Gata, ne-am hodinit destul. Să continuăm cu poveştile despre Peninsula. Măcar să-mi amintesc, dacă nu mai simt pe viu atmosfera de acolo. Vorba aia, 4 zile trăieşti, 361 aştepţi… (oftat prelung).

Din păcate, pentru mine ziua o-nceput cu Luna Amară. Nu zic “din păcate” pentru c-ar fi cântat naşpa, Doamne feri, ci tooot din cauza operaţiei buclucaşe, care necesită dezinfectare cu ozon în fiecare zi. Ăsta-i motivul pentru care i-am ratat pe Andărcavăr Bend, deşi tare mult mi-ar fi plăcut să-i revăd. Sunt o formaţie locală care parodiază hituri. De-or veni vreodată pe la voi prin oraş, nu-i rataţi, dacă vreţi să râdeţi una bună. Mnoah, să revenim la ale noastre. O fo’ primu’ concert Luna Amară întreg pe anul ăsta (la Deftones am prins doar ultimele două piese, shame on me). Ce pot să zic? Same old Luna Amară. :) Piesele noi ale lui Nick sună foarte, da’ foarte bine. Sunt rele şi dure şi au versuri mişto, cu mesaj. În toamnă iese şi noul album, iar io abia aştept să aud cum se aude “pe curat”. Cunoscându-i, ştiu că n-o să fiu dezamăgită. :D

Nick singin’ it loud

Mihnea, un chitarist care te lasă cu gura căscată

în timpul concertului, cineva dormea nestingherit sub scenă, în hamac :))

lunatici

un Mihnea cântăcios din gură

… dar şi din chitară

Anyway, ceea ce mi-a plăcut mie tare mult la concertul de la Peninsula a fost, din nou, pentru a nu ştiu câta oară, chitara domnului Mihnea Ferezan. Mă, deci incredibil. La fiecare concert, piesele de pe Asfalt sună altfel. Nu ştiu când are atâta timp să-şi reorchestreze solourile sau să regândească ritmul, împreună cu Răzvan de la tobe şi Sorin de la bas. Dacă n-aş şti mai multe, aş zice că improvizează, da-s prea sincronizaţi ca să m-avânt la asemenea presupuneri. De exemplu, Ciudat a avut un outro atât de grunge, de parcă pe loc am călătorit în timp şi spaţiu, ajungând în Seattle-ul de acum două decenii. Faptul că celălalt Mihnea cânta îngenuncheat pe scenă, cu capul plecat, a contribuit şi mai mult la senzaţie. Bravo, băieţi! Mă surprindeţi de fiecare dată. Chiar şi la +943812873 de grade, într-un public paralizat de caniculă. Nu ne-am prea mişcat, dar am rămas cu voi şi v-am ascultat. Ceea ce e tot ce contează. Nota zece pentru comentariul care-a precedat Folclor: “Cred că l-am văzut pe Ceauşescu la scena Romania… Era împreună cu Nicuşor, Zoe şi Elena. Udrea”. :))

P-ormă au urmat unguraşii mei preferaţi, Subscribe, care sună mai bine ca oricând. Cunoştinţe vechi, de pe vremea primei veniri a lu’ Deftones în România, când i-am şi descoperit. Sunt la fel de răi, energici, dar şi melodioşi ca atunci, doar că… puţin mai maturi. Dreadurile n-au dispărut, ceea ce-i un semn bun. :D Iar dacă afară s-a mai răcorit, a fost şi pogo. Mare. Cu mult praf. Visul împlinit al oricărui artist. :))

pe noul album Subscribe îl cheamă… aţi ghicit, Bookmarks

Înainte şi după concertul lor, m-am tot tras pe fese în faţa ideii unui zbor de agrement, cu o parapantă de-aia cu motoraş (cunoscătorii ştiu). 15 minute = 160 de lei. M-am gândit, m-am codit, m-am răzgândit şi am ajuns la concluzia că dacă Fişioru’ rămâne nezburat, nu zbor nici io. :)) Promisiunea a fost ca la anu’ să strângem fonduri pentru 30 de minute fiecare, aşa că dac-o să auziţi urlete de sus, noi suntem. Sau cel puţin io sigur.

