Să vorbim despre relaţii, dacă tot ni se întâmplă diverse lucruri din sfera asta. Sunt cu capsa pusă.
Mă, nu ştiu cum m-o putut iubi vreodată f’un bărbat. Sincer. I can’t be loved. Nu sunt iubibilă, sau cum pana mea se zice. Sunt recalcitrantă, agasantă, rea, obositoare şi de multe ori cele mai mişto dialoguri au loc în capul meu, în loc de viaţa reală, pentru că mă blochează o replică şi nu mai pot zice nimic dup-aia. În plus, nici nu-s o păpuşă de plastic cu ţâţe mari şi păr perfect, căreia i-ai văzut fundul şi deja te-ai imaginat muşcând de el. Ba chiar din contră, bat aşa, înspre latura nasty a situaţiei.
Da, ştiu, m-am lăudat mereu că sunt perfectă. Sunt. :D Suficient cât să mă iubesc eu, nu alţii.
În schimb, îs aproape sigură că-s generatoare de obsesii. Tâmpe, dilii, absurde! Ce dracu’, dau două replici mai sonate şi amuzante, iar ei, masculi cu pretenţii c-ar fi trecuţi prin viaţă, cred că gata, s-au amorezat. Tha fuck. Wake up! Dacă sunteţi atât de plictisiţi de vieţile voastre încât să puneţi botu’ la doo glume făcute mai cu cap de o gagică căreia-i place să partyuiască, sunteţi cauze pierdute.
Fişioru’, cred io, o cam început să se sature de mine când ne-am mutat în Bucureşti şi n-am mai fost Roxa liberă, înconjurată de prekini şi mereu dispusă să închidă rockoteca, ci Roxa la primul job, fără timp liber, obosită şi foarte, foarte deprimată. Depresia omului căruia nu îi plac schimbările (să nu v-aud cu “da’ nu te-o obligat nimeni să vii în Bucureşti”, că vă sparg faţa!) şi s-a trezit, brusc, fără viaţă socială şi răpit de timpul liber. Şi da, îmi pare rău, Fişior tâmpit care ştiu că nu-mi citeşti blogu’ pentru că nu scriu nimic tehnic şi ingineresc, da-s om, OM, nu clovn. Un om dificil. You couldn’t handle me şi nu-i vina ta (nu c-ai avut vreodată procese de conştiinţă =)), da’ ţi-o părut rău că pleci, and that tickles my ego just right).
Aşa că nu confundaţi obsesia cu dragostea, bărbaţi tembeli. Nu mai încercaţi să mă cuceriţi cu replici din filme sau versuri din muzică, nici măcar nu-s creaţiile voastre. Nu vă daţi în stambă, nu mai încercaţi să păreţi mai mult decât sunteţi. Nu mă mai vânaţi, nu mă mai închideţi în colivii, nu mă mai ridicaţi în slăvi. Că n-aveţi de ce. Eu sunt un om simplu. Simplu, da?
Învăţ cum e să trăieşti singură într-un apartament dintr-un oraş străin şi observ că-mi place. Mi-e bine. Nu mai mănânc mâncare caldă, pentru că nu gătesc, dar mă hrănesc cu muzică şi mi-e suficient. Nu mai fug de oraş în braţele iubitului, ci mă folosesc de oraş ca să-mi fie bine. Mi-e bine. Pentru prima dată de când sunt aici, pentru prima dată după un an jumate de agonie, frustrări şi chin, mi-e bine. Îmi lucesc din nou ochii când văd un gagiu fain pe stradă, cânt din nou la karaoke, pierd iarăşi noapte după noapte după noapte ascultând muzică şi n-aş putea fi mai împăcată. Cânt, mă zbânţui, râd, dansez şi fac scheme de air guitar! I’m alive!
