A sosit momentul ăla din viaţă: am cărţi de vizită. Le-am făcut mai mult ca moft decât ca ceva necesar, dar asta nu înseamnă că n-am stresat o grămadă de lume cu ele, inclusiv pe cel mai tare ilustrator din firmă într-o sfântă de zi de sâmbătă, să aleagă combinaţiile de culori potrivite.

Am făcut două variante: business şi friendly, pe ălea business în culori mai reci şi pe ălea de dat boborului mai… turbăţele (portocaliu şi verde, d’oh!), cu asta pe verso:

Oh yes I did. :)) Şi da, fontul e Equestria. :D

Cristi nu s-a sfiit să mă tachineze cu drag, în stilul caracteristic. Sfârşitul dialogului e bestial. Nu ştia colega de bureaux ce naiba m-a apucat de râd în hohote traducând subiecte biblice.

– Îşi face lelea Floare cărţi de vizită, bozmeg! zice Cristi, şi io simt, de dincolo de monitor, cum îşi roteşte ochii în cap.
– Şi-a făcut deja! Azi mă duc să le iau.
– Te simţi… IMPORTANTĂ?
– Credeam că mă-ntrebi dacă mă simt lelea Floare. Răspunsul e DA în ambele cazuri.
– Cu lelea Floare nu îmi făceam griji… 8-|

Pe când credeam că face mişto doar de originile nobile ale muncii mele din Livezeni sat, colţ cu coada vacii, Cristi se ia şi de viaţa mea socială înfloritoare:

– Câte ţi-ai făcut, opt?
– 100 e minimum, dar nu-s aşa de scumpe.
– … Păi aşaaaa… faci şi invitaţii de nuntă. Laşi spaţiu şi completezi numele mirelui cu pixu’!

Îs convinsă că bieţii săteni din Livezeni motherfuckin’ sat or cotrobăit prin pivniţe şi poduri după şoareci, dar eram doar io, chiţăind de râs incontrolabil. Cristi dragă, nu ţi-am zis atunci că eram prea ocupată să-mi şterg rimelu’ curs, dar afli acum: dacă te-nsori vreodată, io te las să-ţi faci invitaţii oficiale, numa’ că ţi-am copt de pe-acuma o versiune off the record după propria-ţi idee şi-o să găsesc o cale s-o întrebuinţez. You have been warned!