Fascination Street

The most ridiculous fear in life is the fear of being ridiculous

O trupă cât o viaţă sau Zdob şi Zdub la Mediaş Ethnic Festival

– Mamă, cred că n-aş fi aşa extaziată nici dac-ar învia Kurt şi-ar veni să cânte Nirvana! ziceam io la-nceputul săptămânii trecute, ţopăind în şezut pe imensul fotoliu – care-arată ca tronul din GoT, numai că pufos – dintr-o cârciumă pe nume G.

atât de entuziasmată încât mi-am scrijelit (foarte profi, desigur) şi unghiile pentru ocazie

Exagerez? Nu ştiu, dar efectiv nu-mi încăpeam în piele de fericire că urma să-i văd pe dragii mei Zdob şi Zdub, în fix prima zi de concediu, în frumuseţea aia de Mediaş – care-am stabilit deja că-i mai mare şi mai gol decât Murăşu’, deci perfect! Adică… în condiţiile în care în Bucureşti mi-am mişcat curu’ la 40 de grade să-i văd de trei ori într-o lună (!) şi or trecut doi ani de când nu i-am mai prins pe nicăieri (a se citi de când m-am mutat înapoi la coteţ în Ardeal), vă cam daţi seama că eram într-un sevraj sever.

mocskos bar din Târnăveni, când deodată… Judas! \m/

Tot cam 40 de grade erau şi când am ajuns cu Vali, dragul meu preten DTP-ist (asta pentru că mi-a fost prieten înainte să-mi fie DTP-ist, invers e imposibil!), în orăşelul cu pricina. Şi pentru că afară era un cuptor încălzit de flăcările scoase pe nări de un balaur monstruos numit LUNA AUGUST, tot ce-am putut să facem până la lăsarea serii or fost nişte duşuri reci şi benoclări curioase la Cartoon Network. Paranteză, ştiaţi că ăştia au episoade noi, lungi şi moderne din Looney Tunes şi Tom & Jerry? Chiar îs faine şi am râs cu sughiţuri!

da, amuzante chiar şi traduse… vă daţi seama?

Pe la 7-8 seara a aterizat în Mediaş şi dementul numărul 3, Horaţiu, care-a venit singur cu maşina din Murăş special pentru doza de dobă de la Prut, recte formaţia Zdob şi Zdub. Şi-am stat noi trei şi-am admirat bâlciul din Piaţa Corneliu Coposu, de unde ne-am luat unii apă, alţii bere, alţii suc. Am rezistat cu stoicism la tot felul de dansuri populare ale unor ruşi lipoveni, armeni şi mulţi alţii, am ascultat o trupă din Deva pe numele său Arhaica şi m-am scărpinat în creştet neînţelegând genul lor de melodii care nu încep de fapt niciodată, dovadă.

locul de desfăşurare

dansuri

Arhaica… sau wtf just happened

Şi să fi tot fost două ore de când tremuram toţi ca ultimii junkies aşteptând să cucerească moldovenii scena. Dar nuuuuu… că ei este staruri şi probele lor de sunet durează încă fo’ juma’ de oră, blesteme! Şi-apoi, când trebuia să-i prezinte nenea prezentatorul Mediaş Ethnic Festival, i-o murit microfonu’. Lasă, dom’le, că ştim cine îs, for fuck’s sake! Da’ noah, aşa-i la serbările câmpeneşti…

– Mai ştiţi şi alte piese în afară de Boonika şi Videli Noch? întreabă el când i-o revenit glăscioru’ în microfon.
– Bă, eşti prost? îl umflă un râs sincer pe Horaţiu.
– Numa’ tătă discografia?! mă revolt şi io.

poza lu’ Horaţiu; io n-am pus mâna pe telefon tot concertu’! în principiu pentru că-l udam…

În sfârşit o dat Domnu’ şi-or venit pe scenă. Haida! Noi – deja transfiguraţi, am început să ne desfăşurăm cu salturi şi un fel de friendly pogo în trei, de se uita lumea la noi ca la felu’ 14. Nu pentru mult timp, căci ce era pe scenă s-o dovedit, din fericire, mult mai interesant. Piatra cubică din piaţă descurajează dansurile când ai tenişi cu talpă subţire, da’ cui i-o mai păsat? Eram în Mediaş, pe scenă cântau Zdubii şi pe noi curgeau apele! Iar după vrei trei piese dansa şi lumea din jur – nu ca noi, ce-i drept, da’ tind să cred că i-am încurajat să nu le prea pese. :D

Unde joacă moldovenii, acolo pământul geme!
Unde Moldova nu joacă, acolo pământul crapă!

