* Pozele îmi aparţin mie, Dianei, lui Lulubike, posedatului de anul trecut :)), sau celor de la Peninsula.

Peninsula, prima zi. O aşteptam pe Diana care venea din Mediaş şi urma să stea la mine toate cele 5 zile, la fel ca anul trecut. Şi având în vedere că anul trecut aşteptarea asta a dus la o pseudo-apocalipsă, anul acesta m-am chinuit să stau într-un loc, să fac chiar yoga până ajunge Diana la mine, să nu care cumva să se dărâme blocu’, să dispară Târgu Mureşu’ de pe hartă (ştiu, devine clişeu :))), sau ceva. Cu toate astea, somnolenţa mea n-a rezistat tentaţiei de a împrăştia lapte în toată bucătăria, inclusiv în interiorul bietului toaster. Săracu’, ce vină avea el că urma Peninsula ? :))

În cele din urmă am pornit spre Complexul Weekend, unde se desfăşura toată tărăşenia. Diana mi-a făcut plăcerea să-mi dea brăţara ei VIP, fiindcă era verde şi ştim cu toţii cât de mult îmi place mie verdele, iar eu i-am dat-o pe cea portocalie a mea. Inutil să menţionez că nenea de la intrare nu s-a sfiit şi mi-a strâns-o prea tare pe mână, aşa că am suferit 5 zile; nu mai puteam s-o dau jos, cum făceam cu cea roz şi penibilă, acum un an. :)

Eh, detalii, detalii. Seara se anunţa a fi incendiară. Totul începea cu Guerrillas la scena Zakuska, pe care am dibuit-o cu niscaiva bătaie de cap, fiindcă era mică şi era într-un cort unde mai erau băncuţe şi mese, iar în capul meu pur şi simplu nu s-a putut face conexiunea dintre hardcore şi asemenea organizare. :))

Deşi am stat undeva pe bancă, nu în nebunia din faţă, chiar mi-a fost dor de un concert Guerrillas. Chitare puternice, voci asemenea, şi un sunet pe măsura celui mai mare festival open-air din ţară. Mă rog, nu cred că există vreun concert Guerrillas la care să nu am o revelaţie de genul “cât de bine pot să sune !”. :))

În timpul concertului a apărut şi Fen (prima întâlnire), căreia i-am făcut doar cu mâna, ea mi-a zis “Hardcoristo !”, mi-a aruncat în braţe o mică gentuţă şi s-a vârât în pogo. :))) Inutil să precizez cât de perplexă am rămas, clipind mult şi des. Puteam să fug foarte bine cu toată averea ei, nu ştiu de unde atâta încredere după doar câteva replici schimbate pe blog şi alte câteva pe messenger. :)) Oh well, Roxa e Roxa şi n-a fugit cu nici o avere. :))

Apoi am plecat spre scena mare, unde trebuiau să se desfăşoare Altar, dar m-a oprit o tipa pentru un chestionar, lung de 80+ întrebări, printre care şi curiozităţi de genul “de câte ori te-ai sărutat cu cineva ?”, “la câte concerte ai fost până acum ?”, “la ce vârstă ţi-ai început viaţa sexuală ?”, de mi-am pus mâinile-n cap la scurt timp după ce am acceptat “provocarea”. :)) Era un fel de răzbunare pe Diana, care a fost oprită tot pentru un chestionar la intrare, dar a durat de 20 de ori mai puţin, aşa că răzbunarea s-a răsfrânt crunt şi asupra-mi. :) În timpul ăsta m-a abordat şi Inner cu “stimabilă domnişoară” (de-am rămas puţin cuplată câteva ore bune dup-aia), întrebându-mă ce şi cum am de gând să fac cu Szigetu’. Concluziile s-au conturat pe fondul unor ridicări din umeri şi a expresiei “mai vedem noi”/”mai vorbim noi”. :))

La Altar n-a mai fost demenţa de acum un an. Un pogo răzleţ, pe ici, pe colo, un moment interesant cu un rapper pe scenă, în rest… cam acelaşi show pe care l-am tot văzut. Totuşi, HotSauce the rapper era prin preajmă la “Atitudine” şi am pus de-un headbanging şi de-o zbenguială, fiind piesa pe care noi ne distrăm cel mai bine. :))

Am mers apoi spre scena Mureş, pentru o sesiune de relaş în iarbă.

