburuzei părea cât de cât pe făgaşul normal. La mine-a fost mereu cu semnul întrebării, cu gusturi îndoielnice în materie de job/bărbaţi/oraş în care locuiesc şi umbre din trecut niciodată prea departe de-a bântui prezentul. Într-un fel, am rămas constantă şi asta mă-ntristează. Pe de altă parte, am rămas constantă şi asta mă bucură. Pentru că oricât de adânc aş fi băgat capu-n găleata de, erm, turkish delight, un weekend cu prietenii adevăraţi scoate tot ce-i mai bun din mine.

Them lovable creatures on the sides.

Observ că Buburuzei îi surâde mult o mutare în Cluj. Eu nu mă mai îmbăt cu ideea că locul nou schimbă viaţa în bine. Asta nu înseamnă că n-am îndoieli şi nu înmuguresc întrebările incomode. Weekendul trecut am avut pentru prima oară sentimentul că poate-am făcut o greşeală mutându-mă din Bucureşti, că poate dacă mai aveam răbdare un an-doi, poate dacă ignoram sentimentul mizerabil de singurătate şi dorul, poate dacă mai întindeam puţin coarda, poate dacă mai cultivam autosuficienţa… cine ştie, aş fi ajuns să culeg şi nişte fructe pocite. Când îl mai aud şi pe Cristi cum trage către Cluj ca musca la curu’ armăsarului, mă gândesc că numai nevoia de afecţiune m-ar mai putea face să-mi leg paporniţele şi să-mi fac bagajele încă o dată. Dacă pleacă ei, eu degeaba rămân pe loc. Mi-e clar că de la vârsta asta prieteniile noi sunt cauze pierdute, la fel cum mi-e clar că suta de whisky de după muncă nu leagă nimic trainic, doar curtoazie, formalităţi şi flirturi. OK, ocazional şi limbi, dar doar pentru că oraşul ăsta e prea mic nu e ok ca tot la a treia săptămână să intre-n bar deodată, prieteni la cataramă, tipii cu care m-am mozolit cu una, respectiv două săptămâni înainte. This is a true story, and yes, it happened and I was mildly ashamed.

Luni am primit o întrebare încuietoare, care suna cam aşa:

– Noah Roxa, care-ţi place mai mult, Clujul sau Bucureştiul?

Am clipit mult şi des şi mi-am amintit de cea mai stupidă întrebare de care m-am cramponat când aveam o vârstă prea fragedă să realizez ce se-ntâmplă:

– Pe cine iubeşti mai mult, pe mama sau pe tata?

P.S. În afară de dramele sporadice, îmi merge bine:

RSS 2.0 | Trackback | Comment

4 Responses to “Dat question”

  1. zmeliz

    De fiecare data cand citesc un post de-al tau care atinge tangential sederea in/plecarea din Bucuresti imi pare rau ca nu stiam de blogu’ asta de mai demult ca sa te scot la o bere si sa-ti prezint niste oameni mai acatarii, poate mai luptai putin cu valul – desi a fost destul de mare (am citit acu’ 2 luni tot blogu’ tau pana in 2007, sa stii ca e putin trist sa citesti totul pe rewind, de la fata matura care esti acuma pana la fata cu stelute in loc de ochi, ca o reintoarcere la inocenta – am aceeasi senzatie cand imi citesc jurnalele vechi).

    Cand am venit aici la facultate (tot din Ardeal:D) mi s-o parut fix asa rece si opus fata de tot ce stiam incat am jinduit dupa casa un an pana sa ma acomodez. Apoi o perioada mare de “merge si asa”, zi dupa zi dupa zi.. Si apoi a venit punctul in care a devenit casa mea. Orasul meu. Prietenii mei.

    Si sa stii ca noi de mici suntem invatati poezia ca mai bine ca-n Ardeal nu-i nicaieri si ca om mai bun ca ardeleanu’ n-o vazut planeta. E o idee care pe mine m-o bagat in bucluc, ca aveam incredere instant in ei si neincredere directa in restul. Cu neincrederea inca nu mi-am luat teapa, dar cu increderea da.

    Oricum, oamenii calzi, cu umor si degraba beutori de spirtoase vor ramane in varful listei mele de preferinte. Si, dupa indelungi cautari, i-am gasit si aici. Si-s olteni si moldoveni si basarabeni, da’ berea nu discrimineaza. So, daca-ti mai trece prin cap vreo aventurare p-acilea, sa stii ca ai minim un om de bere.

    (de obicei scriu commentarii kilometrice, dar niciodata nu dau submit)


  2. Ai avut noroc să-ţi găseşti oamenii şi să fie disponibili. Dacă ai fi citit cu atenţie, ai fi văzut că n-am scris niciodată că nu i-am găsit sau că ar fi, vezi doamne, diferiţi faţă de ardeleni şi ăsta e motivul pentru care nu reuşesc să le străpung lumea. Exclus, şi am explicat de o mie de ori de ce. I-am găsit, însă pur şi simplu nu era loc pentru încă cineva în vieţile lor. Sau nu atât cât mi-aş fi dorit. Parteneri de băut şi ieşit are toată lumea; eu voiam o disponibilitate afectivă mai mare şi o rezonare la alte nivele, ceea ce niciun grup de oameni “mai acătării” nu le-ar fi pus la bătaie, din simplul fapt că… erau deja un grup. Oricum, mersi de gândurile bune, le-am apreciat, să ştii. Şi prin Bucureşti oi mai trece cât de curând, so it’s never too late. :D


  3. […] acu’ vreo două săptămâni în Cluuuj, no!, cu trupa veselă din faculte, adică io, Buburuza şi Blonda, acasă la singura clujeancă prin […]


  4. […] şi-i cam ducem dorul Blondei noastre ingenue, da’ când se aliniază planete şi programe, o vizităm la Cluj (şi-n plus îi mai şi mirosim florile, vai, ferească […]

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>