La piesa nouă… punkăreala şi ruperea de pe lume, dă-i şi ţopăie şi fă piruete prin aer şi sari în cap şi râzi de “iese ursu’ din bârloagă”, zi mă Valerică!

Iar după asta – altă piesă nouă, ceva cu ape şi ploi şi tot punkăreală! Pfaa, abia aştept albumu’ nou! Noroc cu balada şi DJ Vasile c-am apucat să ne mai tragem sufletele, altfel numa’ pe targă mai plecam de-acolo. La final – Zdubii bateţi tare, varianta dansabilă (oh doamne, cum se mai joacă de la un an la altul cu piesele vechi; şi să nu-i iubeşti?) şi, bineînţeles, Cuculeţul, pentru un rimel cu 200% mai scurs şi un tricou cu 500% mai ud. Iar după finalul apoteotic, am plonjat direct în duş, căci arătam cam aşa şi începuse să mi se facă frig:

A doua zi am rămas închişi pe din afară în faţa porţii locului unde eram cazaţi, deci super! Apoi am explorat un pic Mediaşul, da’ nu foarte mult, că era atât de cald încât mi se părea totuna să inspir sau să expir.

un nume predestinat pentru reuşita în viaţă

x __ X

___________________________________

Epilog

Zdob şi Zdub rămâne formaţia mea preferată… nu românească, ci cântăcioasă de limbă română. Alături de Alternosfera şi Gândul Mâţei, mi se pare că oferă ceva ce muzicienii de la noi din ţară obosesc să dea publicului după o vreme. Zdob şi Zdub împlinesc 20 de ani şi există pe net o înregistrare minunată de pe vremea când nici măcar nu cântau hardcore moldovenesc, doar “hardcore”. :))

Iar acest 15 august zdubofil care tocmai a trecut a fost în amintirea celui de acum 5 ani, când două fete cucuiete şi trei flăcăi valabili au mers cu ia-mă nene în Câmpia Turzii ca să-i vadă pe moldoveni la altă serbare câmpenească, mult mai câmpenească, ce a rămas povestită, din păcate, numai aici (incomplet, pentru că nu se precizează nimic de marea dragoste pe care mi-o purta Fishioru’, care-a venit cu ocazie din Suceava până-n Câmpia numa’ ca să ne destrăbălăm împreună la Zdubi). Şi din 5 câţi am fost, mai suntem în viaţă doar 4 şi prieteni n-am rămas niciunu’.

Zdob şi Zdub m-au mai purtat, de-a lungul vremii, prin alte locuri dubioase. De exemplu, un mare party a ieşit taman la Selgros, în vara când dădeam bacu’, unde s-a iscat un ditamai moshpitu’, de-o trebuit să m-agăţ de gaica de la blugi a unui pletos ca să nu pic în bot. Sau în clubul de fiţe Tribute din Capitală, unde am dat ultimii bani pentru două bilete la primul şi singurul concert de club pe care l-am prins cu ei. Şi-o meritat, căci şi acum mai am tamburina primită de la Valerică pentru simplul motiv că dănţuiam în primul rând!

De asta ziceam în titlu că-i o trupă cât o viaţă. Căci cât oi mai trăi, pe Zdubi tot i-oi urmări! Aştept 15 august 2016 şi următoarea serbare câmpenească. Sau poate chiar mai repede, toamna asta la Arenele Romane. Rock!

RSS 2.0 | Trackback | Comment

One Response to “O trupă cât o viaţă sau Zdob şi Zdub la Mediaş Ethnic Festival”


  1. E misto traditia ca tot la 5 ani sa cante de 15 august prin Ardeal – Campia Turzei , Medias, poate cu niste noroc in 2020 vin la Reghin/ Tarnaveni.
    M-a intristat destul de mult cand am auzit de cei cinci deveniti patru, mi-am amintit de beri, tiganca ce i-a citit in palma, telefonul pierdut cu pozele noastre in el. Life sucks and then you die, noroc ca exista concertele. :)

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>