frontmen trio :)

“Hunt The Wire” e o piesă de pe albumul ce va apărea în toamnă, adică una din cele care pe mine mă vor obseda, din câte observ, având în vedere că partea instrumentală e axată pe un sound foarte dreamy. Despre “Into Another” am mai scris că e genială, dar ţin să precizez că nu mai aveam stare pe scaun auzind-o, fiind o acustică ritmată şi destul de energică, aş spune. “Unghii de drac” şi “Kill The Dancer” au fost alte două piese noi, iar Nick şi Mihnea au spus că le-au mai cântat doar o singură dată până atunci, acum o săptămână, la Cluj, ceea ce ne-a făcut să ne umflăm în pene. :))

“his fluffiness” s-a tuns :)

Un prim moment interesant a fost acela în care Mihnea a cântat “Ciudat”, după ce în prealabil şi-a aprins o ţigară (dezvirginând astfel, cred, aerul din Teatru 74), cântând şi trăgând nonşalant câte un fum, aşa cum impune şi ritmul lejer al melodiei. :)) “Mara”… altă minunăţie de piesă, cântată de data asta de Nick, şi-a făcut intrarea în timpanele mele spre sfârşit, încântându-mi auzul. Nici până în ziua de astăzi nu am avut curajul să-l întreb pe eul poetic făgădarian despre povestea din spatele piesei, deşi am avut ocazia de atâtea ori. Next time, next time, as usual.

fără aluzii politice la acustic :)

Al doilea moment de wtf-Mihnea-singur-pe-scenă a fost coverul după Gary Jules – “Mad World”, foarte, foarte reuşit, de altfel; trebuie să recunosc că primul “And I find it kinda funny, I find it kinda sad, the dreams in which I’m dying are the best I’ve ever had” a fost chiar touchy, chiar şi pentru o insensibilă ca subsemnata, care în alte situaţii nu ar pleca urechea la asemenea softies-uri. :) Alt cover a fost după R.E.M. – “Bang And Blame”, ce a ieşit perfect, dar cel mai emoţionant a rămas, totuşi, “Street Spirit” după Radiohead; elementul de noutate ce-l aduce trompeta m-ar face să spun chiar că live, piesa face concurenţă variantei de album Radiohead, pentru că nu am cum să-i compar de la egal la egal, neavând încă privilegiul de a-i vedea pe Yorke & co. live. Not yet. :))

the keeper of teh dreamy sounds :D

Alte trei piese noi ce mi-au plăcut enorm au fost “Dead Ends”, “Flood Moses” şi “Growing Space”. Dacă vă uitaţi puţin la mai sus, în dreapta, pe pagină, o să vedeţi la “About” o noutate, nişte versuri. Sunt din “Dead Ends” şi mi se par geniale, dovada clară că Luna Amară în engleză se poate ridica la nivel internaţional. Mihnea e impresionant pe piesă, cântând în adevăratul sens al cuvântului, cu tot felul de inflexiuni vocale ce sună demenţial. “Flood Moses” e o piesă de-a lui Nick, “eu nu ştiu exact ce-a vrut să spună el acolo” – am încheiat citatul din Mihnea. :)) Eh, poate ştiu eu. ;) Îndrăznesc să-mi dau cu părerea că ar fi vorba despre… inundaţii, da. :)) Perioada inundaţiilor din 2005 a coincis cu perioada în care eu am dat pe net de Nick, şi cu ce nick intra atunci ehm… Nick ? Da, exact, şi aşa s-au pus sinapsele mele în mişcare, plus că şi în piesă, sau atât cât am reuşit să înţeleg/reţin din ea, e vorba tot despre apă. :) Momentan nu mă duce mintea să fac alte conexiuni, poate o fi totul la nivel metaforic şi nu-mi dau seama. Se va afla pe parcurs. :)

“Growing Space” a fost o piesă la care am rămas perplexă. I can run, I can hide, but I can’t escape. :)) Era vorba despre oameni care ajung să ţină unii la ceilalţi… de la distanţă, fără măcar să se fi cunoscut (a zis Nick, nu eu), iar problema era pusă cam în felul următor: “By myself I’m spinning, growing space and dreaming of you”. No comment. Pe “Din valuri ard” nici măcar nu s-a simţit lipsa saxofonului lui Iordache, din contră, erau momente-n care mă întrebam de unde naiba mai iese şi sunetul ăsta, etc. Absolut genial.

Apoi au dispărut, iar sala îşi cerea drepturile. Cu toate că a avut loc o discuţie între public şi Mihnea, în care am fost informaţi de ce nu se ţin electrice-n Teatru, şi anume deoarece există riscul să se rupă podeaua cu noi, acest lucru nu i-a oprit să tropăie, să bată ritmic din palme şi să strige “luna luna luna luna”. :)) Yes, we’ve missed them.

după “Gri dorian” s-au mai potolit

La bis au cântat “Gri dorian” şi “Roşu aprins”, adică “roşu + gri”, cum scrie pe playlist-ul ce-l am acum în faţă. :) Încă de la “Gri dorian”, sala era în picioare, iar varianta psihedelică a melodiei a înnebunit pe toată lumea, totul domolindu-se însă cu “Roşu aprins”, melodia ce a pus şi punct concertului.

But the night was young and there was plenty of beer. :)) Afterparty-ul a fost o experienţă “traumatizant de mişto”, ca să citez din clasici. :) Pe scurt – Nick dă huguri la fel de strânse ca-ntotdeauna, Mihnea şi Sorin sunt doi oameni extrem de funny pe care trebuie să-i cunoaşteţi, Roxa reuşeşte şi în stare de ebrietate să fie suficient de “plină de viaţă” să impresioneze una bucată Alexandra, actriţă la Teatru, Horaţiu Mălăele şi nuditatea pe scenă, precum şi bacul, nu sunt subiecte de discutat după bere :)), Mihnea and rocking chairs just don’t mix :), “te voi masacra, voi veni pe strada ta” e noul cover după Iris al lui Mihnea, “Porch” şi porci sunt două lucruri total diferite :))), Tuborg Strong iz ma’ friend, so is Dome who provided teh schitt (data viitoare eu fac cinste), PJ are cei mai rotunzi ochi şi cele mai mari şi frumoase pupile pe care le-am văzut vreodată, and so on, and so on… :) Mi-e ciudă că Strong-ul tot Strong rămâne şi sunt o mulţime de poante de care nu-mi mai aduc aminte, oricât m-aş chinui, dar sper să-mi spăl păcatele cu două poze. Errr, dacă nu era Paul să mă tragă de mânecuţă, uitam că am aparatul la mine, într-atât am fost de absorbită de concert. :))

cred că-i trendy să te strâmbi la mine, Mihnea făcând acelaşi lucru in no time. uber funny. =))

Mihnea holding the wine as if it was the holy grail

Sunt împăcată, sunt mai liniştită de la concert încoace, pot trece mai uşor peste anumite lucruri. Luna Amară vindecă, înainte de toate.