Tag Archives: school

Good/bad Monday

Posted on by
5

Good

  • Am predat la piticoţii de a cincea şi o ieşit perfect, fleru’ de profă e acolo ! :D Îs nişte scumpi şi ‘teligenţi, îmi venea să-i pup pe tăţ, chiar dacă mi-o zis dat exemplu de derivare cu sufixe “caş”. =))
  • Mi-o dat eştia de la BRD, în sfârşit, cardu’ pe care-mi vine bursa dăh studiu !
  • Azi mă beţivesc un pic cu Ioana, tipa cu care făceam tâmpenii în liceu. :D

Bad

  • Săptămâna viitoare predau la a şaptea Amintiri din copilărie. Singurul problem care este este că am secţia magyarul care-s cam pastă pe literatură cu accent pe i. Noah, Iştenem !
  • Am încercat tăte numerele de pe foaia şi plicu’ aferent cardului şi nici unul nu pare a ci codu’ pin. Asta sau io şi Blonda suntem două… blonde. :))
  • Ioana stă de ceva vreme în Cimişoara şi numa’ mă amăgeşte, apoi se cară.
  • Înainte să predau, eram stresată pân’ la dumnezo şi înapoi. Şi ca să mă liniştească, Buburuza s-o gândit să mă bântuie luni de zile cu o replică sentenţioasă referitoare la asta: “O tu Roxa, calmează-te. Gândeşte-te că îi mult mai uşor să predai decât să uiţi pe cineva. :D” Da’ m-o salvat de la zbucium ? M-o zo, băgându-mă în altu’. :))

What to do with 100 lionz

Posted on by
9

Să-i ‘strici’ toţi pe cărţi, evident.

Asta pentru c-am tot plecat şi ajuns pe-ntuneric acasă şi n-am avut cum să mă laud. :)) Întâi am cumpărat teh hardcore ones de sus, dar apoi m-am întors după sensibilităţuri, de l-am confuzat de tot pe nenea care vindea, care era maghiar şi cu care-am comunicat doar în engleză. Evident c-aş fi plecat cu toate cărţile de-acolo, dar… Oh well, maybe next time. :D

P.S. Am crezut că crăp de râs cu Runia când am găsit acolo şi ceva cu titlu sugestiv: ‘Vagina – the owner’s guide’. Oare-am cumpărat cărţile greşite ?

Urban legend: the bald patch

Posted on by
2

Cum abordezi un student la litere ? “Salut, spune-mi despre A !”

Asta o ştie deja tăt poporu’. Însă până să-l abordezi, tre’ să-l identifici.

Cum identifici un student la litere ? Coboram azi dealu’ faculţii cu Ale şi discutam despre cât de uşor recognoscibili suntem noi, eştia obligaţi să cetim cu toptanu’: de la o vreme, tăţ vorbim cu mai mult ca perfectu’ literar în loc de ardelenescu’ perfect compus; când ne-ntoarcem din weekend, îi mai tare ăla care-o băgat pe nerăsuflate 800 de pagini, iar ăla cu numa’ 600 îi luzăr; în bibliotecă, noi suntem ăia cărora ni se mişcă involuntar buzele când cetim; ne plânjem mereu că ne simţim pulsu-n ochi după o zi neîntreruptă de lectură; devenim incapabili să parcurgem texte pe lumină naturală fin’că ne jenează, vezi doamne, la retină, etc.

Noah, tăte ca tăte, da’ un singur lucru nu l-aş putea suporta. Poa’ să vină momentu’ în care mi-oi înghiţi nervu’ optic, poa’ să trebuiască să port ochelari fumurii păh timp de noapte făr’ să fiu vreo jivină apropiată de noţiunea de piţipoancă, poa’ să-mi explodeze capilarele din moacă când oi ajunge la 500 de pagini pe zi, poa’ să se-ntâmple orişice, da’ asta nu !

Toată obsesia a început când îi explicam lu’ Ale încă un tabiet de literizdă, s-avem pardon: surghiunurile de weekend, episoade repetitive în care, pe parcursul unui sfârşit de săptămână, nu ies nici măcar din pijamale; pur şi simplu zac în pat cu cartea-n mânuri. Şi cum îmi potrivesc eu pernele să şăd mai sus, mai comod, m-apuc de citit. Peste o oră, când devin din nou conştientă de realitatea-nconjurătoare, sunt în poziţie perfect orizontală şi îmi tremură coatele de la ţinutu’ cărţii în mâini, plus că deja citesc cu capu-n jos cumva. :)) Şi tot aşa cât îi ziulica de lungă, ore-n şir, alunecări şi reveniri în loop, până la somnul cel cvasinocturn.

