Concertul selenar şi alte siropoşenii (not really)

În ultima vreme dorm ca prinţesa cu bobul de mazăre sub o duzină de perne. Răscolit, încordat, cu treziri bruşte şi dese. Perna e prea caldă, cearşaful e prea rece, am transpirat prea tare, s-a ridicat iar cămaşa de noapte peste fund şi are Pământul două luni etc. De visat nu mai apuc nici în vis, că viaţa reală oricum e un coşmar continuu – de fapt, cel mai mare dintre toate -: că trece timpul şi viaţa şi tu-ţi dedici cele mai frumoase ore din zi unei cauze pe care chiar dacă o iubeşti, nu îţi aparţine. Trezeşte orice copil la ora 6 dimineaţa şi obligă-l să se joace 8 ore în fiecare zi. O să-i placă?

Poate ţine de reacomodarea cu statutul de necrofag de litere, căci înainte să plec în concediu am terminat în forţă o imensă traducere literară, care a fost lapte şi miere pentru creierul meu. Poate-mi trece peste vreo săptămână, când apuc să m-afund iar într-o traducere, din păcate ştiinţifică – ciocan şi nicovală pentru creierul meu. Poate nu-mi trece niciodată, fiindcă la finalul zilei, când trag linie, tot secătuită sau nervoasă mă întorc de-acolo, iar eu tot capacitatea de detaşare a unei căpuşe o s-o am. Nu zic că nu-i fain să ai bani şi să-ţi permiţi chestii, dar uneori am impresia că timpul e o monedă de schimb mult prea valoroasă. Colac peste pupăză, să-ţi mai cadă ochii peste asta taman într-o zi de luni…

They call it “9 to 5.” It’s never 9 to 5 (…).

You know my old saying, “Slavery was never abolished, it was only extended to include all the colors.”

And what hurts is the steadily diminishing humanity of those fighting to hold jobs they don’t want but fear the alternative worse. People simply empty out. They are bodies with fearful and obedient minds. The color leaves the eye. The voice becomes ugly. And the body. The hair. The fingernails. The shoes. Everything does.

As a young man I could not believe that people could give their lives over to those conditions. As an old man, I still can’t believe it. What do they do it for? Sex? TV? An automobile on monthly payments? Or children? Children who are just going to do the same things that they did?

Zice bine domn’ Bukowski, deşi nu e mereu chiar ATÂT de negru dracu’. De multe ori e doar cenuşiu şi sunt multe zile în care Satana chiar străluceşte; până la urmă, oricum o dai, tradusul şi scrisul sunt activităţi solicitante, dar atât, atât de satisfăcătoare, acel rewarding pe care englezii-l au în limba lor şi căruia eu nu-i găsesc corespondent care să-i cuprindă în întregime sensul.

Şi totuşi, cumva, printre toate insomniile şi răscolirile interioare, am reuşit azi-noapte să am cel mai fain vis din ultima perioadă. Am fost la concert… pe lună! Au selectat ruşii (!) cei mai mari fani ai unei trupe pe care subconştientul meu nu mi-a dezvăluit-o şi i-au trimis într-un loc de concert mai… special. Ştiam că-s ruşi după chirilicele de pe navă. Peisajul selenar e bej şi prăfuit, dar când am privit Pământul de acolo, de sus, nu puteţi să vă imaginaţi cât de acută a devenit senzaţia aia de dor pentru punctuleţul ăla albăstrui, care pare atât de nesemnificativ văzut în contrast cu negrul spaţiului. Oricât de departe, era incredibil de vizibil că e viu. Dacă într-o plăsmuire nocturnă poate avea cineva senzaţia aia, oare cum s-or simţi cei care chiar ajung să-l contemple din exterior? Concertul se ţinea pe un stadion din beton, iar eu aveam locuri la o tribună aproape de scenă, de unde am plecat trimisă de fostul meu cu pupile mari ca biscuiţii Oreo, ştiind că n-o să-l mai văd niciodată. Şi din nou senzaţie de dor, de data asta pentru mascul şi pentru lună. Apoi a urmat o parte SF, în care încercam să fac poză la un buletin şi ieşea neagră, pentru că eram pe lună, fireşte! Wtf. Din nu ştiu ce motiv, faptul că n-am ajuns să văd concertul nu m-a deranjat foarte mult, pentru că Nick şi Norah m-au învăţat că un concert propriu-zis nu este cea mai importantă parte a unui concert. :)

În fine. Eu am fost la un concert pe lună. Voi cu ce vă mai lăudaţi?


la naiba, dădui şi io la plesneală sărci pe gugăl la ceva cu moon concert, sigură că nu găsesc nimica interesant, da’ pune-te numa’ cu internetu’, pune-te…

5 thoughts on “Concertul selenar şi alte siropoşenii (not really)

  1. Eu am visat de curand ca urc cu un lift din ala spatial si ajung..nici eu nu stiu unde :P Parca pluteam prin spatiu sau asa ceva :)

  2. Eu am vise triste. Visez că fac ce fac și în realitate, sau ce vreau să fac, fără a depăși însă sfera normalului. Visez că plec în concediu – ceea ce o să și fac. Visez că iau salariu, ceea ce la un moment dat se întâmplă. Visez că ies la bere… Ce să mai. Cum am zis: trist. Am mai avut etape din astea, aștept să se încheie și să înceapă visele cu inorogi, iepuri și călătorii prin teleportare în insule misterioase.

Leave a Reply

Your email address will not be published.