De ce n-o să mă las prea curând de blogging

Ştiţi di ce? Pentru că observ că perioada în care n-am mai scris nimic pe-aici coincide cu cât timp o trecut de când nu m-o mai lăudat nimeni!

Noah, ş-apăi io-s de-aia care are nevoie să audă constant chestii faine ca să se poată menţine pe linia de plutire. Chit că-s fără sens, fără finalitate sau fără bază. Lăsaţi, nu năvăliţi acum cu puzderia de comentarii de bine, ştiu că mă urâţi că tac. Da’ pe bune, n-am trecut prin cea mai roz perioadă.

Ca de obicei, muzica le rezolvă pe toate. Când am auzit cât de elegant zic ăştia de la Moonlight Breakfast, în felul lor, că la tăţ’ ni-i greu, mi-o fost mai mare dragu’ să vreau să împărtăşesc piesa asta aproape minimală, da’ cu o voce ridicol de bună şi o doză de mister care mă face să o ascult încontinuu, pe repeat, de când am descoperit-o. M-am lungit în pat, cu lumina stinsă, ochii-nchişi, şi m-am lăsat exorcizată de Robert Smith şi Alternosfera, că prea îşi dăduseră ghes ăştia din urmă să mă copleşească cu tristeţurile lor apocaliptice.

Ah da, gagica vocalistă e căsătorită şi-are odraslă de doi ani, ceea ce-mi redă o oarecare speranţă-n umanitate. În plus, nici n-ai prea zice că-s românaşi de-ai noştri, nu? :D

Morala? Zic oamenii ăştia “dare to dream”, făcând parcă un follow-up pentru ce ziceau Luna Amară, don’t let your dreams go to shit sau aşa ceva. Îndrăznim, dacă aşa ne-ndeamnă două trupe!

Ce bărbaţi mă mai plac (I)

V-am împuiat destul capul cu muzică şi cum să nu discriminaţi până nu plecaţi bine de tăt urechea, amu’ îi cazul să trecem la treburi serioase alte treburi: bărbaţi! Mai exact, ăia care, din motive încă nedesluşite de mine, mă plac. Ajutaţi-mă că nu mai pot să dau cu banul.

1. Rock star-ul.

  • Sexos, o ţârucă mai în vârstă, cu plete, barbă, craci sănătoşi şi un fund obraznic care imploră să crape pantalonii pe crupele-i apetisante.
  • Evident, foarte cult într-ale muzicii, cu pluridoctorat în metale grele, dar cântă ceva nou, pe val, numa’ bun de sucit minţile gagicilor.
  • Pozează în mascul alfa, dar are o doză de nesiguranţă şi o umbră de lezare emoţională care îl fac irezistibil. Roar.
  • Foarte iscusit cu palavrele (că doară de-aia are trupă, d’ooh), deşi nu se ştie juca şi nu-i deloc spontan la provocările mele ghiduşe şi perverse.
  • Un MONUMENT cu M mare de bun-simţ, ceea ce mi-o plăcut din prima, dar şi vulpoi bătrân, de o naivitate falsă şi perfidă până te face să spui lucruri pe care nici nu ştiai că le gândeşti.
  • Pe scenă, când e adulat, prinde curaj, se avântă în faţa gagicii de care-i place, care întâmplător relatează toate ăstea, şi, cântând “let’s get down to business” indicând prohabu-i, are impresia că i-a făcut cea mai mare declaraţie de dragoste… Facepalm în loop!
  • Înduioşător de drăguţ, mai ales când rupe două-trei cuvinte-n maghiară ca să mă impresioneze. ;))
  • Manchild. Probabil are mai mare nevoie de-o mămică decât de-o gagică. Iar io n-am timp şi răbdare de dragoste maternă, bleah, ce-i aia?
  • Fiind rock star, evident că face constant mişto de balcanismele mele, cu un cinism izvorât însă din drag (dar tot n-ar asculta d-ăstea nici căsăpit cu sapa). Când i-am zis să nu-şi nege rădăcinile, replica lui genială a fost: “Sunt născut şi crescut în Bucureşti, rădăcinile mele sunt în beton”. =))
  • E rock star, deci îi implicit beţiv şi afemeiat. Deşi-s atât, dar atââât de uşor de iubit, NU puneţi botul la rock stars. Ce rost are o relaţie căreia-i vezi deja sfârşitul? Evident, faptul că tu nu te laşi când îs atâtea care deja şi-o dat jos sutienele şi le-o ţâpat pe scenă te face interesantă… şi bucla-i infinită.