Între timp au început să cânte Direcţia 5, iar eu făceam eforturi vizibile să nu îi înjur prea tare şi să nu-mi arăt dezgustul faţă de dragostea ridicată în slăvi în ditamai boxele. :)) Noroc că a venit Liviu (şi prietena lui, Andreea), şi ne-am cunoscut şi noi. Ei bucureşteni, eu şi Diana ardelence, perfect match. Nu m-am înţeles mai bine cu cineva întreg festivalul. :)) Cine a spus că bucureştenii sunt aşa şi pe dincolo, la naiba, să mi-i arate şi mie, fiindcă e imposibil ca eu să dau mereu peste excepţii. :)

Oh, mda, memorabilă ar fi şi faza cu Krameru’, năpustindu-se asupra mea şi a Dianei, urlând “I want you both !”. :)) Prefer să nu comentez… :)))

Toţi patru ne-am dus apoi, pentru în jur de oră, să ne zbenguim pe Şuie Paparude. Trebuie să recunosc că am fost un pic sceptică la început, având în vedere că acum doi ani au vorbit mai mult decât au mixat/cântat, iar acum un an am fost atât de scârbită încât nu m-am dus să-i văd deloc, dar, se pare, şi-au revenit. :) A fost începutul serii de dans, Kiss Arena e locul perfect pentru transpirat până când storci tricoul de pe tine, mai ales când Şuie au sunat atât, dar atât de bine, mixând până şi un “Killing In The Name Of” de la Rage Against The Machine, lucru ce m-a lăsat fără cuvinte. :)

N-am mai stat să auzim vreun hit, pentru că trebuia să ne facem loc la ceea ce avea să fie cel mai dement concert din toată existenţa mea: mult aşteptaţii, doriţii şi râvniţii… Gogol Bordello, tocmai din SUA. De fapt, trupa e un amalgam de etnii şi naţionalităţi, şi, deşi nici unul din ei nu e ţigan, ei cântă gypsy punk; şi mie-mi place să-i spun lui Eugene Hutz, vocalului, simplu – ţiganu’. :))

Nu mai aveam răbdare, erau la probe de sunet şi deja începeam să dansăm ca bagate-n priză. Între timp am dat şi de Arana şi ne-am lăsat ghiozdanele toate într-un loc, ca să avem spaţiu şi libertate de mişcare… Şi în sfârşit au început. Cu “Sally”. Au continuat cu “Immigrant Punk”, “Ultimate”, “Not A Crime”, “Start Wearing Purple”, “Wonderlust King”, “Avenue B”, “Super Taranta!” şi chiar “Punk Rock Parranda”. Cu alte cuvinte, după 5-6 piese, eram ca după o baie straşnică. :)) A fost ireal. Sound-ul lăutăresc, toată frenezia viorii şi a acordeonului, erau accentuate de vocea ţiganului ce suna EXACT ca în varianta de studio, precum şi de acustica acestuia ce a strâns, nemilos, la scenă, blackeri, punkeri, hardcorişti, clubberi, rapperi; nu mai conta cine sau ce erai, totul se pierdea în iarbă, praf, chiuit şi paşi de dans, iar la îndemnul “PARTY !” al ţiganului, simţeam, pur şi simplu, că muzica ţigănească pusă pe chitare şi dansul e tot ce există pe lume, şi nimic altceva nu mai are sens. :))

Au vrut să ne omoare. N-au cântat nimic mai lent. Dacă stau să mă gândesc, nici nu prea aveau ce. :)) Dar totuşi, la un moment dat ştiu că m-am oprit după o piesă şi i-am spus Dianei, gâfâind şi ţinându-mă de inima ce era gata-gata să-mi sară din piept, ceva de genul: “Acum numa’ 60 Revolutions mai trebuie să cânte ca să mă facă knock-out”. Nu e greu de ghicit ce-a început, nu ? “60 Revolutions” nu e, nici mai mult, nici mai puţin, decât piesa mea preferată de la Bordello, pe care-am dansat şi am sărit până a început, fizic, să mă-nţepe inima. :)))

“Dogs Were Barking” a fost un deliciu datorită părţii cu “Dogs were barking / Monkeys clapping”, la care mii de oameni (monkeys?) băteau sincron de două ori din palme. :)) La “Mishto”, toată lumea era în delir, aerul era irespirabil, iar poporul, atât cel de pe scenă, cât şi din faţa ei, se mişca într-o explozie de energie. Absolut genial. Bisul a constat într-un fel de mixaj incendiar între “Baro Foro” (că nu se putea fără) şi “Indestructible”. Mda, nu era de ajuns că doar “Baro Foro” are 9 minute, au trebuit să-l şi mixeze. =))

