Fascination Street

The most ridiculous fear in life is the fear of being ridiculous

Să ne revenim

Băi, deci.

A venit vara şi eu citesc despre dinţi de zirconiu. Halal introducere după atâta pauză. A venit vara şi-i deja aşa de cald, că n-ai da niciun homeless mustind în suc propriu afară din casă, d-apăi un dinte afară din gură. Ce să fac, asta-i tematica generală zilele ăstea. Nu în lipsă de alta mai profundă, deşi mai profund decât în gură, unde? Îmi place de mine, procedez ca un jurnalist care de 9/11 deschide buletinul de ştiri cu ce rochie a mai purtat Rihanna. Şi pe lângă că-s lame, mai îs şi ştirbă… Mâine m-astup şi îmi reiau râsul de 180 de grade, iar odată cu el şi mutra de om mai puţin bătut de soartă… În plus, o să pot să fac mişto mai cu spor de colegul meu ilustrator, căruia i-am descris experienţa scoaterii primului dinte ca pe ceva la fel de îngrozitor ca amputarea unui picior. Iar el, prăpăstios pentru că urmează s-o păţească la un dinte mult mai vizibil decât al meu, plusează şi o percepe ca pe o dublă amputare. Unde mai pui că aproape i-am provocat un infarct dentistei mele când i-am zis ce mi-o trăsnit prin minte să fac a doua zi după extracţie: să văd cât e de adâncă gaura măsurând-o cu un Tic Tac, care evident că o intrat acolo cu totu’. Şi mai încăpeau două! Life is fun.

***

Dacă e vară, la muncă-i rost de traduceri literare şi asta-mi cade incredibil de bine. Hamsterii cranieni se-nvârt deja pe un soi de turbo fitness wheel şi vă jur că fraţii Grimm n-au sunat nicicând mai bine într-o traducere modernă – iar prin asta vă rog să nu-nţelegeţi că Hansel şi Gretel s-au rătăcit pentru că n-au putut folosi Google Maps de pe noul lor iPad care nu se conecta la wifi-ul din pădure. Mai prin toamnă-iarnă promit că fac o listă cu ce-am tradus până acum (cu tot cu linkuri de unde se pot cumpăra), poate-aveţi copii care s-or bucura de roadele tălmăcirilor mele estivale. Şiiii… tot la muncă s-a întâmplat ceva cel puţin magic. Va urma.

***

Cea mai amuzantă chestie disturbing pe care-am auzit-o în ultima vreme: cineva ştie pe cineva care […] lucrează la un spital de psihiatrie şi a avut privilegiul să cunoască un caz pe bune, 100% real. Un nene – al cărui nume poate fi oricare altul în afară de Adrian Năstase – vrea să-şi pună capăt zilelor. Bea juma’ de sticlă de Domestos, i se face rău, dar după câteva ceasuri îi ca nou. Perseverent, nenea încearcă din nou, de data asta atârnându-şi gâtul de lampadar. Nu reuşeşte, fireşte, fiindcă lampadarele de oţel nu-s estetice, iar ăla de-l avea clar nu susţinea atâta greutate. Disperat, nenea se aruncă de la etajul 4 al unui bloc. Şi aterizează pe o babă. Şi baba moare. Nenea e judecat acum pentru omor din culpă; altfel bine, sănătos. Am râs până mi-am înghiţit lacrimile, dar mă mai linişteşte ideea că n-am fost singura.

RSS 2.0 | Trackback | Comment

4 Responses to “Să ne revenim”

  1. ametist

    Tare povestea cu nenea care voia sa dea coltzu’ :)) am ras si eu :)
    si be) dintii de zirconiu rock :)

  2. Flavius

    Morala poveştii:

    1. Bătrânii aveau dreptate să ţină în casă verde de Paris.
    2. Mai bine solid decât estetic.
    3. Decât să te arunci cu capul înainte, mai bine uită-te.

    PS Şi că veni vorba de diferenţa dintre solid şi estetic…

    http://vignette1.wikia.nocookie.net/jamesbond/images/8/86/Jaws_-_Profile_%282%29.jpg

    Just sayin’.


  3. E amuzant, dar de ce a trebuit sa moara saraca baba?


  4. @ametist – Da, dacă nu nimereşti zirconiu’ ăla îmbogăţit cu uraniu. :)) Şi dacă nu îţi vine p-ormă fo’ idee de făcut RMN.

    @Flavius – Ieşi, copile cu părul bălai, afară şi râde la soare, da’ de s-o lumina vremea…

    @Ana – Nu ştiu, dă vina pe scenarist. :))

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>