2. Minorul.

  • Dacă vă zic câţi ani are, sunaţi la 112 şi înfund închisoarea ani buni.
  • Rocker cu păr blond şi frumos, tulei abia răsărit pe faţă şi… şi… piesa de rezistenţă, un tatuaj tare fain pe braţ, care-i numai începutul unei adevărate opere de artă.
  • Insistent până dă în patologic. Are idei puţine şi fixe. Ferească sfântu’ ca ideea aia să fii chiar tu.
  • Îs şi io naşpa; ştiind că minţile virgine-s cele mai uşor de îmbrobodit, nici nu mi-am fluturat de două ori gingaşele-mi gene, că şi mi-o şi propus să MĂ MUT LA EL. Facepalm îi puţin zis.
  • Îi de-o gingăşie rară, dătătoare de curcubeie-n urechi.
  • Nu o aflat încă de balcanismele mele decât la un nivel foarte superficial, dar îs sigură că dacă-i explic cum stă treaba, mă cere de nevastă şi aduce scurt Fanfara Ciocârlia la evenimentul festiv. Tre’ doar să pocnesc din degete şi să spurc copchilul rocker, sabotându-i viitorul între amicii lui acneici, cu tricouri Iron Maiden. :))
  • De când s-o prins că-mi place sarcasmul, îşi testează încă skillz-urile neformate pe mine. Aşa că iar îs luată cu drag peste picior: tanti Roxa, babă, granny etc. ADIO!
  • Acuma serios, viaţă, ce ai de gând cu mine? Tocmai ce-am zis binepa unei relaţii de doi ani cu un copchil şi amu-mi trimiţi altu’? ŞI MAI tânăr? Ca să ce? Mă duc în sihăstrie, nu mă mai joc aşa!
  • Trivia mişto-i că o jucat într-un film cu Monica Bârlădeanu, câştigând nuş’ ce casting. :)) Numa’ bine, alt star, ce să zic…
  • Partea proastă-i că exact genu’ ăsta de tip îmi place. Da’ aşa, cam în zece ani de-acum înainte. Păţăsc.

Partea şi mai proastă-i că am zis doar de doi şi m-am lungiiiit hă-hă. Urmează următorul calup (şi sper că ultimul, dacă nu se mai gândeşte cineva să mă placă – într-un mod, nu-i aşa, inexplicabil – până atunci).

Răspunsul meu pentru rock star:

Răspunsul meu pentru minor (apropo, în tezaurul de clişee lingvistice ale lui Roxa, minori îs tăţi cei mai mici decât mine):

Şi totuşi, dacă asta ar fi un fel de primă semifinală, vouă care din ăştia vi se pare răul ăl’ mai mic? Hâc!

Umbrela neagră, umbrela roşie

Am pierdut umbrela neagră de la taică-mio în Târgu-Mureş, după o noapte dementă, dementă de tot. Era ţeapănă şi nu o îndoia vântul. Avea, deci, mai multă coloană vertebrală decât majoritatea dihaniilor cu două picioare care ne-nconjoară. Taică-mio o avea de când era mic şi, ca o tată de fată care se respectă, mi-o dat-o mie.

Io… nah, ca fiul risipitor. De câteva ori am salvat-o din taxiuri, de-o mulţime de ori din cârciumi, da’ de cât am râs de şefu-i prost nici zeul circuitului umbrelor în natura n-o mai putut-o scăpa.

De-atunci n-am mai avut alta, că mă durea prea mult să văd că nu mai găsesc nicăieri aceeaşi rezistenţă, acelaşi material, acelaşi mâner care-mi încăpea perfect în mână. M-o plouat, m-o nins, m-o plouat some more, da’ tot nu m-am îndurat să dau banii pe altă umbrelă.

Vinerea trecută am party-uit în Scarabeo, cu omini faini şi dragi. Afară era vremea aia de la ştiri: furtună, vânt, copaci căzuţi grămadă. Aşa că după ce m-o ajuns pălinca, m-am urcat într-un taxi ales la-ntâmplare şi am pornit spre casă.

Taximetristul era genul vorbăreţ şi avea noroc, că pălinca aia m-o dezinhibat. Damn, conversaţia era chiar plăcută (şi asta e mult, venind de la ursuza de mine). Evident, pe la jumătatea drumului o făcut pană…

Şi aşa, stând amândoi înăuntru, cu vântul şi ploaia mişcând şi cutremurând maşina (pe bune, era horror), am grăit:

– Cine-ar ieşi pe vremea asta din casă? Nici nu mi-am luat umbrelă… Nici măcar n-am umbrelă!

