Ştiu ce-am promis, că scriu orice s-ar întâmpla. Da’ s-o-ntâmplat că n-am putut să scriu, deci cum să scriu ? Dacă nij voi nu-nţălegeţi, nu-i bai, nici io.
Cea mai mare realizare a mea de când am apărut prin Bucureşti ? Nimic măreţ pe la facultă, cu atât mai puţin pe la muncă sau în viaţa socială inexistentă (nu se pun ieşirile în Control cu Fişioru’ şi colega de bureaux, cu ocazia cărora ascult ore-n şir discuţii despre pescuit – scule, tehnici, şuste… – şi beu, de plictiseală, Vanilla Sky după Vanilla Sky, de vreo 70 de lei, în total). Cea mai mare realizare îi, până la urmă, ca am descifrat arta mulsului găinilor şi am reuşit să fac lapte de pasăre! Iar acum, cu ultima ocazie, Fishioru’ m-o-nvăţat să fac chec, după ce, în prealabil, m-o umilit învăţându-mă să cos… că deh, o fo’ mişto acasă 22 de ani…
Mai mult obligată decât de poftă, am purces la amestecat ingrediente pentru compoziţia unui chec gustos, cu portocale. Şi aşa, în timp ce amestecam făina şi-l uram nespus pe Fişior, care-mi dădea necontenit indicaţii, i-am zis, deodată, răutăcios:
– Auzi, viitoru’ meu soţ o să-ţi fie recunoscător că m-ai învăţat cum se face ăsta…
– Mai spurci fro’ doi-tri nefericiţi pân’ atunci, mi se rânjeşte Fişioru. Taci şi freacă!
– Mă-nervezi, Fişior.
– Taci şi freacă!
– Mă-nerveeezi, oftez io, blestemându-mi zilele de gospodină şi frecînd vîrtos printre cocoloaşe de făină.
– Nu te nervoza, că faci riduri, contraatacă moldoveanu’.
– Riduri ai tu pe p… ăsărică, spun io, da’ mai vulgar.
După care am un flashback şi adaug, scandalizată (interzis minorilor):
– OMG, chiar AI riduri… acolo! flutur io mâna spre prohabu-i.
– Alea-s riduri de expresie, spune nonşalant şi miserupist Fişioru’.
o_O Whaaat the… ? =))
Şi de-acolo, după cum probabil v-aţi şi închipuit, s-o dus dracu’ tăt şi am râs de-am spăriet checu’. Floricelele de cacao mi-o ieşit cam tremurate, căci nici această dificilă responsabilitate nu mă mai putea opri din hăhăitu’ spasmodic. Şi ştiu că, deşi nu ţineaţi neapărat să ştiţi cine ce are şi pe unie, v-aţi râs şi voi. :))
vorba aia, tinerete coaie cretze :D
Sailalalala, ce-mi place cum scrii!! :D Nu mai stiu cum te-am gasit, dar de cateva minute bune rad cu drag la povestile tale- cu mama moldovianca si Fisioru’ minunat de moldovenesc, si cainii numa’ buni de netezit! Tare rau faza cu Manowar. :)))
Lee :)))))) Cineva din juru-mi s-o-nroşit. :D
Irina, mulţam fain! :)) Îi mereu bine să ştii că înseninezi ziua cuiva cu momentele faine din viaţa proprie… cam ăsta-i şi scopul blogului de faţă. :) Hai să râdem, că de chinuit ne chinuim destul.
MULTAM!!! azi te-am descoperit. azi am lesin de ras(am o dunga-n frunte, inca nu-s lamurita daca e de la lovitura de coltu’ biroului sau de la somnul aiurea de azi-noapte). azi am descoperit ca subsemnata se poate scapa pe ea cand uita ca mai trebe sa-si dezlipseasca posteriorul de pe scaun(azi, tu esti de vina:). azi am aflat ca n-am chef de relatie de lunga bataie(ce tampita pot sa fiu..taman acu’ in prag de cumpana, ma lovi din nou copilareala). azi am ras, un ras de ala sanatos cu ambii plamani din dotare. nu-s normala. MULTAM!! ca tu mi-ai adus aminte care mi-e baza. suceava ti pupa pe frunte. am tuica olteneasca de la pretenu’ maica-mii. deci, de treci prin Cetate, cu drag strang mana….cred ca de prin liceu(cand m-o bagat in seama bunaciunea secolului) n-am mai fost asa de exaltata…dar sigur nu la cuvantul asta ma gandisem:)> respect omu ce stie a folosi litera si jocu’ ei.
:)) Noah, unie-i rost de ţuică, hop şi ardeleanca. Să ştii că Suceava-i faină cu sau fără bărbat de prin zonele alea, aşa că nu se ştie când ţi-oi da un semn! :D Promit că fac întâi escală prin Ardeal, să mă aprovizionez cu pălincă şi să plusez întru omenire. ;)) Mă bucur că ţi-am declanşat stările ălea faine, funcţionează doar cu un anumit gen de persoane, genu’ mişto, desigur.