early sunset

Şi având aşa peisaj în faţă, fără prea mulţi oameni prin preajmă, am ascultat eu Slang şi mi s-a părut că sună dumnezeiesc. Nici nu mergea altceva în afară de jazz şi vocea demenţială a Luizei Zan în asemenea atmosferă. Cântă şi la FânFest, sper să-i treacă cuiva prin cap să-i programeze exact la apus, deşi ar fi o minune. :) Way to go.

Apoi a urmat… plimbarea.

circuitul de carting; lumea îşi lua bilete şi n-am mai avut răbdare să pozez şi maşinile :)

Am ieşit în Weekend să mâncăm şi să bem ceva, trecând pe lângă scena mare unde cântau Theatre Of Tragedy, şi unde bănuiesc că era plin de goths. :) Nu mi-au plăcut cum sună, nu-s genul meu, şi din câte am înţeles de la Arana, au avut şi ceva probleme cu sunetul. Oricum, străduţa era goală, era clar cine e headliner la festival. :))

La scena Mureş se pare că era, totuşi, ceva mai interesant. Cânta Deak Bill şi al lui Blues Band. Cu toate că nu mă dau în vânt după blues, omul ăsta avea ceva special. Simţea muzica, îi curgea prin vene, cânta, se plimba şi ţopăia pe scenă, dar totul oarecum… ciudat. Când m-am uitat mai bine, am văzut că nu avea un picior. Tot respectul, eu dac-aş avea defectul ăsta nici n-aş mai vrea s-aud de viaţă, darămite de muzică, dans, concerte şi public.

impresionant, serios

Am făcut o pauză de la muzica lui nenea Deak Bill şi am plecat la Kiss Arena unde Vali Bărbulescu mixa cum ştia el mai bine. Evident, a urmat o tură de dezmăţ şi dansat “fără nici o jenă”. :) Mă tot întreb de ce troglodiţii de fotografi peninsulieni nu i-au făcut o poză lui Vali Bărbulescu, mai ales când mă uit pe pagină şi văd doar gagici mai mult sau mai puţin îmbrăcate. Băi Peninsulo, anu’ viitor să dai acreditări şi femeilor, să vedem şi noi festivalul printr-o prismă feminină, ce naiba ? :))

Ne-am întors din nou la Deak Bill, şi am stat pe iarba până şi-a început show-ul A.G. Weinberger. Am râs o grămadă împreună cu Cotoară, în mare parte datorită lui Dorgo care, beat fiind, spunea numai tâmpenii, ca de obicei. :)) I-a pus numele de “Laurenţiu” unui tip pe care-l ştia doar din vedere şi s-a apucat să facă mişto de el. Tipul era imposibil de ratat: brunet cu părul lung, nişte sprâncene stufoase, un veşnic tricou transpirat şi plin de zgură de la-nceputul festivalului, şi o privire veselă, naivă, tâmpă chiar. Îi mai lipseau doar nişte steluţe şi inimioare, şi portretul era complet. :)) Dorgo strigându-l “Laurenţi”, e clar că nu reacţiona, dar păcat, mi-ar fi plăcut să aud ceva din gura lui. :)) Nu mai conta, Dorgo vorbea cât pentru 5, noi râdeam cât pentru 10.

Iar Weinberger… Weinberger cânta tot blues, suna bine, dar tot nu m-a atins cu mare lucru. Da, ştiu, sunt o insensibilă, dar dacă şi Diana a zis că “muzica asta nu-mi transmite nimic”, m-am scos. :)) Îi mai dau o şansă la FânFest, sper să-mi sune în creieri/fuflet altfel acolo. :)

blues *rolls eyes*

Acestea fiind ascultate, am încălecat într-un taxi şi… ne-am dus să dormim. Urma una din zilele cele mai mişto din tot festivalul. :D