Fascination Street

The most ridiculous fear in life is the fear of being ridiculous

Nu lucrez în învăţământ şi e bine aşa

Acum vreo 5 ani, când fundul meu imens şedea încă foarte comod pe băncile facultăţii, aveam o profesoară de pedagogie/didactică/metodică foarte severă, dar în acelaşi timp extrem de inteligentă şi de cool. Genul de persoană pentru care făceam cu toţii un efort şi învăţam de ruşine, pentru că-ţi crăpa obrazu’ ca gheaţa din Ice Age dacă te afişai nepregătit în faţa cuiva care impune atâta respect. De la ea am învăţat ce înseamnă să fii un profesor bun şi ţin minte că orele ei de cursuri erau printre cele mai intense din facultate. Oricum eram studenţi la Litere şi simţeam înzecit tot ce ni se spunea (pentru că, nu-i aşa, suflete sensibile de filologi), dar profa asta avea şi stilul ei specific de-a turna gaz pe foc. 3 ani întregi ne-a ţinut acelaşi discurs despre cum, ca viitori dascăli, rolul nostru este printre cele mai importante: să formăm cultura şi să modelăm caracterul elevilor astfel încât să se poată integra în societate.

Prin anul 3, când nivelul I al modulului pedagogic se încheia şi noi puteam deveni profesori pentru clasele V-VIII cu acte în regulă, presiunea era cu atât mai mare. La un seminar, cineva nu tocmai coerent se chinuia să prezinte un proiect de lecţie şi profei îi sărise pe bună dreptate ţandăra. Ca de obicei, critica nu-l viza direct pe Xulescu, ci ni se adresa direct tuturor, de data asta pe un ton ridicat:

– Orice aţi face în viaţă, orice drum aţi alege, trebuie să fiţi cei mai buni. Dacă nu puteţi să fiţi cei mai buni, alegeţi alt domeniu până reuşiţi. Dacă măturaţi străzile, fiţi cei mai buni la asta.

Impactul psihologic a fost cu atât mai mare cu cât îndemnul venea de la ea. Ştiu că am ajuns acasă smiorcăindu-mă de-a binelea, punându-mi mari semne de întrebare în privinţa viitorului şi dacă aş putea fi vreodată cea mai bună în domeniul pe care mi l-am ales. Cred că ăla a fost momentul când am exclus ideea de a mă face profesoară. Miza era prea ridicată, frica de eşec prea mare, rezultatele prea evidente şi nici salariile prea îmbietoare, nu că între timp s-ar mai fi schimbat ceva… Interesant mi se pare că jumătatea mai netalentată în ale pedagogiei (ce să mai vorbim de filologie) dintre colegii mei are astăzi, totuşi, o carieră începută în învăţământ. Iar noi, ceilalţi, îi privim cu îndoială de pe margine şi, când nu oftăm “săracii copii…”, ne întrebăm cum ar putea fi ei cei mai buni într-o asemenea meserie când ştim perfect cum gândeau şi se exprimau în facultate. Poate că ei nu s-au dus acasă plângând îngroziţi în ziua aia, poate că se bălăcesc în mediocritate fără să fie conştienţi de asta, poate mediocritatea e suficientă pentru scopul ciclului gimnazial, poate judecăm fără rost, poate ne adâncim într-un elitism de căcat.

Întâmplarea face că am ajuns să lucrez într-un domeniu adiacent. Pe scurt, am avut de corectat auxiliare alcătuite de învăţători, profesori şi alţi formatori de minţi luminate, în care am găsit, printre multe alte inepţii (munţii au trei părţi: vârful, poalele şi creasta), două probleme care jur că mi-au blocat creierul:

1. Două pisici fac împreună o plimbare de 8 kilometri. Câţi kilometri se plimbă fiecare pisică?

2. Maria are 8 ani, iar Ioana are 10 ani. Peste câţi ani vor avea cele două fete aceeaşi vârstă?

Am râs cât am râs, mult şi cu lacrimi, mai ales de mutra perplexă a colegei de birou care ştia că nu-s întrebări-capcană şi care, după glumele aferente cu criogenări şi maşini alte timpului, m-a-ntrebat când nu mai hăhăiam ca descreierata:

– Auzi, dar tu te gândeşti cum ar fi să fii elev, să te scoată la tablă şi să-ţi dea o problemă dintr-asta? Ce-ai face?

Cu mintea de-acum, ce să fac altceva în afară de 8:2 şi 10-8? Pentru alte lucruri oricum cred că ar fi fost prea târziu. Uite, ăsta e unul dintre principalele motive pentru care mi-au plăcut Whiplash şi Birdman, dincolo de orice pasiune pentru muzică sau artă în general. Două filme atât de diferite – unul simplu, frust şi focos, celălalt complex, artsy şi deprimant, amândouă extraordinar de ciudăţele şi faine -, dar în fond atât de bine închegate în jurul ideii rostite pe o voce adâncă şi înţeleaptă de un Fletcher aparent deschis şi cu garda jos:

RSS 2.0 | Trackback | Comment

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>