Big Red

Pentru că scorţişoara e una dintre puţinele plăceri care mi-au rămas momentan în viaţă, mi-am amintit ceva. Hai să vă zic una relativ recentă, de prin ianuarie 2012, când stăteam încă-n minunata Capitală. Ce, se acceptă, doar ştiţi că experienţele mai… delicate tre’ să se sedimenteze până să m-apuc să le înşir pe net!

Redescoperisem pe-atunci, în buticurile înguste şi dubioase de pe marile bulevarde, pe lângă Dr Pepper şi Cola Cherry, cea mai bună gumă de mestecat inventată vreodată de o minte clar diabolică: Big Red, aia cu scorţişoară, de scoţi flăcări pe urechi cum scoate balena apă prin orificiul dorsal. După 3 minute are gust de talpă de păpuc, ca orice altă gumă, dar sărim peste detaliul ăsta neinteresant. Cert e că vreo câteva luni bune avusesem acasă rezerve generoase de spaima-limbii de mai jos:

Face-se că în perioada aia ajunsesem acasă cu un mascul valabil, după vreo lună de teasing la telefon şi o noapte de adâncit limbile unu-n amigdalele celuilalt. Fiind mult mai aghesmuită decât mă crezusem, uitasem o chestie vitală: eram la, şi anume, ciclu! Noah, şi-apăi cum să-i dai de veste masculului înfierbântat din aşternuturi, care ajungea cu nesaţ la 2nd base şi-ţi şoptea încântat în ureche: “băi, ce ţâţoasă eşti!”, că pe tine te vizita PSD în lenjeria intimă?

Paranteză: acuma pe bune, tipii din viaţa mea mereu or fost la extreme: ori nişte sălbăticiuni focoase care mă muşcau până la sânge şi-mi ziceau “vreau să te fut”, ori nişte delicaţi sensibiloşi care înainte să pună mâna pe mine îmi treceau toate calităţile prin spectrul astrologic, “ochii tăi ca două stele etc.”, de aveam două orgasme de una singură până se gândeau ei c-ar fi cazul să meşterească oareşce. Închidem paranteza, fingers crossed pentru un viitor mai echilibrat…

Să fie clar: eu şi period sex egal love, dar nu chiar prima dată! Şi mai ales nu după atâta alcool încât să n-ai chef nici să cauţi cârpe şi prosoape şi dopuri de plută. Cam asta încercam să-i îngaim suav masculului, care până la urmă o-nţeles şi, resemnat, a căzut într-un somn mai mult chinuit cu mine alături. Când s-a trezit, bietul de el m-a privit cu o faţă tumefiată şi o grimasă de zici că-l desenase Picasso, zicându-mi aşa:

– Pfua, ce gust de şosete murdare am în gură…

Iar eu de colo, senină ca o floare şi degrabă săritoare:

– Ăă, vrei un Big Red? :D

El:

Eu:

Abia apoi mi-a picat fisa. Şi da, am râs cu lacrimi. Căci cine naiba cheamă acasă un bărbat pe care-l ţine în erecţie toată noaptea pe motiv de feminităţi lunare şi apoi îi oferă nonşalant un fuckin’ Big Red?! Sau mă rog, fără partea cu fuckin’. :))

P.S. Staţi liniştiţi, un happy end tot există: m-am revanşat atât de mult faţă de el încât l-am cuplat cu o tipă super mişto, şi-s împreună şi fericiţi până-n zilele noastre. Iar eu mă bucur cu atât mai mult pentru ei, că mi-s dragi nevoie mare. :x

Bătrâneţile-n muzica rock

IPR Gherila! strig la bis.

Vreo doi adolescenţi se întorc miraţi spre mine, unul dintre ei îmi arată un thumbs up, iar un rocker cu ştate vechi, care mă ştie de când am început să intru-n circuitul rockului live de prin baruri dubioase şi neaerisite, vine la mine şi decretează surâzător:

– Hăhă, normal că tu ştii de-astea, doar eşti mai bătrână ca trupa!

“Mai bătrână ca trupa, dar tot cu vreo 10 ani mai tânără ca tine!”, îmi vine să contracarez, da’ o las baltă şi râd deoarece cunoscând personajul, ştiu că e un comentariu inofensiv şi până la urmă amuzant.

Hai să recunoaştem: nu mai am 17 ani, ca toţi puştanii din primul rând împreună, vorba cuiva. Multe s-au schimbat de acum vreo 10 ani, când am început să-i ascult pe Implant Pentru Refuz. De pildă, m-am transformat dintr-o rockeriţă într-o piţipoancă rock. Headbanging? Nu se pune problema, am vreo două bucle în crustă de fixativ şi se deranjează. Ţopăială? Pe alocuri, dar nu mă agit ca acum 10 ani, nici nu mă bestializez în moshpit cu ţintaţii. Strig nişte versuri, trăiesc concertul, dar lângă bar, nu în sufletul solistului şi c-un pas pe scenă dacă pot. Mai pune pe mine o bluză turcoaz şi nişte cercei cam prea strălucitori şi hai să dăm rewind.

– IPR Gherila! strig la bis.

Vreo doi adolescenţi se întorc miraţi spre mine… şi normal că-s miraţi, ce dracu’ o fi fost în capu’ meu când mi-am luat bluza aia sau când mi-am făcut freza? :)) Nimic în comun cu rocku’. Două universuri paralele, cel puţin din punct de vedere vizual.