Asta nu înseamnă că n-am fost deprimată după tot ce mi s-a întâmplat şi relaţia sfârşită. Au fost zile în care am simţit c-am pierdut frâiele vieţii şi că acuma-şi face de cap, în ciuda tuturor împotrivirilor mele. Am bocit, m-am zvârcolit, am sucombat. Dar într-o seară am început să mă droghez cu nesomn şi să râd. Şi să râd, şi să râd, şi să râd. Din orice, ca un labil scăpat de la nebuni. Prekinii mei au zis că gata, sunt pa, m-am defectat. De fapt, toate şansele să fie aşa. Sunt conştientă că a fost mai mult un mecanism de autoapărare, dar a devenit autentic. Sunt eu şi mi-o fost dor de mine. :D
Şi nu, dammit, nu am devenit ascet. Totuşi, am 24 de ani şi masculii faini şi dăştepţi mă răvăşesc, recunosc. :)) Să mă ia naiba, sunt o neadaptată antisocială ascultătoare de rock, care râde, dansează, e drăguţă şi mişto cu oamenii din jurul ei. Un paradox ambulant, nici io nu mă-nţeleg. Voi pricepeţi ceva? Normală nu-s.
Am nevoie de echilibru şi armonie, chiar dac-oi mai da în depresii along the way. Trec, un optimism bolnav şi mârşav se ţine scai de mine.
Hai că nu v-am mai povestit demult ceva mişto. Într-una dintre primele zile ale celor două săptămâni de când stau singură, am căzut în butoiul cu melancolie. Mergeam către metrou la Universitate, pe lângă actuala groapă – viitoarea parcare subterană. Scăpasem de la lucru şi mă îndreptam către casă. M-am simţit dintr-o dată prea mică pentru un oraş atât de mare şi m-o cuprins disperarea că acasă nu mă mai aşteaptă, de fapt, nimeni. Ce caut io aici, de ce nu-s în Târgu-Mureş, lângă oamenii care mă iubesc, ce dracu’ mă mai ţine în oraşul ăsta…… un şir nesfârşit de drame. Când, deodată, trece pe lângă mine un muncitor tânăr, în salopetă, cu cască şi tot ce trebe… Mă arată cu degetul şi-mi zice, zâmbind:
– Te cunosc, Roxa!
What the fuck?! :)) Evident c-am rămas în mijlocu’ trotuarului ca proasta, blocată. Nu ştiu cine era, nu ştiu dacă mă citeşte, da’ de altundeva “dăcât dă pă net” n-are de unde să mă cunoască. Noah, apăi cum să rămâi bosumflat când păţăşti d-astea? :)) Mulţumesc, fan sau hater anonim!
I got my groove. B-)
Şi acum îmi dau seama de ce mi-o plăcut mereu piesa asta, în ciuda comercialului izbitor şi a nonsensurilor limbii engleze pe care le propune. Niciodată nu mi s-o potrivit atât de mult versurile “şi cerul se-apropie şi cade pe mine, e bine, e bine…“. :)
No, tu copila! Apai cam era timpu’ sa dai si in situatii din astea, ca nimeni nu te poate feri de ele.
Tu nu mai fi asa de severa cu tine, ca nimeni nu-i perfect. Daca doare, inseamna ca traiesti.
Capu’ sus si joc de glezna! “Reculer pour mieux sauter”, asa zice Jean.
Generatoare de obesesii spui? Asta e destul de relativ grav. Ar trebui sa ai grija cu oamenii de pe net. Unii pot sa fie dubiosi, cine stie ce se poate intampla: bufnitele nu sunt ceea ce par! Si ciudatul ala de muncitor cu salopeta si casca? N-avea asa o grimasa de violator in serie? Daca n-avea atunci sigur era. Precautie! Nu stii niciodata inde se poate ajunge. :))
In rest sunt perfect de acord cu absolut tot ce ai spus. :D
As vrea sa am un comment intelept si semnificativ. Dar nu sunt in stare. Stiu doar ca rezonez cu cele scrise si mai ales ca aveam nevoie sa citesc asa ceva. Mi’au dat speranta cele scrise si am zambit, din tot sufletul. Poate la exterior nu s’a vazut zambetul dar eu l’am simtit. And I guess I wanted to thank you for that.
ah, ce ma bucur sa citesc asta. ca esti bine adica :) in rest, chiar daca nu te cunosc personal, am incredere in tine, ca esti un om puternic si frumos si tot ce-ti propui o sa-ti iasa. singuratatea poate fi foarte frumoasa daca stii cum s-o fructifici.
