Fascination Street

The most ridiculous fear in life is the fear of being ridiculous

Ce ar trebui să ne amintească de fapt Vinyl, dincolo de muzică

Mereu insist până par ciudată când mă uit în ochii oamenilor, dar rar mai găsesc acolo câte-un zvâcnet nebun. Cel mai des văd cum peste o culoare uneori frumoasă, alteori banală, s-a aşternut pâcla spiritului şi a minţii. “Oglinda sufletului” s-a ponosit; nimic nu se zbate şi nimic nu o să mai tresară vreodată. Cunosc […]

Read the rest of Ce ar trebui să ne amintească de fapt Vinyl, dincolo de muzică

Fac un efort

…Să mai dau ceva din mine şi după ce-mi port sufletul pe mânecă la muncă, în fiecare zi. Chestia asta cu ţesutul cuvintelor literare e mai solicitantă decât aş vrea să recunosc, mai satisfăcătoare decât las să pară, dar şi mai apăsătoare pe termen lung decât mi-ar plăcea. Chiar vorbeam astăzi cu cineva – una […]

Read the rest of Fac un efort

Drop the leash, we are young

Un alt soi de discriminare, constrângere şi presiune socială: ştiaţi că, gagici fiind, a doua oară când vă faceţi buletinul nu mai e valabil 10 ani, ci doar 7? Se presupune că-n perioada aia dintre 24 şi 31 de ani ar trebui să te măriţi şi să-ţi schimbi domiciliul. Până acum, taică-meu şi cu mine, […]

Read the rest of Drop the leash, we are young

It’s a cold night for alligators

Ei bine, iată un titlu pe care numai un redneck texan cu nume de telefon și interesat de SF-uri – suficient de nebun încât să treacă prin terapie cu electroșocuri și apoi să se reîntoarcă la muzică, să compună cântece inspirate de transplanturi de capete și să arate în prezent ca un Moș Crăciun deviant […]

Read the rest of It’s a cold night for alligators

“Look around you, see how beautiful we are together!”

Dacă e vară, e sezonul privitului concertelor prin livestreaming şi folosirii tot mai dese a expresiei “mi-aş da ţâţa dreaptă să-i văd live pe Cutărică”. De anul trecut încoace, Cutărică e invariabil Queens of the Stone Age. De o viaţă de om încoace, Cutărică sunt Pearl Jam şi The Cure. Există oameni care nu vor […]

Read the rest of “Look around you, see how beautiful we are together!”

Will there be enough water?

Azi a fost zi de zăcut pe Canapeaua Terapeutică din Office, la un honey milk cu scorţişoară care nici măcar nu există în meniu, da-l primeşti dacă eşti pilos. Orice client din Office e pilos. Deci seară de îndulcit viaţa cu alte două suflete rătăcite şi fără direcţie în viaţă. Vlad jură că nu vine […]

Read the rest of Will there be enough water?

Babe, babe, babe…

Muzica e cea mai periculoasă madlenă proustiană. Şi am muşcat orbeşte din ea săptămâna asta, cu stomacul înfometat după dezastru al celui a cărui viaţă începe să se aşeze. Când mă întreabă cineva de Pink Floyd, răspund că I’ve always been more of a Led Zep kinda gal. Nu că s-ar exclude reciproc sau ceva, […]

Read the rest of Babe, babe, babe…

Just the tip

– Office sau J’ai Bistrot? – Nu contează. – Office sau J’ai Bistrot? – J’ai Bistrot, că n-am mai fost de hă-hă. – Aww, îţi era dor de hipsteri! zice Cristi şi demarează în trombă. Până la primul semafor apuc să îi povestesc că-s moartă de somn: vineri mucificată-n Office şi apoi cu stomacul-centrifugă până […]

Read the rest of Just the tip

I Appear Missing

Dacă există o noapte din an în care să simţi până-n măduvă cât eşti de neadaptat social şi mai degrabă acceptat/tolerat prin diverse cercuri decât plăcut sau dorit, atunci asta e, revelionul. Nu contează că ai 923842 nopţi bune pe an, înconjurat de oamenii la care ţii, cu tequila în venă şi salata de boeuf […]

Read the rest of I Appear Missing

I put “self” in “self-sabotage”

Am vrut să trimit postul ăsta în trash de prea multe ori, până m-am prins că, stai, de fapt e blogul meu, pot să scriu orice aici şi să nu dau socoteală nimănui niciodată dacă aşa-mi doreşte muşchiu’. Perfect. Am ajuns aseară acasă după câteva ore petrecute cu şase tipi care s-au întrecut în a […]

Read the rest of I put “self” in “self-sabotage”