Not your usual Sunday family scene

Io nu ştiu de ce mă mir că-s aşa zevzecă şi slobodă la gură, când e clar că problemele mi se trag direct din sânul familiei.

Ca de fiecare dată când îmi permite timpul liber, reparam duminica ce reuşise muma să strice pe blogul ei timp de o săptămână. Ai mei îşi făceau siesta cu o cameră mai încolo când, deodată, m-aud strigată. Bănuiesc că în semn de recunoştinţă, muma mă-ntreabă dacă vreau ceva de la Metro, căci taică-mio ar urma să treacă pe-acolo în ziua următoare, să facă tura aia de cumpărături mai serioasă, care se petrece o dată pe lună.

Io, copchil cuminte şi pe banii lui, nu mi-am dorit altceva decât nişte biete deodorante sigilate, nefolosite jumătate pe post de tester, ca prin magazinele din oraş. Da’ dracu’ m-o pus, mă, să deschid cutia Pandorei… Muma, discretă ca alarma de la combinat la ora 10:

– Da’ tampoane ai, nu-ţi trebuie?

N-apuc să am nicio reacţie vădită de maxim regret că nu m-am sustras conversaţiei, că-l şi aud pe taică-mio foindu-se în fotoliu, cu o faţă lipsită de orice mimică şi fără să-şi ia ochii de la tv:

– Da’ ce, eu vă trimit să-mi luaţi prezervative?

Moment în care eu aveam o faţă asemănătoare ăsteia…

… şi nu ştiam dacă să las contur în formă de Roxa prin zid sau prin geam. Ceea ce mă aduce la concluzia firească: părinţii şi sexul ar trebui să existe într-o construcţie gramaticală singulară doar dacă vorbim despre momentul ăla când ai noştri au mituit două berze să facă sex şi să ne aducă pe lume. Altfel, total inacceptabil. :|

Faţa galbenă care râde

Întrerupem acest blog pentru o veste horror: summer is coming!

Simt deja cum mi se comprimă creierul de la căldură şi cum îs tot mai obosită şi rămân în urmă cu traducerea şi mă cuprinde panica şi realizez că transpir mai tare la gândul că pa şi pusi concediu decât de la faptul că-i cald, cald şi umed şi… totul e un ciclu infinit vara, când îmi vine doar să hibernez. Rant over, aer (condiţionat) în piept şi hai să devenim mai coerenţi.

V-am zis vreodată că şi muma are blog? Pentru cititorii noi, muma = maică-mea şi nu, nu e doar poreclă de blog, chiar îi zic aşa şi-n viaţa reală. În fine, nu vă dau adresa, că mi se strepezesc dinţii de la siropoşenie, dar pot să vă zic un lucru: filmuleţul ăla celebru cu faţa galbenă care râde e real! Da, te umple de drăgălăşenie, dar şi de spume. :))

Nu vreţi să ştiţi cât s-a chinuit săraca mumă într-o zi să-şi amintească parola de la blog, care coincide cu aia de la Gmail şi făr’ de care nu-şi poate lua doza zilnică de interneţ. I-am făcut cont frumos, i-am arătat două-trei manevre, câte mai ţineam şi io minte de pe blogspot, apoi mi-am văzut de treabă. Evident, după două zile mă sună, în culmea disperării, că nu mai poate să intre şi nu ştie ce să facă. Că deh, în caz că nu ştiaţi, muma nu e numa’ maică-mea, ci şi mama Panicii.

Şi aşa, între o treabă şi alta, am catadicsit s-o ajut. Îşi uitase deci parola, pe care porcu’ de Gmail o cere mai complicată. Noroc că la secondary email avusesem inspiraţia să-l trec pe-al meu şi am putut-o reseta. Mă rog, n-a prea înţeles ea cum devine cu securitatea online, dar s-a bucurat nespus când s-a văzut din nou intrată în contu’ de mail şi implicit pe blogu-i. Fireşte, pe urmă am luat markeru’ şi i-am scris pe-un A4 parola cu litere de cal, apoi am subliniat-o de 5 ori.

Toată enervarea s-a scurs din mine când, sincer şi cu o ingenuitate autentică, în momentul în care s-a văzut din nou în editorul blogului, muma mi-a zis:

– Vaaai! Apăi, în tine au mai multă încredere ăştia de la Gmail… cred că îşi dau seama că io-s mai nepricepută. :D

Şi aşa, pentru prima oară în viaţă, am simţit că muma e pe deplin mândră că-s progenitura ei! În plus, ar fi ceva ca pe viitor Google să te lase să intri-n cont doar cu o amprentă virtuală bazată pe self-confidence în momentul clickuirii, nu? :))

“Look around you, see how beautiful we are together!”