Mă aşteptam să mă privească de parcă aş fi zis că trăiesc fără gaz într-o săpătură de la periferia oraşului, da-n schimb… mi-o întins o umbrelă. Roşie, cu mâner de lemn, faină şi statornică.

– Păstreaz-o. :)

It made my day. Şi zâmbesc de-atunci ca proasta, gândind banalitatea de pe lume: toţi avem suflete. Ardeleni, bucureşteni, moldoveni. Nu ştiu, cuvintele astea îmi vin în cap când privesc  umbrela roşie.

Miroase a odorizant de maşină :)

De ce-i fain în Târgu-Mureş de 1 Decembrie

Aaah, am vinit az-noapte acasă, după o decizie-fulger, demnă de ciolanele noastre încă tinere: rucsacu-n spinare şi… la drum! :D Dacă-n Bucureşti e primăvara, aici, în groapa Ardealului, copacii-s albi, ceaţa e la ea acasă, iar vecinu’ de la etaju’ 5 cânta la pian, semn că iarna îşi intră încet, dar sigur, în drepturi.

Păcat că io-s în hanorac de primăvară şi adidaşi. Aşa-i dacă nu ştii dimineaţa, când ieşi pe uşă, în ce pat ajungi să te tolăneşti seara. :)

Şi io-te-aşa, ca să nu-mi mai sincopeze inima de dor citind posturi d-astea, am agiunsu’ de 1 Decembrie, ziua tuturor românilor, fie ei ţigani sau unguri, în Târgu-Mureş. Şi ştiţi ce-mi place cel mai mult? Că dacă patronii români şi-o acordat o zi întru omenire cu pălincă şi alte bunătăţuri, ungurii m-aşteaptă cu uşa larg deschisă, ca-ntotdeauna. Ca să simt şi io că-s… acasă! :D

Pe seară bem în Office, că nu l-am mai onorat demult cu prezenţa.

Tanti Jeni mi-a luat un interviu

Şi încă n-am apucat să mă laud peste tot! Aşa că, dacă v-aţi întrebat ce-am făcut atâta vreme săptămâna asta, să ştiţi c-am gătit pentru Cantina Socială, la propunerea lu’ tanti Jeni. ;))

Nu râdeţi, că vă ucid! Ştiiiiu că habar n-am să bucătăresc, aşa că puţin merit să apar pe-un blog culinar alături de zei în domeniu (îl găsiţi şi pe Hădean pe-acolo), da’ reţeta aia n-are cum să dea greş (la desert aţi văzut că m-am tras pe fese… :D).

Aşa că, dacă vreţi să vedeţi ce-am preparat şi ce-am povestit, precum şi la ce întrebări crude şi nemilioase am răspuns, intraţi AICI. Contrar obiceiului, am discutat chiar serios despre… editare şi unguri. Foarte serios. Cel mai serios. În rest… nah, aşa cum mă ştiţi de-atâta amar de vreme. Io îs. :))

Mărunţişuri de vineri

1. Ţin morţiş să rămân idolul vostru în materie de câştigat concursuri, aşa că am nevoie de votul vostru. Ajutaţi-mă să rămân curată şi promit că n-o să duhnesc în preajma voastră. :D Aşadar, dacă nu doriţi să vă mut nasu’, intraţi la Giana, lăsaţi un comentariu la postu’ ăsta, zicând că votaţi cu Roxa şi mirobolanta ei poză cu număru’ 8, ca să câştig săpunuri handmade – dintre care unu’ foarte tare, cu lapte de capră! (Pe când unu’ cu sânge de fecioară? :D) Vă las să vă duşuliţi cu ele dacă înnoptaţi la mine, da’ răţuştele de cauciuc vi le-aduceţi de-acasă! ;))

2. Apropo de concursuri, îs cea mai fericită când pun mâna gratis pe câte-o carte valoroasă. Mulţam fain, Liviu, pentru că m-ai extras câştigătoare la concurs! :D Ai mână buuună.

