Ieşi cu mine ca să-ţi spun despre tine

Amu’ câteva zile am ieşit cu, nu-i aşa, însăşi ai’ mai neagră dintre Runii. Şi cum ne hintam noi în parcu’ Delma pe nişte leagăne de copchii în care abia ne mai încap fundurile cât Casa Popoului, I mean Poporului, desigur, şi cum nici o frunză nu se clintea afară deci trebuia să prindem viteză ca să ne răcorim oţâr, ce ne străfulgeră nouă prin căpăţâni ? Ce altceva decât să vorbim despre boli şi tratamente, că deh, aşa-i când iese suferinda (?) cu studenta la medicină… Doar că tura asta deschisul pigment colorator al părului meu, ăla din cap, m-o făcut de mare ruşine.

– … şi se folosesc ceva pastile cu nitroglicerină, explică_culta de Runia despre un tratament oarecare, absolut întâmplător.
– Nitroglicerină ? mă mir io. Adică nu TRInitroglicerină…
– :)) Nu tu. Da’ dacă iei trei pastile cu nitroglicerină sari în aer, zice atunci Runia într-un moment de inspiraţie, pe cel mai serios şi solemn ton posibil.

Io, fireşte, pun botu’, muşc momeala şi, cu ochii bulbucaţi, grăiesc uluită:

– SERIOS ?????

:|

Normal, ficaţii Runiei sunt expandaţi de-atunci fin’c-o reuşit să mi-o facă şi nu trece o zi de la Dumnezo în care să nu-mi aud măcar o fărâmă de mişto subtil de la dânsa din cauza şi despre asta. Cu toate astea, ulterior ne-am jurat că dacă nu apare în peisaj un mascul vrednic de noi, ne luăm în 2017 în Olanda. :))

Eh, şi acestea fiind zise, cre’ că vreo 4 zile împuşc calculatorul, asta pentru că urmează cea mai aşteptată perioadă de destrăbălare a anului, numită, generic, Peninsula. :D Dacă mi se întâmplă ceva subit şi neaşteptat pe-acolo, o să fie doar pentru că sunt proastă şi relativ inconştientă. Se va numi selecţie naturală şi n-aş avea nici un drept să crâcnesc. Şi da, sunt ATÂT de senină. :))

Let the party begin, bitchez !!!!! :D

8 thoughts on “Ieşi cu mine ca să-ţi spun despre tine

  1. atunci peninsula here we come, zic :D (ma omoara concediile si festivalele si concertele astea, is in ciuda…am vrut sa zic o prostie da’ n-o mai zic)

  2. Ei bine, nu-i asa, din ziua aia sufar de hepatomegalie, mujer :)) Si fii pe pace, nu se intampla selectii naturale la peninSula, o sa fiu acolo sa-ti dau ultimul ajutor :D Count on me >:D<

  3. yohanna, adică vii sau nu vii ? Ce să înţeleg din comentariul ăsta bipolar ? :))

    Runia =)) You are my own personal SMURD, young lady. Viaţa mea e în mânurile-ţi. :)) Ooooffff, iz it Peninsula yet ?! :D :D :D

    Arana :)) Di ce să ne vedem, să râzi de mine ? :( :)) Da’ hai tu mai repede la Haydamaky, îţi interzic să-i ratezi ! Şi p-ormă merem şi la Prodigy. :D

    Inner, faină piesa aia. Mai faină decât acţiunea din titlu. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *