A deschis la un moment dat geamul şi s-a postat acolo, uitându-se serios în gol, cu părul în vânt şi rezemându-şi barba cu mâna, parcă ar fi fost un star care făcea photo session. Să fi văzut cum se uitau la el oamenii care ne depăşeau cu maşinile. =)) Când trecea vreun merţan sau maşina mai ca lumea, specifică maneliştilor, începea să dea şi din cap. Ahahahaha, mulţi i-au ridicat şi the middle finger, spre amuzamentul nostru. Ne ţineam de burtă de râs când a început să zbiere, prin Braşov, la oameni: “Savus!!” şi să facă cu mâna.

Frankie de la iCoRy, dormind răstignit. :))

curent mare-n maşină, parcă eram în decapotabilă, nu în maxi-taxi.

Cu pletele-n vânt am ajuns şi în Bucureşti, cu toţii nerăbdători să ajungem la arene. Când am trecut printr-un tunel, prin care întâi mergi la vale şi trebuie să pui frână cu maşina în mod obişnuit, şoferul, excited şi el din cauza freneziei noastre, a accelerat, iar noi zbieram de zici că mergeam în jos cu montagne russe-ul. :))

Şi acum să trecem la ce-i mai important.

Aşa. După o oarecare învârtire prin parcul Carol, m-am aşezat singură pe o bancă în faţa Arenelor Romane de unde se auzeau nişte sound check-uri. Stăteam singură, contemplam natura şi priveam lumea. The place brought back memories. Nu mă gândeam decât la faptul că mai bine de atât nu m-aş fi putut simţi de ziua mea, singură şi nebătută la cap de nimeni, doar cu un concert ce urma în câteva ore. S-a aşezat şi un om lângă mine, după ce şi-a cerut voie, în prealabil. Când au trecut the Hungarian gang pe lângă mine şi m-au întrebat dacă nu vin cu ei să bem ceva, am spus nu. :) Atunci cel de lângă mine, care s-a dovedit a fi chiar administratorul arenelor, m-a-ntrebat de unde sunt, şi aşa a început o întreagă conversaţie de mai bine de jumătate de oră despre muzica din România, politică, Arenele Romane, Sala Polivalentă şi un scurt istoric al lor, etc. După ce-a plecat el, a venit un bişniţar cu un tip mai tânăr care povesteau. Bişniţarul vindea la negru invitaţii în faţa arenelor, iar tipul îl cunoştea de la un alt concert. Ajunşi la anul în care au venit Metallica în România, au rămas amândoi în impas, aşa că tânărul m-a-ntrebat pe mine dacă ştiu, şi le-am elucidat misterul. De atât a fost nevoie. :) Am rămas cu tipul încă vreo oră, m-a chemat şi la bere, la restaurantul Rustic, chiar de lângă arene. Zis, şi făcut. Îl cheamă Andrei, e inteligent, e rocker, e fan Deftones şi System Of A Down, deci ne-am înţeles foarte bine. I-am dat şi adresa mea de mail pentru schimb de poze, aşa că nu ştiu ce se va-ntâmpla. :)

M-am dus la baie, să ehm… dau afară pe altă cale berea ce tocmai am băut-o. Când m-am uitat în oglindă şi mi-am văzut părul rebel şi ochii roşii, încercănaţi, mi-am spus: “OMG ! Mai rău de-atâta nu puteam arăta. Bine că n-am văzut şi nici n-am să văd niciun rock star.” Fericită de încrederea ce-o aveam în mine, când să ies afară am dat nas în nas cu Paul de la Godmode cu care vorbesc de vreo două săptămâni pe net. Nu m-am gândit de două ori şi-am zis “Salut, Paul ! Sunt Roxa.” Ciudat cum te poate dezinhiba o bere după o noapte de nesomn. Am povestit puţin, the dude is more than ok, era şi cu ciubica dintr-un filmuleţ ce mi l-a trimis, aşa că i-am spus “Încarcă-te la bec.” înainte să plecăm în direcţii opuse. :)))

Când am ajuns înapoi la Andrei, am văzut că a plătit deja berile. Remember: prima bere cinste pe ziua aceea. Am fost apoi pe lângă lac să mai facem poze, iar în cele din urmă am venit la arene şi ne-am aşezat pe o bancă, lângă cei de la iCoRy. Am vorbit ceva cu Frankie ce vroia să mă facă bişniţară şi pe mine. I-am spus că n-are şanse să vândă cu 60 RON biletul, pentru că ştiam deja preţurile. ;) Când m-am uitat în dreapta, ghiciţi cine se apropia cu paşi mari de arene ? Nimeni alţii decât Sorin şi (OMG, tremuram din toate mădularele) Nick de la Luna Amară. Am înlemnit, pur şi simplu, dar berea îşi făcea din nou efectul. Mi-am zis… ce-o fi, o fi. Dacă iese rău văd Deftones şi mă vindec. :) Au venit şi-au dat mâna cu cei de la iCoRy.

îmi tremurau mâinile, cred.

După ce le-am făcut vreo două-trei poze, m-am dus la Nick, i-am întins mâna şi i-am spus: “Roxa.”

[ to be continued – check part 2 ]