3. În caz că nu sunteţi deja fani Fascination Street pe Facebook, daţi un like paginii, pe care-am ajuns să o folosesc chiar mai des decât propriul cont “păh persoană fizică”. În plus, de când Google Reader nu mă mai lasă să shareuiesc chestiile faine pe care le citesc (ruşinică!), cel mai probabil o să strecor pe-acolo articolele miştoace ieşite de sub condeiele virtuale ale altora. Şi totuşi, cel mai coolio motiv pentru care-ar trebui să viniţ acolo îs albumele: unu’ cu masculi valabi, intitulat exact aşe, iar altul cu poze faine cu chitări. M-aş uita oooore-n şir la ei… erm, ele, da. La albume. :D :-“

4. Incolora continuă să mă surprindă la camera ascunsă! A înfiinţat pe blogu-i un Titirez şi Doamne feri să-i zici ceva pe messenger în timp ce prestezi pe plantaţie la redacţie, că repede te dă la gazetă. Aşa că pentru conversaţii amuzante pe messeenger în timp real, mai ales cu yours truly ;;), click aici!

5. Dacă între miercuri noaptea şi joi dimineaţa v-aţi speriat că nu mai există Fascination Street… aveaţi dreptate. :)) Jucărica avea nevoie de un reinstall, ceea ce s-a şi întâmplat, graţie omului din spatele anilor în şir de hosting gratuit, Cristi aka __hell__. Mulţam fain că n-ai bulit nimic, dragă Cristi. (Vă rog să ignoraţi faptul că dacă postaţi un comment, nu se vede imediat c-a apărut, deşi apare. Există un lag de un minut, deoarece îl primesc şi io pe mail. Dacă ştie cineva cum rezolv problema asta, în afară de opţiunea de-a nu mai primi mail notification la noi comentarii, îl pun la blogroll un an, jur! :))).

Să nu vă mai aud!

Blogu’ ăsta se apropie cu paşi rapizi de împlinirea celor şapte anişori necesari să-l trimitem la şcoală. Multe personaje s-au perindat prin postările sale de-a lungul vremii, dar numai câteva mai merită pomenite acum. În principiu, cele despre care vorbesc frecvent. Cu alte cuvinte, prekinii mei dragi şi scumpi, mai noi sau mai vechi, alături de care-am trecut prin foc şi pară, rai şi iad.

Şi, evident, în preajma cărora mi s-o-ntâmplat chestii. Majoritatea amuzante.

Aşadar, ca să nu vă mai aud gurind că nu ştiţi cine-s buburuzele – cum să nu ştiţi, hă?!… ignoranţilor, huo! – sau Diana sau, Doamne feri, habar n-aveţi cine-i Fişioru’, le-am dedicat o pagină. Pentru că, în afară de ai mei, îs cele mai apropiate persoane din existenţa mea efemeră. Şi-s tipi şi tipe mişto, unu’ şi una. :)) Dacă doriţi adresele lor de mail, folosiţi cu încredere pagina de contact a blogului. ;))

Şi ca să vedeţi ce muze bune mi-o fo’, precum şi cât de sărac în amintiri şi păţanii faine ar fi blogu’ ăsta fără ei, am enumerat acolo toate postările care v-ar ajuta să vă formaţi o imagine de ansamblu mai limpede despre cine sunt ei şi ce vor de la viaţă, ca să zic aşa. :D

Deci nu mă mai întrebaţi. Lăsaţi-mă să vorbesc despre ei fără să le înşir biografia, că e blogging, nu jurnalism. :))

Găsiţi noua pagină în dreapta, la Personaje fascinante.

Şasă cărţ fromoş

N-aaapăi aşe. Iar n-am mai iscălit demult p-acilea, da’ efectiv n-am vreme. Când mi-s la munci, n-am timp nij să-mi verific mailu’! Suntem puţini în redacţie, ne certăm des, râdem şi mai des şi muncim ca sparţii. Revista iese luni şi asta-nseamnă că joi şi vineri suntem ca negrii pe plantaţie, de dimineaţa până pe la 1.

Cum care revistă? Revista VIP ! :)) Da, ştiu… nu e chiar ceea ce mi-am închipuit c-o să fac, dar în vremurile ăstea de răstrişte, îi un bun început pentru cineva cu zero experienţă şi fără carte de muncă. Plus c-am prins un şef ‘ţelegător, care mă lasă s-o uşchesc, mai nou, la tăte orele de la master. Şi încă un plus… am avut noroc c-o plecat cineva cu funcţie importantă tocmai când io începeam să mă mai dezmorţesc (căci videtz voi, ieream cam stiff în câmpu’ muncii), aşa că amu’ uitaţi-vi-ţi pe ultima pagina, la caseta redacţională a unei reviste, şi-o să înţelegeţi cam ce fac.

Din păcate, îi criză, dej salariu’… mai răruţ că-i mai drăguţ. Da’ vine el.

