3. Ăsta-i fresh, din după-masa asta, când, ajungând frântă acasă, m-am prăbuşit în aşternuturi pe jumătate moartă. Cum naiba reuşeam acum câteva luni să rezist zile-n şir cu trei ore dormite pe noapte, nu-mi dau seama… (Sorry dude, I didn’t make it to the gig, I suck like a brat on a lolly :(). Dej dacă până amu’ ieream geloasă că numa’ ea visează concerte cu Haydamaky, azi chelu’ vocalist s-o gândit să se strămute taman din Ucraina direct la mine-n subconştient. Din păcate nu mi-o cântat, ci pur şi simplu eram cu el într-o pădure cu plopi aşa de înalţi, că nu le vedeam vârfurile. Copertele de albume black metal fixed pen pe lângă ce era acolo ! Noah, şi cum stăteam noi aşa într-un morman de frunze uscate, io simţeam că tre’ să-şi facă apariţia the Unholy One, adică Dracu’, wtf. Şi mai cădea câte-un plop, şi mai venea câte-o rafală de vânt care mai că ne lua de pe picioare, şi toată natura vestea viitoarea prezenţă demonică. Numa’ io şedeam impasibilă şi-mi vedeam de frunze, în timp ce priveam descumpănită la haidamacu’ ce se agita ca un mentosan în cola, îndrugând vrute şi nevrute în ucraineană. Io, neînţelegând ucraineană, tăt încercam să-l calmez, da-n rusă… o rusă pe care o ştiam la perfecţie, că doară de-aia eram în vis. :)) Şi încercam io să-i zic acolo că tăt ce tre’ să facă îi să cânte, că ăsta-i antidotu’ împotriva lu’ Aghiuţă. Haidamacu’ pastă. Văzând că nu mere în rusă, i-am zis până şi “Spivaj, spivaj goddammit, just spivaj !“, evident fără succes. Deznodământul e incert, fi’ncă muma era prin preajmă şi i s-o făcut milă de mine, auzindu-mă cum bolborosesc limbi străine în somn, aşa că m-o scuturat să ies din comă. :))
Morală multiplă: a) Haydamaky cântă divin, dumnezeiesc. b) Ucraineana înaintea rusei, întotdeauna. \w/
2. O cameră veche. În partea dreaptă – o vană. Atmosferă lugubră, lemn putrezit. În jurul vanei predominant negre – câteva zeci de lumânări mari şi groase. Iar în vană, ce să fie, ce să fie ? Două schelete care încă mai aveau suficientă carne pe ele încât să fie recogniscibile: ai mei bunici, morţi în urmă cu mai bine de 10 ani (ea din senin într-o oarecare zi, fără nici un semn în prealabil, el cam la un an distanţă, după ce-o înnebunit). Când i-am întrebat ce fac, mi s-a explicat că ei se iubesc prea mult ca să moară pe rând, deci prin urmare au ales să se-ntâmple aşa. Eu mă uit când la unul, când la celălalt, clipesc des, da’ până la urmă îmi încolăcesc braţele în jurul oaselor ce se presupunea că sunt bunică-mea, îi zic că-nţeleg şi c-o iubesc, mă trezesc din vis şi rămân traumatizată de ce-am văzut mai bine de o lună. :))
Morala: Sechelele copilăriei îmbinate cu cele ale prezentului sunt marile leziuni psihice ale viitorului. \w/
1. Nu râdeţi, da’ ăsta-i mama lor, un vis specific rockăresc :)): io lead singer în ceva trupă, în faţa unui stadion înţesat de suflete, în deschiderea unei oarecare mari formaţii, presupun. Aveam de cântat nişte coveruri Guano Apes. Mă sui pe scenă şi toată fiinţa mea îmi spune că e cel mai important moment din viaţă. Nu apuc să iau microfonu’ în mână că şi uit versurile de la Big In Japan. Trezire spasmodică. Restul e tremur, sudoare şi telefoane febrile celor care ar înţelege, că altfel o luam razna. :)) Teh shame, teh horror, teh unworthiness…
Morala: Aceeaşi ca-n clasa a IV-a la olimpiada judeţeană de română care, spre ghinionul meu, n-a fost vis 8-|: te urci pe scenă doar dacă ai învăţat la perfecţie versurile, d’oh. \m/ \w/
sorry to troll your blog, Roxa – but – I just wanted to say I love your blog search function. I’ve put it to good use: http://www.fascination-street.ro/?s=blonda
:)) `ts okay, smart ways of telling me I`m stupid are always welcome. :D Or you mean you <3 Blonda ? We all do. :))
uite cosmar: stau in fata calcului, constient ca voi intarzia la birou si ca sefu o sa zica numa “salutl! a, stai linistit, nu-i bai” cand ma scuz c-am intarziat.
unde-s ma vremile bune…?
Chiar iereai geloasă? Păi ţi-am zis că ţi le donez, mai ales pe ăla în care am visat că Dem se tunsese :)))))) io am reyolvat problema cu visele, îs aşa de obosită încât şi dacă visez, nu mai reţin nimica. Las’ că îi visa concert şi tu. HKS! \w/
Raul, la vreme îi simţi lipsa fermei. :D
Runia, chiar ieream ! Măcar în vis să nu mai tânjesc şi să nu mai oftez, că realitatea mă doboară. :)) Da’ şi io cre’ că i-am venit de hac, deja-s bună de aruncat păh tomberon în jos după numa’ două săptămâni, chinuite şi elea. :) HKS, it is, after all, all that’s left. \w/
dhuamne fereste-te! cum sa-mi fie dor?!
batem in lemn!!!
ce, tie ti-e dor de aaa… :-?… aaaaa… ceva de ce nu ti-e dor…? :-??
Ai incercat citeva beri inainte de somn? Io de cind consum constant nu visez, sau si daca visez nu-mi amintesc nimic. Asa ca nu ma trezesc asudat… cel mult nedumerit.
Nu Raul, într-adevăr, ai nimerit-o. Ar fi imposibil să-mi fie dor de ceva de care nu mi-i dor. Point made. =))
Bufniţoi, piei ispito cu berea de sub nasu-mio, că una singură am băut vara ce-o trecut, şi aia împărţită. Şi tare mi-i c-o fo’ ultimu’ strop de-alcool pentru o bună perioadă de-amu’ înainte. Remedii mai ortodoxe şi mai puţin stricătoare de stomac n-ai ? Şi nu, nu pălincă. :))