Dacă trăieşti în Bucureşti, se-ntâmplă să dai, de multe ori, nas în nas cu aceleaşi vedete pe care le vezi la tv. Chiar când m-am mutat şi am ieşit prima dată, ca piţipoanca manelistă, la maaaaall, fatăăăăă, am zărit un omuleţ care mi se părea cunoscut, da’ nu mai ţineam minte de unde. Neuronii mei şi-o smuls sinapsele de pe ei până am ajuns acasă, unde m-am luminat: era Vali Bărbulescu, dom’le! Aşa, ăă… da’ io de unde-l ştiu pe ăsta? Futu-i cultura generală de muzică electronică de televizor, uite cum te-ajunge făr’ să vrei, mă gândeam.
Mai demult, la evenimentul cela anual de la care ominii pleacă trăgând după ei trollere de cărţi (la propriu), intitulat, pe scurt, târg de carte, eram înghesuită la standul Humanitas de nimeni altul decât Andrei Gheorghe. Ăsta e uşor recogniscibil, că fu un adevărat fenomen social în vremurile sale bune.
Ieri, după ce mi-am depus declaraţia aia nenorocită care mi-o mâncat zilele, trăzni-le-ar calcule (da, Cătă, la voi s-o dus ăia 2%, da’ sâc, nu v-aţi îmbogăţât, căci am prestat dăcât tri luni în câmpul muncii anu’ trecut :D), veneam liniştită de la poşta aia claustrantă de lângă Universitate şi mă-ndreptam, alături de al meu Fişior, spre metrou. Dar pentru că-s multitasking, poci păşi şi vorbi la telefon în acelaşi timp, aşa că îi explicam mumei cum că tre’ să-i vie o confirmare de primire acasă, în timp ce Fişioru’ exulta pe lângă mine:
– Rox, Rox… ROX! Ăla-i 1Q Sapro? RooooOOoOx!! mă tot pokeuieşte Fişioru’.
Io evident că n-aveam ochelarii pe nas, aşa că nu distingeam nimic în zare. Înaintam şontâc-şontâc, vorbind la telefon şi fluturând mâna către Fişior, să-mi deie pace.
Dar îl reperez. Mi se descreţeşte fruntea. Îl văd. Mi se luminează ochii. Se apropie. Zâmbesc. Trece. Mi se-ntâlnesc privirile cu-ale Fişiorului şi, parcă desprins dintr-un scenariu american tâmpit, începem amândoi să cântăm, simultan, în centru’ Capitalei, cu 1Q Sapro la doi paşi în spate:
– Sunt pietre-n apă, apa-i sărată! \:D/
Fireşte. Suntem un cuplu normal şi am avut o copilărie fericită. Nu că v-aţi fi îndoit vreodată de asta… :))
săru’mâna coniță! :)
In primul rand, de ce anti-spamul ma pune sa scriu “MICRO”?? Ce vrea el sa zica?
In al doilea rand, e voie cu vorbe de rusine aici?
Pentru ca ma gandeam cu amarnica hlizeala ca treaba cu 1Q Sapro si pietrele din apa e, pastrand proportiiile, cam cum ar fi sa izbucnesti in “(Shit! Fcuck! Balls! Arse!)x10 and tits” cand te-ntalnesti cu King George the Firth.
:D:D
Hai noroc, coane Hegheş! :D
X-uleasco :)))))) Ia cum mă faci tu aici să daydreamuiesc la muncă. Cum o fi să trăieşti acolo şi să te-ntâlneşti cu aşa om pe stradă, cum? Că io mă scurg doar imaginându-mi… :X
Breeee! Oi!
Cum sa fie, cum sa fie…Cica e foarte prietenos cu fanii, deloc scortos, sta la poze, sta si la autografe…numa’ se mira de unii care-i pozeaza caruciorul de cumparaturi la bold si apoi suna sa se laude ca l-au vazut cumparand mazare si hartie de meditat.
Imi permit sa-ti sugerez sa-i cauti pe Youtube interviurile cu Ellen deGeneres. The black underwear saga, everyday and festive context, in three episodes.
Which he shows to the people. (ambiguitatea intentionata)
:D:D
Hai sa traim si sa firthuim!
am zis ca l-am vazut pe cartarescu in trening la mec-u\’ din sibiu? nu acum, mai demult.
X-uleasco, ho cu tata, că mie-mi trec greu obsesiile astea cu actori, cântăreţi şi alte intangibilităţuri, aşa că nu vreu să mă procopsesc cu vreo molimă amu’, în sesiune. :)) Toate la timpul lor. Firth… that’s one name I could totally breathe. Fiiiiiiiiirrrrrrrthhhhhhh. :)))))
Morbish, parcă l-am văzut aşa şi la facultate. :)) Deşi acolo-i mai mult în blugi. Still casual, though. Da’ cu ce ocazie? Sau nimic anunţat.