Dacă e vară, e sezonul privitului concertelor prin livestreaming şi folosirii tot mai dese a expresiei “mi-aş da ţâţa dreaptă să-i văd live pe Cutărică”. De anul trecut încoace, Cutărică e invariabil Queens of the Stone Age. De o viaţă de om încoace, Cutărică sunt Pearl Jam şi The Cure. Există oameni care nu vor să moară fără să călătorească pe toate continentele, ca să poată spună că au văzut întreaga lume într-o viaţă. Şi apoi suntem noi, veşnicii îndrăgostiţi de muzică, care ne dorim să vedem live cât mai multe trupe, pentru că şi muzica e până la urmă un fel de călătorie în lume, doar că interioară. O explorezi cât poţi local, cu căştile în urechi când iese câte-un album nou, încercând să surprinzi toate fineţurile chitarelor, dar în Noua Zeelandă şi Australia şi Antarctica şi Ecuadorul firii poţi ajunge numai prin muzică live.

Toate astea-mi treceau prin cap alaltăseară, când m-am uitat, pe net, desigur, la Rock am Ring. Am prins un pic din Kings of Leon, ale căror prime albume cu groove rock sudic se pişă de sus pe Sex on Fire, şi apoi… Queens of the fuckin’ Stone Age. De prin toamnă nu-i mai văzusem nici măcar streamuiţi, aşa că recunosc: dorul a fost mare. M-au trecut toate leşinurile şi transpiraţiile şi eternele “Josh, marry me”, numai ca să mor de-a binelea la Better Living Through Chemistry.

N-am mai auzit-o niciodată live şi mi-am dat seama că pe album i-am cam ignorat potenţialul, numai pentru că se afla fix după Auto Pilot, preferata veşnică de pe Rated R. Dar alaltăieri, la Rock am Ring… pfoai, doamne. Ce frumos mi-au amintit oamenii ăştia că nu degeaba cântă stoner rock. Ce frumos se împleteşte basul adus mult prea în faţă pe streamul ăstora cu chitara dementului de Troy, ce frumos e interludiul aerat, ce frumoasă e senzaţia aia de lipsă de structură muzicală, aşezată însă pe nişte tobe ţepene, ce frumos pluteşti, dom’le, pe piesa asta!

Apoi am ajuns pe YouTube la Better Living Through Chemistry cântat cu o săptămână înainte în Portugalia.

Josh îşi pune publicul să ridice luminiţele telefoanelor în aer şi apoi le zice “Look around you, see how beautiful we are together!”. Ce chestie memorabilă a ieşit din câteva cuvinte simple. Băi, serios, mi-au dat lacrimile.

Şi uite-aşa mi-am dat seama că toţi banii strânşi de nişte luni încoace nu se vor duce nici pe laptop nou, deşi e mare nevoie, nici pe telefon nou, deşi e şi mai mare nevoie, nici pe alte căcaturi volatile. Queens of the Stone Age live prin ochii lui Roxa trebuie să se întâmple în 2014, nu mai târziu.

Lelea Floare îşi face cărţi de vizită

A sosit momentul ăla din viaţă: am cărţi de vizită. Le-am făcut mai mult ca moft decât ca ceva necesar, dar asta nu înseamnă că n-am stresat o grămadă de lume cu ele, inclusiv pe cel mai tare ilustrator din firmă într-o sfântă de zi de sâmbătă, să aleagă combinaţiile de culori potrivite.

Am făcut două variante: business şi friendly, pe ălea business în culori mai reci şi pe ălea de dat boborului mai… turbăţele (portocaliu şi verde, d’oh!), cu asta pe verso:

Oh yes I did. :)) Şi da, fontul e Equestria. :D

Cristi nu s-a sfiit să mă tachineze cu drag, în stilul caracteristic. Sfârşitul dialogului e bestial. Nu ştia colega de bureaux ce naiba m-a apucat de râd în hohote traducând subiecte biblice.

– Îşi face lelea Floare cărţi de vizită, bozmeg! zice Cristi, şi io simt, de dincolo de monitor, cum îşi roteşte ochii în cap.
– Şi-a făcut deja! Azi mă duc să le iau.
– Te simţi… IMPORTANTĂ?
– Credeam că mă-ntrebi dacă mă simt lelea Floare. Răspunsul e DA în ambele cazuri.
– Cu lelea Floare nu îmi făceam griji… 8-|

Pe când credeam că face mişto doar de originile nobile ale muncii mele din Livezeni sat, colţ cu coada vacii, Cristi se ia şi de viaţa mea socială înfloritoare:

– Câte ţi-ai făcut, opt?
– 100 e minimum, dar nu-s aşa de scumpe.
– … Păi aşaaaa… faci şi invitaţii de nuntă. Laşi spaţiu şi completezi numele mirelui cu pixu’!

Îs convinsă că bieţii săteni din Livezeni motherfuckin’ sat or cotrobăit prin pivniţe şi poduri după şoareci, dar eram doar io, chiţăind de râs incontrolabil. Cristi dragă, nu ţi-am zis atunci că eram prea ocupată să-mi şterg rimelu’ curs, dar afli acum: dacă te-nsori vreodată, io te las să-ţi faci invitaţii oficiale, numa’ că ţi-am copt de pe-acuma o versiune off the record după propria-ţi idee şi-o să găsesc o cale s-o întrebuinţez. You have been warned!