Fără ajutorul agendei, de data asta… pentru că acolo timpul s-a oprit în loc de joi. :))

Vineri, 15 februarie.

Atunci mi-am dat seama a nu ştiu câta oară că ceva e în neregulă cu neighbourhoodu’ Ionucăi. Feriţi-vă de Berceni, I tell you. După ce cu o zi înainte mi-am omorât neuronii căutându-mi cel puţin o oră (nu glumesc) telefonul descărcat înghiţit de camera Ionucăi (dacă n-aveam inspiraţia să bag mâna după canapea, probabil dispărut era şi-acum), după ce toată săptămâna m-am închinat cablului de internet, poate-poate se resuscitează, după ce am aflat cu stupoare că faimoasa crimă din Berceni s-a petrecut peste drum de mine :-S, o nouă întâmplare bizară a avut loc spre amiază în, şi anume, acest mirific cartier notoriu. Noroc că de data asta (şi doar de data asta) nu-i vina lui.

Aşadar, mergeam cu Diana fraudulos cu 73-u’ deja de wow, o staţie, şi ne lungeam gâturile uitându-ne după controlori. Eram chiar în partea din faţă a troleului când, la a doua staţie, am zărit vreo doi de-ăştia în cumpănă: să se urce sau să nu se urce-n 73 ? Diana nu-i vedea prea bine, fiind în spatele meu, da’ eu îi priveam ţintă. Să se urce. Futu-vă naţia voastră de nemernici, mi-am zis în timp ce ţâşneam din troleu chiar înainte să se închidă uşile care mi-au ratat milimetric ghiozdanul; încă o săritură gen Matrix şi eram pe bordură, privind înapoi la Diana care n-a mai apucat să iasă şi îşi lipea nasul şi mâinile de geamul troleului, uitându-se când la mine, când la şofer, când la dubiosul ce s-a urcat prin spate. :)) Ce cap sec de blondă am şi eu, zic, trebuia s-o las pe ea să coboare, eu aveam bilet în portmoneu, la o adică îl puteam folosi. 8-| Evident, oamenii din troleu au zbierat la şofer ca domnişoara “a uitat să coboare” =)) şi şoferul s-a executat. Abia când Diana era din nou lângă mine ne-am dat seama că cei doi controlori s-au urcat în 313-le din spate, iar în 73 a urcat altcineva, un biet om, la derută. Dumnezo ! :)) Morala ? Circulaţi fără bilet până mai puteţi, aveţi destul timp la 30+ ani să nici nu mai concepeţi astfel de aventuri riscante. =))

Am ajuns cumva în centru şi, în timp ce ne luam nestingherite micul dejun pe stradă, ne-am întâlnit cu spadez, our hero, care ne-a explicat foarte frumos cum se ajunge la Anthony Frost. Mulţumiiiim ! :D Am căscat întâi gura şi pe la Dalles, dar nu ne-am luat nici una nimic.

Anthony Frost, librărie numai cu cărţi în engleză… sau dragoste la prima vedere. :X M-a luat prin surprindere şi salutul staff-ului care ne-a dat bună ziua de cum am intrat, ceva neobişnuit prin locurile alea. :)) Ca spaţiu, librăria e destul de micuţă, dar din câte am înţeles vor s-o extindă şi la etaj, aşa că nu-mi fac probleme din cauza asta. Cărţile sunt aranjate întâi după genul literar (sau non-literar), apoi în ordine alfabetică. Bestseller-urile şi noutăţile au nişte măsuţe separate. Preţurile sunt mai mici sau mult mai mici decât la Cărtureşti sau okian.ro (“High fidelity” – okian.ro 37 RON + 5 RON taxe poştale; Cărtureşti 44 RON, Anthony Frost 40 RON :D ), dar cu aprovizionarea nu stau atât de bine. Am căutat Fight Club-ul până am ameţit, însă nu era de găsit. De fapt n-am găsit nimic de Palahniuk. Şi poate-s paranoică şi chiar m-am ameţit bine atunci, dar nici Stephen King n-am ochit. La comics-uri speram un “V for Vendetta” pentru care dădeam şi 100 de RON fără să clipesc; din (ne)fericire nu era, iar “Sin City” nu mi s-a părut atât de appealing pe moment. :)) Desigur, punctul forte pentru bucureşteni e faptul că pot comanda de la librari orice carte, album sau comics, comenzile sosind într-un anumit interval de timp, da’ noi, ăştia mai provinciali, ce ne facem ? :)) Excursii în Bucureşti din două în două săptămâni ? Rugăm libraru’ s-o pitească încă vreo două luni până ajungem din nou în capitală ? Toate astea pentru 100-200 de mii în plus ? Of course not, deci okian.ro = eternal love. ;))

Şi totuşi, cu ce-a plecat Roxa de la Anthony Frost ? Cu o carte al cărei titlu mi s-a părut că e în ton cu starea mea de spirit: “Letting Go” al lui Philip Roth. 45 RON la Anthony Frost, 55.71 RON + 5 RON taxe poştale la okian.ro. Acum înţelegeţi ? :))

N-am putut rezista tentaţiei de a intra şi la Humanitas Kretzulescu, de unde Diana şi-a cumpărat err… am uitat ce, eu i-am luat ei “Maestrul şi Margareta”; ea s-a emoţionat foarte tare că-i face cineva cadou fără ocazie, ne-am jurat iar dragoste veşnică :)), după care m-a invitat să luăm prânzul. Sună gay, ştiu. =))

În drum spre metrou, am trecut pe străduţa cu cărţi vechi de lângă Universitate unde am văzut şi una din cărţile pe care m-a rugat Cristina să i le iau, dar uitându-mă în portmoneu şi amintindu-mi că mai am de umblat, de mers la concert şi de plătit un intercity, mi-am dat ochii peste cap şi m-am convins că I’m not here, this isn’t happening. ;)) La fel am păţit şi în pasaj… 10 minute mi-au trebuit până m-am convins singură că acel Bukowski cu 3.99 RON este la fel de dăunător şi malefic ca şi acel Faulkner cu 3.99 RON. Am oftat, mi-am făurit pe loc un prieten imaginar şi m-am lăsat târâtă de el acasă, unde am lăsat cărţoiul, o pâine şi-o apă minerală pentru a o lua din loc din nou, spre Piaţa Muncii de data asta.

Oricât aş abstractiza noaptea ce-a urmat, nu pot să nu recunosc că a fost undeva între relaxare şi senzualism, iar din singurele două momente mai aiurea, parcă cel în care am aflat că-n Berceni a luat foc, desigur, un cămin de nefamilişti, a fost ceva mai puţin imprevizibil decât… Decât. :) Întortocheat le mai zic şi mult mă mai lungesc. Sue me. :))

[to be continued]