Atunci îi pică lu’ Ale fisa şi-mi zice că o să ajungem exact ca-n acea scârbavă legendă urbană, cu o tipă care cică avea un tic: să-şi rupă firele de păr din cap, unul câte unul, şi să le mănânce rădăcinile. După un timp, deşi avea păru’ lung, în creştetu’ capului i-a rămas o pată rotundă complet goală, ca un cur de bebeluş, ca un fes d-ăla de evrei, săpat în podoaba capilară. Doar că noi n-o să ne sujem cu poftă firu’ de păr întru înghiţirea rădăcinii, ci defrişarea parţială o să se producă pe cale naturală, de la citit în pat mii şi mii de pagini în zeci de ore de alunecuş în aşternuturi şi frecuş de perne.

Inutil să mai spun că acum doar imaginea asta o am în minte şi că o să mă urmărească toată viaţa, nu ? Mă hăituieşte şi mă bântuie. Şi uite aşa m-am decis că, oricât ar fi de incomod, de-amu’ mă mut la bureaux. Dacă oi ţine neapărat să fiu un fulg de nea frumos şi unic, m-oi tatua în locuri nebănuite. În rest, mulţam fain, da’ nu. :)) Nu io, nu acum, nu în creştetu’ căpăţânii şi aşa suficient de golaşe. Încă doar la figurat, ‘mnezo-i ajute.

Asta până n-o mai ard iară cu petrol, ca asară. =)) Dar despre asta… în altă epopee.

Am început practica pedagogică, da real shite…

Posted on by
6

… şi nu’sh ce naiba o lucrat Diana, colega de fuckulte, că io cu ea şi buburuzele am fost repartizate hăpt la fosta mea generală căreia nu i-am mai călcat pragu’ de – cât ?! – 6-7 ani. Între timp, generala asta a me’ s-o mai unit cu una de lângă şi împreună formează un gimnaziu ce poartă numele autorului lu’ Ion. La intrare, pe lângă acest măreţ nume, este şi o ditamai plăcuţa pe care scrie cât casa – ţineţi-vă binie că noi ierea să ne răscrăcănăm de râs:

VENIŢI SĂ LUAŢI LUMINĂ !

Di ce, îi Paşte ? Beserică ? Aaaa, ie o tentativă de metaforă acolea. În fine. 8-|

Profa, care pă hârtie se cheamă că-i mentoru’ nost, îi o scumpă care chiar vrea să ne ajute să înveţe şi mintea noastră ceva. Ne pune la dispoziţie materiale, ne dă caiete de copchii de corectat, ne pune cataloagele supt braţ, noah, tăt tacâmu’. Ideea-i că mă şi ţine minte din ceva hexcursie din nu’sh ce clasă şi mi-o zis şi nişte boacăne pe care le-am făcut. Io, evident, nu mai ţineam minte nemica, da’ Blonda o zis că par a ci în stilu’ meu. :))

Deocamdată stăm în asistenţă fo’ doo săptămâni, după care pân’ la Crăciun tăt predăm. Română. N-avem clasa a VIII-a, că n-o prins luat profa aşa ceva anu’ ista, phew.

Dar să vă zic de fapt cum o debutat mirifica zi. Io, ca orice fiu risipitor care se-ntoarnă la bază după ani şi ani, aveam emoţii. Da’ emoţii ! Foşti profesori, nişte ani de pomină, fosta învăţătoare, omg, ce aveam să găsesc acolo, oare ? Şi când am penetrat încăperea, încă nu se sunase (doamne, cum sună “s-o sunat” amu’… :))). Numa’ bine ce-o-nceput Roxa să-şi etaleze talentele de balerină neînţeleasă, zburdând din loc în loc, de la o uşă la alta, iesplicând şi exultând: “Acolo-i secretariatu’. Ioooi, aicea o fost clasa mea în a VIII-a !! :D Acolo-i baia, thulai doamne ! Haidaţi p-afară, pe-aici se iese !”

Şi cum am apucat-o io în viteză, ştrengăreşte, înspre uşa care dă în curte, ca de-obicei nu ridic suficient chicioarele şi în secunda doi mă trezesc că zbor prin aer, numa’ ca să aterizez pe ciment în patru labe şi să mai alunec neşte centimetri ca o popică cu căpăţâna-n uşă atâta de tare, că sireaca uşă s-o şi deschis de la impact. =)) Cât o râs  astea cu lacrămi cu şi de mine şi graţia-mi bovină ? Să tot fie fo’ câteva minute bune. Râd singură şi-amuia.

Şi aşa s-o risipit şi emoţiile, iar io, văzând că-s la fel de în elementu’ meu acolo cum ieream şi în urmă cu ani de zile, îs tare bine dispusă. Până la urmă, în afară de câţiva ani în plus la portofoliu, tot io îs: râd la fel de colorat şi îmi rup gâţii prin aceleaşi locuri ca odinioară. :))