Genial, cel mai ritmat şi dansabil concert la care-am fost în viaţa mea. Ei bine, deshidratarea a fost cruntă, aşa că ne-am luat, şi eu, şi Diana, fiecare câte doi litri de apă minerală rece ca gheaţa, iar eu încă un Ice Tea, ea un Cola. Şi dă-i, şi bea până la refuz; am mai transpirat un sfert de oră tot ce-am avut de transpirat, apoi ni s-a făcut frig, şi după încă puţină vreme simţeam cum mi se cuibăreşte în organism o răceală zdravănă. :))

Am stat ce-am mai stat la masă, discutând despre concertul inimaginabil ce tocmai l-am văzut şi începând să dansăm ori de câte ori cineva spunea “Bordello”, “ţiganu'”, “Gogol” sau “party”. :)))

Deşi bietele noastre picioare cereau îndurare, seara tocmai începea. :)) Am plecat înapoi spre Kiss Arena pentru Pendulum. Nu am stat mult, am prins doar partea de început, şi simţeam clar diferenţa dintre Şuie şi ceva mai vestic şi mai necomercial. Adică pur şi simplu n-am simţit valul acela de energie care-mi mişca necontrolat picioarele. Eh, dacă prindeam “Tarantula” sau măcar “Fasten Your Seatbelt”, ar fi fost altă poveste. :) Asta nu înseamnă că nu ne-am zbânţuit o bună bucată de vreme. :))

În cele din urmă am pornit spre scena Mureş, unde se auzeau ultimele scremete ale lui Tudor Chirilă şi Voma lui… ah, pardon, Vama, o formaţie ce o urăsc din toată fiinţa mea, şi care, se pare, nu mai prinde nici la public ca-n alţi ani. :)) N-am avut de îndurat mult, totuşi, au plecat şi au lăsat scena pregătită pentru ultimul dezmăţ al nopţii; dacă înainte Bordello ne-a adus gypsy punk, urma să înceapă gypsy d’n’b, sau gypsy electro, sau, la naiba, Shukar Collective. :D

Sincer, habar n-am de unde ne-am mai găsit resursele de energie pentru încă două ore de dans încontinuu, dar am făcut-o. :))) Shukar sună absolut genial, chiar dacă a fost doar Clasic, nu şi Tamango. DJ Vasile a fost mult mai în formă decât anul trecut când ne-a făcut varză timpanele cu un exces de bass. De data asta a fost pur şi simplu perfect. Muzica ţigănească (cea pură, evident) ar fi frumoasă şi fără orice altă influenţă, dar cu ajutorul unor DJ atât de pricepuţi, nu poate decât să sporească în farmec şi în grad de dansabilitate (sunt 100% sigură ca tocmai am inventat un cuvânt). :)) Ţiganul de la acordeon se uita destul de lasciv la mine şi Diana, în timp ce noi ne scuturam toate membrele şi ehm… extremităţile, mai ales la “Taraf” şi “Malademna”. :)) Mda, la cea din urmă am şi urlat un “Duj Sandale”, fiindcă pe mine orice melodie în care aud “uliţa” şi “lubeniţa” mă duce automat cu gândul la eterna “Duj Sandale”. :))

Când, în cele din urmă, adică pe la 4 AM, au terminat şi Shukarii, am pornit spre casă, mai exact, ne-am târât. Eram moarte. Mă rog, pe drum a apărut şi Clasic de la Shukar Collective, întrebându-ne dacă ne-a plăcut. Cum să… Oh well, i-am zâmbit şi i-am zis că da. :D Ne târâiam în continuare picioarele şi ne imaginam cum ne depăşesc melci şi broaşte ţestoase. Am străbătut drumul din Weekend până la taxiuri în 40 (!!!!!) de minute, un drum ce, în mod normal, îl făceam în mai puţin de 10 minute. Râdeam, eram fericite, dar totuşi ne întrebam, deosebit de curioase, cum ‘mnezo au rezistat bucureştenii pe 25 mai la Balkan Sounds, un concert cu Shukar, Zdubii ŞI Bordello în aceeaşi zi, fiindcă pe noi cu siguranţă trebuiau să ne aştepte cu targa la ieşirea din arene.

Acasă. Discuţii monosilabice. Baie. Pat. Intrat în comă de somn.