Io nu ştiu de ce mă mir că-s aşa zevzecă şi slobodă la gură, când e clar că problemele mi se trag direct din sânul familiei.

Ca de fiecare dată când îmi permite timpul liber, reparam duminica ce reuşise muma să strice pe blogul ei timp de o săptămână. Ai mei îşi făceau siesta cu o cameră mai încolo când, deodată, m-aud strigată. Bănuiesc că în semn de recunoştinţă, muma mă-ntreabă dacă vreau ceva de la Metro, căci taică-mio ar urma să treacă pe-acolo în ziua următoare, să facă tura aia de cumpărături mai serioasă, care se petrece o dată pe lună.

Io, copchil cuminte şi pe banii lui, nu mi-am dorit altceva decât nişte biete deodorante sigilate, nefolosite jumătate pe post de tester, ca prin magazinele din oraş. Da’ dracu’ m-o pus, mă, să deschid cutia Pandorei… Muma, discretă ca alarma de la combinat la ora 10:

– Da’ tampoane ai, nu-ţi trebuie?

N-apuc să am nicio reacţie vădită de maxim regret că nu m-am sustras conversaţiei, că-l şi aud pe taică-mio foindu-se în fotoliu, cu o faţă lipsită de orice mimică şi fără să-şi ia ochii de la tv:

– Da’ ce, eu vă trimit să-mi luaţi prezervative?

Moment în care eu aveam o faţă asemănătoare ăsteia…

… şi nu ştiam dacă să las contur în formă de Roxa prin zid sau prin geam. Ceea ce mă aduce la concluzia firească: părinţii şi sexul ar trebui să existe într-o construcţie gramaticală singulară doar dacă vorbim despre momentul ăla când ai noştri au mituit două berze să facă sex şi să ne aducă pe lume. Altfel, total inacceptabil. :|