Weekendu’ ăsta o vinit Runecica la minie şi m-o scos din casă… primu’ sfârşit de săptămână de când m-am mutat în Bucale în care chiar am ieşit undeva ! Cum unie ? La Gaudeamus, târg de carte anual pe care l-am evitat sâmbătă, că-mi ajunge câtă viermuială văd pe la metrou la Unirii, nu mai vreau să văz şi la Romexpo, printre atâta amar de cărţi.

Cu riscul de-a mânca dăcât pită cu zacuscă (sau sare, că şi zacusca se gată) vreo tri săptămâni, mi-am luat şasă cărţ’:

  • Augustin Buzura – “Orgolii” de la Art (c-am citit “Vocile nopţii” şi am rămas impresionată de nenea ăsta)
  • Max Blecher – “Inimi cicatrizate”, tăt de la Art (că Max ierea tare tânăr când o murit răpus de boală – 28 de ani – da’ până atunci tare bine-o mai scris; mi-o plăcut “Întâmplări în irealitatea imediată”)
  • Lucian Dan Teodorovici – “Celelalte poveşti de dragoste” de la Polirom (c-am citit o grămadă de recenzii favorabile despre dânsa şi-s curioasă, că nu l-am mai citit pe L.D.)
  • Filip Florian – “Degete mici” de la Polirom (căci îi o carte la care visam de multă vreme, după ce m-o fascinat “Băiuţeii”)
  • Liviu Rebreanu – “Adam şi Eva” de la Jurnalu’ (că noah, îmi place de omu’ ista, şi spre ruşânea mea, încă n-am cetit-o)
  • Mircea Eliade – “Huliganii”, Jurnal (că… noah…)

Da’ cre’ că tre’ să-mi dau demisia ca să mai apuc să şi citesc ceva… sau să m-angajez la o editură de carte.

Amu’ fug în bucătărie, că Fişioru’ şi Runia fac nişte alune caramelizate la cuptor şi vreau să le ţin batăr companie, dacă mă implic activ doar la mâncat. :D

Ştiri care se sparg

  • Îmi lipseşte exerciţiul scrisului pe blog. Anu’ ăsta n-am reuşit să iscălesc nici măcar fro tri paragrafe despre festivalurile la care-am fost. Nu tu Sonisphere, nu tu Peninsula şi mai ales nu tu Zilele Municipiului Câmpia Turzii ! :)) I suck. În lunile alea moarte de iarnă o să vă servesc un post gigant despre tăte, cadeaux de Moş Gerilă retrograd. \m/
  • Viaţa mea o scăpat de sub control grav, da-ntr-un sens aşa mişto încât nici că-mi vine-a crede că-i real. Totodată, observ că omu’ îi construit în aşa fel încât să înfrunte mai bine problemele ălea dificile decât lucrurile care-l fac fericit. Şoc şi groază.
  • Am intrat în ultimele doo săptămâni de luzărit acasă, după care mă mut decât la capitală, fată/frate. :] Noah, ce să zic ? Fain, fain… Evident, încă n-am găsit chirie. Pentru asta chiar tre’ să-şi mişte cineva fizicu’ până acolo, să vadă nişte apartamente.
  • Apropo, ce dumnezo-s cu ofertele de chirii din Bucureşti, că aproape nici un apartament n-are centrală ? La 300 de euroi cât suntem dispuşi să dăm păh 2 camere, ar face bine să existe şi luxu’ ăsta. 8-| … Please ?
  • Tre’ să-mi iau laptop ieftin şi bun, chiar şi-n rate. Sugestii ?
  • Tre’ să m-angajez unieva ! Aş întreba “sugestii ?”, da’ mi-i şi frică… Pot să mă autodeclar web content writer dacă am blog din 2004 ? =)) Cre’ c-ar da bine în CV… :D … :|
  • Am doo belete (câştigate şi alea de Fişior =))) la Guns N’ Roses şi nu ştiu dacă ajungem. Mă gândesc ori să le vând, ori să fac concurs aici şi să vi le dau, ori să fac schimb pe bilete la Ozzy Osbourne, că în 2 octombrie măcar suntem în Bucale, intraţi în pâine. Mă mai gândesc. Fireşte, “sugestii ?” :))
  • Vreau să citesc şi nu am timp. Tătă vara am avut timp şi am făcut orice altceva. Şi nu, dacă mă mut în Bucureşti, cu siguranţă n-o să mă vedeţi citind prin metrou şi autobuz. Capacitatea mea de concentrare scăzută şi marele interes pentru tot ce mişcă-n jur n-o să mă lase. Lecturi Urbane haters will be proud of me.
  • Toamna asta… ne număraţi.
  • Ce faceţi de rev ?