Dar cum ziceam, simţeam concertul. Şi nu numai pentru că e imposibil să nu când se cutremură cârciuma din temelii; nu numai pentru că n-am mai pupat concerte din noiembrie; nu numai pentru că IPR este prin definiţie o trupă mega mişto, ci fiindcă am crescut cu muzica oamenilor ăstora (pe repeat, fie vorba-ntre noi), acord după acord şi vers după vers.

Şi ştiţi ce-i cel mai fain când eşti “mai bătrână decât trupa”? Trei chestii.

1. Că eu şi alţii ca mine am putut să-i ajutăm financiar, nu doar moral, să facă muzică bună mai departe – crowdfunding kicks ass.
2. Că reuşesc, în sfârşit, să văd oamenii de dincolo de artişti. Recunosc că la o vârstă fragedă eram uşor impresionabilă. Ce să discut eu, Roxa, cu nişte persoane atât de pline de muzică? Mi se păreau toţi fascinanţi prin prisma talentului şi rămâneam blocată în ciuda dezinvolturii lor la taclale cu pământenii obişnuiţi. Chestia foarte faină acum e că gradul de admiraţie a rămas neschimbat, dar ăla de lameness a scăzut considerabil şi, wow, am descoperit că poate sunt şi eu cool când deschid gura! Şi sunt! Căci altfel cum aş fi stat la afterparty cu vocalul meu preferat din toată rockereala românească, dansând fără ruşine pe lângă el pe sârbeasca de mai jos?

3. Că acum pot să mă înfăţişez fără nici cea mai mică urmă de jenă în faţa sus-amintitului Vita şi să-i spun: “Băi, tu ai fost şi eşti o bunăciune sexy de când te ştiu! Şi mai faci şi muzică excelentă pe deasupra!”. N-am făcut-o tura asta, da’ nu mă las. O să vină şi ocazia asta când ştiu sigur că ţine minte şi a doua zi. :D

2007 vs. 2015

Întotdeauna se poate şi mai rău

Uneori e dificil să mă conving de asta, dar au grijă prietenii mei să pocnească din degete şi să revin cu picioarele pe pământ. Am o prietenă-n Bucureşti care e un fel de câine de pripas în viaţa sentimentală. Fără mari pretenţii, încercăm orice, nu scuipăm nimic că cine ştie când mai punem botu’! Pe lângă ea, eu pot să mă numesc corcitură cu juma’ de sânge rasat, că de bine, de rău, ţin minte gustul de ciolan afumat şi îmi permit să fac nazuri. Acum hai, scoateţi-vă prostiile din cap şi recitiţi asta încă o dată cu cheia de lectură: e vorba pur şi simplu despre dates – pe ea o intrigă şi, în spiritul său aventuros, le caută cu îndârjire, pe mine s-a dovedit că mă depăşesc şi deci deocamdată nici nu mă mai obosesc să înaintez în direcţia aia, alegând să fac altceva cu timpul meu liber (par example pasiunea mea, somnul, care se dovedeşte cam costisitoare zilele ăstea, căci mi-am luat o saltea de pat şi-o pernă care, în banii ăia, ar face bine să ştie să presteze şi masaje… cu finalizare!).

DAR să mor io dacă nu-s invidioasă pe anumite experienţe de maidanez amoros cu THUG LIFE tatuat pe lăboanţe. Na poftim, că râd mintenaş de-o lună (după ce pe moment o certasem că iese cu toţi dubioşii):

Şi zvânturatică precum o ştiu, normal că se duce şi la second date cu tipul. Că o intrigă şi se distrează, deşi nu are idee de ce-o mai fi chemat-o şi a doua oară, la cât părea ăluia să-i fi păsat. Concluzia firească? Băi, poate tipului i s-o fi făcut foame!

Cel mai original mărţişor evăr

Amu’ io nu-s convinsă că “original” are superlativ, dar… să vă zic. Vineri seara îmi aduce un curier mega terminat, care gâfâia după trei etaje ca după un semimaraton, un pachet de la acelaşi mascul din postul precedent. Uuu, cu ce ocazie? Desfac şi văd şnurul alb şi roşu. “O, căcat. Duminică-i întâi!” fu primul gând care mi-a străfulgerat mintea. Studiez conţinutul pachetului, văd un mărţişor cu buburuză şi ceva împletitură dubioasă.

“Nu e nu ştiu ce, da’ ce bine că-l am şi nu mai tre’ să-i caut ceva mumei!”. Egoism? Tăceţi, că maică-mea mi-o luat de 1 Martie un tricou pe care scrie LOVE. Mie. Roxa. FML. Pe care o să-l port, desigur, pentru că e de la maică-mea şi m-a înduioşat, oricât de total necorespunzător personalităţii îl găsesc.

NOROC că am inspiraţia să citesc biletul de pe verso. Pardon, de citit îl citeam oricum. Noroc că mă prind că ceva e dubios, că de-obicei nu-s atât de ‘teligentă.

Dau să-l pun deoparte, da’ numai handjob am în faţa ochilor. Handjob? Nu se zice handmade? Şi apoi desfac cutiuţa şi privesc mai atent.

Yup. Am primit mărţişor în formă de pulă. Ceea ce e OK, că nu mai avusesem de ceva vreme un obiect falic bun de purtat.