“Muma…”
…
“Muuuma…”
…
“MUMAA !!!”
““
“Vezi că plec până la Real cu Csabi.”
“Cât e ceasul ?”
“Doi.”
“Mbine. “

:)) Cred că am rămas pur şi simplu fixată pe nişte obiceiuri din liceu pe care nu mi le pot scoate acum din sistem. Adevăru-i că, dacă n-ar scârţâi uşa aia blestemată, ar fi chiar inutil să încerc să-i explic unui membru al familiei buimac de somn ce vreau eu să fac la două noaptea, pentru că de ce… nici eu nu eram prea în temă. :))

Aud mereu oameni care oftează, se-ncruntă şi blestemă înghesuiala din magazine, mai ales acum de sărbători. Cozi imense, loc de parcare lipsă, “tolomaca de la casă care mi-a bătut greşit”… sună familiar, nu ?

Aud şi mai des (şi chiar în anturajul meu, nu dăm nume _ADI_) oameni care se plimbă din Real în Metro, din Metro-n Selgros, din Selgros în Kaufland, din Kaufland în Auchan, din Auchan în mall-uri şi din mall-uri înapoi în Real pentru că după ce au studiat piaţa au ajuns la concluzia că de-acolo e cel mai avantajos să cumperi beteală pentru brad. Şi i-a luat doar 6 ore ! Pură investiţie.

Mereu mi s-a spus că-s o tipă total atipică fiindcă urăsc mania şi maniacii “shopping-ului”. Ei bine, sunt. :)) Pentru că ştiu folosi o listă de cumpărături şi merge direct la ţintă când am nevoie de ceva, fără a fi temporary distracted by a shiny object. Pentru că am simţul indispensabilului, al plăcerii, al superfluului şi al absurdului. Pentru că magazinele mari mă ameţesc şi mă extenuează. Pentru că mă-ngrozesc capetele de girofar ale shopaholicilor. Şi mai ales pentru că îmi place cum îmi stă cu banii-n buzunar mai mult decât cu ei în casa de marcat a unei tipe ce-mi întinde o eşarfă colorată ce n-am s-o port niciodată şi-am luat-o doar pentru că e eye candy.

Sunt o mincinoasă nenorocită. Nimic din ce-am scris mai sus nu se-aplică în cazul librăriilor sau al magazinelor de muzică – unde n-aş sfătui pe nimeni să stea o oră până mă decid cât de subţire/moale şi ce culoare trebuie să fie pana pentru chitară. :))

Noroc că s-au inventat programele non-stop, vacanţele şi viaţa nocturnă. Acum am ochii cârpiţi de somn, dar cel puţin am putut să studiez şi eu piaţa. :))) L-am ajutat pe Csabi să aleagă câteva cadouri drăguţe, însă când a venit vorba de prietenii noştri comuni, bogaţi şi fără nici o pasiune, am hotărât că cea mai bună metodă de ieşire din impas e telefonul. Aşa mă făceam eu de cacao la 3 juma’ dimineaţa, trezind de fapt tatăl, nu fiul, şi vorbindu-i într-un limbaj suburban în necunoştinţă de cauză. Ruşine eternă şi dorinţă de dispariţie elodiană, da’ am dres-o cumva cu bâlbâieli şarmante. ;))

Şi fiindcă moşu’ Csabi a venit şi pe la mine, acum ronţăi o Milka aromată, cu măr copt şi multă scorţişoară, şi mângâi coperta “Numelui trandafirului”. :D I’m so easy to please. :))