zboară puiule, zboară!

privelişte spre spital, în afara perimetrului peninsular

Se-nserase bine după Subscribe şi umblăturile noastre în scopuri înălţătoare (la propriu). Şi pentru că până la concertul lui Iggy mai era ceva timp de omorât, ne-am dus către Kiss Terrace, unde se desfăşurau Ska Cubano. Nu ştiam ce-o să găsesc acolo. Toate trupele cu “ska” în titlu pe care le cunosc cântă ska punk, o gălăgie generală armonizată de instrumente de suflat, nu foarte pe gustul meu. Asta a fost şi marea mea eroare, căci ska simplu înseamnă cu totul altceva, potrivit Wikipedia. Iar Ska Cubano era un melanj foarte frumos de astfel de muzică jamaicană şi melodii tradiţionale cubaneze, care mă duceau cu gândul la o Havana însorită, în care oamenii dansează pe străzi… Mă rog, probabil e o imagine utopică, dar la Peninsula toată lumea era în “rupe-te Shakira” mode. Mii de oameni dansau la unison. Ritmuri cubaneze şi un pic de raggae… ce să-ţi doreşti mai mult de la viaţă? Omuleţii de pe scenă erau îmbrăcaţi tare fain şi exotic, dar unu’ dintre cubanezii cu voce faină era înţolit exact ca Tamango al nostru, pe vremurile concertelor cu Shukar Collective. :)) Inclusiv cu pălăria pe cap. Mnoah, şi-apăi la Fişioru’ la dans, da’ ce-mi ştie moldoveanu’ de paşi şi alte minuni d-estea complicate? Am eşuat până la urmă într-un dans de-ăla ass on crotch, ca piţiponcii de rând din discotecile patriei. :))

Am mai prins p-ormă ceva din Nevergreen, trupă metal care se potrivea mai mult cu atmosfera de la Artmania decât cu Peninsula. În fine, la cât eram de nerăbdătoare să-l văd pe Iggy, putea fi şi Brad Pitt în chiloţi pe scenă, că tot nu l-aş fi băgat în seamă. :-“

În cele din urmă, mult-aşteptatul moment a venit. Legenda a păşit pe scenă. Iggy Pop în persoană, însoţit de ai săi The Stooges. Rock adevărat. Tăticul tuturor lucrurilor bune care s-au întâmplat în muzica rock era în faţa mea, la numai câţiva metri distanţă, cântând fără cusur şi mişcându-se ca un puştan la adolescenţă, dând clasă trupelor care se simt prea pline de ele însele pentru a mai agita masele de oameni veniţi să le vadă. Iggy înseamnă zeci de ani de rock în carne şi oase. Când a început să repete, după multă alergătură, “I think I broke my fuckin’ foot”, mi-am amintit instant de scenele din Trainspotting legate de concertele lui. :) Raw power, baby, vorba titlului legendarului său album. Memorabilă faza cu: “Shut up, you techno assholes!”, adresată cortului Freedom Arena, din care răzbătea un deranjant bumţi-bumţi. :)) Degeaba, Iggy Pop e Iggy Pop (şi alte truisme), creme de la creme. Ca să vă convingeţi cât de viu e omuleţul ăsta pirpiric, sfrijit, da’ 100% autentic, dovada stă în filmuleţul de mai jos, filmat şi montat chiar de la Peninsula.

Aş mai fi vrut să stau şi la Şuie, da’ oboseala şi anestezia şi-au spus încă o dată cuvântul. Oricum, nu mă-ndoiesc c-o fost mişto, din câte-am citit.