După cum bine ştiţi, noi locuim în raza de acţiune a vestitului primar Piedone. Sectorul 4 FTW, cum s-ar zice, bine că nu suntem ai lu’ Vanghelie.

Iarna trecută, când ne-am mutat aici, era aproape imposibil să ajungem de la metrou până acasă uscaţi, neînglodaţi sau fără dureri de picioare. Trotuarul era plin de cratere, iar apa strânsă în ele le făcea imposibil de trecut dacă nu erai Superman sau vreun derivat. Şi acum am la muncă peria de haine cu care îmi curăţam violent, în fiecare dimineaţă, pantalonii stropiţi.

Vara s-o prins şi dom’ Piedone că dacă ne mai lasă aşa o iarnă, o să ajungem insulă. Aşa că ne-o trimis pe stradă o brigadă de Doreli, să rezolve problema. Iscusiţi şi răbdători, că vara era abia la-nceput, aceştia au pus, mai întâi, un rând de borduri, să nu mai curgă valuri de noroi pe asfalt de fiecare dată când plouă. După fo’ săptămână, observând gropile din asfalt iniţial ignorate, s-au gândit să facă ceva şi în privinţa asta. Aşa că au scos bordurile recent puse şi s-au apucat de frezat trotuarul, proces îndelungat şi anevoios, întrucât… deh, vară între betoanele din Bucureşti.

Au turnat asfalt, l-au bătucit bine, apoi au pus din nou bordurile. Au mai stat ei ce-au stat şi aşa, către august, s-o gândit că totuşi, în faţa curţilor oamenilor n-ar trebui să fie borduri, că dacă muritorii de rând au maşină, hă? Atunci ce-i de făcut? Au mai stricat o dată bordurile şi au lăsat drum de acces din şosea în curţi. P-ormă şi-au dat seama că-i prea mult beton, iar spaţiu’ verde e un must la alegeri. Au stricat asfaltul din marginea şoselei de tot, lăsând numai pământ.

Într-un târziu, l-au curăţat bine, l-au arat şi l-au îngrădit. A apărut şi ultima tură de borduri… Dar stai! Gardul e prea mare! Cheamă înapoi sudorii şi lasă-l la jumătate. Zis şi făcut. Apoi, în octombrie, s-au plantat nişte cioturi, care sper că la primăvară o să devină copaci. Acum două zile mergeam către metrou şi am observat că cioturile erau mutate din margine mai către trotuar…

În sfârşit, Piedone şi-a marcat teritoriul, cu o plăcuţă pe care scrie Sectorul 4, spaţiu verde. Să îndrăznesc oare să sper că asta a fost tot?

Şi totuşi… nimic nu se compară cu Dorelul propriu, din dotare. Fiindcă cuierul nostru întâmpină oareşce probleme în lupta cu gravitaţia, am rugat Fişioru’ să pună mâna pe ciocan şi să se facă util. Rezultatul? Când am ajuns acasă, să fac o criză de apoplexie şi alta nu:

Împricinatul curăţa cartofi în ipostaza asta:

…aşteptând, probabil, să i se aştearnă o muscă şi să se simtă… ;))