Vă era dor de atmosfera americană? Dacă tot s-o vorbit atâta de comemorarea a 20 de ani de la 9/11, io m-am gândit automat la sufleţelu’ cel mai apropiat mie… care-i acolo, în locul cel mai îndepărtat. Mda. Blonda strikes back, cu un mail trimis acum o lună şi ceva (!!), chiar înainte de concediu-mi. Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu, că nu l-am postat! :D

Între timp, Blonda mea scumpă o scăpat cu viaţă de Irene şi şi-o găsit şi al doilea job… Complicat, io n-aş putea. Pe lângă păpuci, vinde şi… dulciuri. Noah, tentaţia supremă. Dar să-i dăm cuvântul, că io i-am sorbit de prea multe ori cuvintele.

(Pentru oareşce continuitate, găsiţi prima parte aici.)

“Am tot început mailul ăsta de o sută de ori, dar de fiecare dată am fost întreruptă de câte un dezastru natural, gen foame cruntă sau oboseală sau alte minuni de-astea neimportante (ştiu, sunt uşor de distras), chiar şi de data asta a încercat cineva să mă corupă, dar nu mai cedez pentru că Roxa mea vrea să ştie de mine:D. Şi de America… şi de americani. Cred că asta-i întrebarea pe care mi-ai pus-o cel mai des de când îs aici, cum îs ei? Îs… POLITICOŞI, în primul rând (adică ştiu politică :))). De multe ori o politeţe seacă, falsă, enervantă pentru un român, dar de preferat lipsei de maniere care tronează la noi.

Deci, în America totu-i foarte simplu, totu-i gândit în locul tău, aşa că americanii nu prea au dileme, nu fac prea multe exerciţii de gândire, în schimb, obsedaţi cum sunt de calorii, aleargă în amiaza mare, pe temperaturi de peste 40 de grade, Celsius :)), pe betoane încinse, de lasă bălţi în urmă lor. Şi mai fac ceva inteligent, merg la Wendy’s şi comandă un meniu întreg, cu hamburgeri, cartofi prăjiţi, 10 sosuri, daaar… iau cola dietetică pentru că îs la cură. :)))

Îs oameni faini dar cam plictisitori, cel puţin ăştia de pe aici. Am fost săptămâna trecută la o zi de naştere, la un gagiu vecin aici cu noi, foarte fain tipul, dar cu orientare sexuală îndoielnică sau nedesluşită încă (de mine cel puţin). Aşaaa… am fost invitată la ziua lui şi am acceptat, mai ales pentru că era născut într-o zi cu Chinci şi mă gândeam că-l sărbătoresc pe el, indirect şi de la distanţă :P. Ştii party-urile alea nebune pe care le fac tinerii americani prin filme? La aşa ceva mă aşteptam să particip şi eu… în schimb, DEZAMĂGIRE, ăştia nici măcar nu dansau; ei prin distracţie înţelegeau să bea Jungle Juice, un fel de punch mai tare şi să povestească nimicuri. Ce să-ţi mai zic, la un moment dat s-au apucat să se joace ping pong virtual, cu console wii şi rahaturi total neinteresante. Iar sărbătoritul, când se băga în seamă cu o fată, când călărea un băiat :))), foarte confuz.

Acum realizez că de când sunt aici n-am prea avut regrete, cel mai mare e că nu cunosc prea mulţi tineri americani. Adică locuiesc cu Sarah, care-i americancă 100 la sută şi tânără 90 la sută :)), dar nu ştiu dacă s-o iau pe ea drept tipic. În lipsă de ceva mai bun, totuşi asta fac şi am descoperit ceva… că noi, tinerii, avem aceleaşi drame, aceleaşi poveşti, avem parte de întâmplări ridicole sau faine foarte asemănătoare, numai continentul şi contextu-i un pic diferit. Am o colegă de lucru foarte mişto, Cathy o cheamă şi, ciudat, îmi aduce foarte mult aminte de tine, personalitate asemănătoare, doar pasiunea de bază vă diferenţiază, ea-i cu moda, tu cu muzica. Anyway, tipa îi mortală şi-i place să povestească, aşa că am aflat că are o poveste foarte asemănătoare cu povestea noastră “geamănă”, marile noastre drame, ştii despre ce vorbesc… numai că a ei încă continuă, nu a avut (încă) disperarea necesară (că nu o pot numi putere, clar) să renunţe. Deci, cum zicea chiar ea ieri, different continent, same story.

Probabil faptul că am avut aşa de mult contact cu societatea americană, cu tot ce ţine de cultura şi obiceiurile lor şi asta, clar, datorită filmelor hollywoodiene şi globalismului la care luăm parte, dar suntem ca şi cum am fi crescut împreună, noi şi americanii de vârsta noastră; ascultăm aceeaşi muzică, urmărim aceleaşi filme, purtăm aceleaşi haine şi ne tundem la fel, adică diferenţă dintre noi şi ei nu-i deloc mai mare ca diferenţa dintre un ardelean şi un bucureştean, şi crede-mă că nu exagerez. Concluzia, societate românească îi o sugativă :)), ia tot ce prinde de la alţii, deci noi semănăm tot mai mult cu americanii. Cred că de-asta m-am adaptat aşa de uşor şi n-am avut, cum mă aşteptăm, o criză de-aia de inadaptabilitate în primele săptămâni.

Asta nu înseamnă că nu-mi lipsiţi VOI de mor, că nu vă visez, cu rândul, în fiecare noapte, că nu mi-i ciudă că gaşcă merge la Păltiniş şi io nu, că nu urăsc faptul că nu mai pot vorbi cu tine zeci de minute la telefon, zicându-ne tot amarul aşa cum obişnuiam :P. Tu cum eşti Rox dragă, ce-ai mai câştigat ;)) ? Ce-ai mai citit? La ce filme te-ai mai uitat? Şi, mai ales, ce-ai mai simţit? Apropo, am văzut Game of Thrones :D. Iui ce mi-o plăcut :X, îi bestial. Şi am mâncat, duminică, mâncare chinezeascăăă, aia aproape mi-o plăcut mai mult că filmul. :)) Tuu Rox, zi-i la Fişi să repare căştile alea să povestim şi noi mai mult, să-ţi zic durerile mele după ce stau o zi întreagă la magazinul de dulciuri, al doilea meu job, şi nu mânc nicio bunătate, pe gratis cel puţin. :))

Te pup tu dragă mică şi să ştii că are dreptate Adinutz, în genunchi mă-ntorc la ţine, şi la ea, la toţi dragii mei, că eu sincer nu aş putea stă prea mult departe de tot ce mi-i drag. TE PUUUUP şi TE IUBESC. Sper să mă ierţi că am fost nashpa şi nu ţi-am scris atâta AMAR de timp. >:D<

A ta Blondă!“