@ T cu scufita: “singuratatea poate fi foarte frumoasa daca stii cum s-o fructifici”> chiar daca afli cum s-o fructifici, face niste fructe cam ciudate, poa’ sa-ti placa, poa’ sa nu… :)
@roxa: echilibru şi armonie, cu mici alunecari, ca doar uameni suntem
băi, lasă prostiile. ai făcut iahnia aia cu cârnaţi?
Fii bărbată Zoe! știi cum e într-o relație: un butoi plin cu rahat acoperit cu un strat de miere. limpăi mierea ceia de deasupra după care, inevitabil, dai de rahat :D Noi să fim sănătoși, că belele curg gârlă, ăăăă pardon! am vrut să zic că viața e frumoasă! :P
ti pup, tu Roxă tu!
L.E. mai trebea un Le la belele, îl pui tu, da? :))
No tu Roxa …. asa ! vezi ca se poate sa scri si tu …. hai ca virtual te iubim toti! evil laugh
Ioi tu bubu Rox mi-o dat lacrimile cand am vazt ce ai scris. Imi place…ca ti-ai revenit, ca ai redobandit tot ce te facea speciala si ai reusit sa fii tu si acolo, nu doar acasa. te puuuup si-s incantata!
Te cunosc, Roxa! Asta esti tu, era pre-Bucale. Welcome back, missed you like crazy. \m/
Gropare, apăi tăt timpu-i vremea de situații d-astea, da’ nu-i bai, mi-am revenit, îs binie. :) Să știi că am tot recitit zilele astea poezaua ta cu “după ce a plecat”. Mi-ai trimis-o acum nește ani.
Ipo :)) Oamenii ăștia de pe net sunt mai periculoși decât orice violator în serie. :) Precauția nu-i una dintre virtuțile mele, deși nu pare. :)) În rest, totul în regulă? A da, ok.
Arana, târgumureșenii știe, nu? :) N-ai pentru ce să-mi mulțumești. O să fie bine, tre’ să șie. E nevoie doar de-o cură de Roxa în viața ta. :))
Tomata, mersi tu, pentru tot. Am simțit că ți-o păsat și deși aveam gura încleștată și nu puteam vorbi despre, o contat. Mersi, mersi, mersi. Sper să fiu atât de puternică precum crezi și precum mă cred și io. :)
m2, foarte mișto zis. N-am de gând să mă robotizez, stai liniștit. Cât despre fructe… dacă-s mai mult dulci decât amare, e bine. Dacă nu, să facem țuică. :))
Cougar, nu! Nu vrei să participi și la procesul de facere, nu doar de binefacere? :))
Giano, asta venind de la o tipă happily married… ce să zic. :)) Mersi tu, și io ti pup mult di tăt!
Mihai, apăi atâta dumniezo vă trăbă să nu mă iubiți. :D
Blondo, Runie… gagicile mele dragi. :) Tre’ să-nțelegeți că fără voi viața e pustiu și mi-i dor de voi, dar sunt bine și abia aștept să vă văd. De-acuma, singurul lucru care mă mai poate destabiliza grav îi revederea cu voi – mai exact, momentul când se încheie. :) Dar vine vara, vine Peninsula. Mereu vine Peninsula. :)
au’ ca-s mai pericoios decat un violator in serie…cel mai frumos lucru pe care mi l-o zis cineva, hee,he.
frumos post. replici din filme, versuri din muzica, pe bune? :)) ce ma distreaza chestiile astea, mai ales ca eu am o placere masochista sa fiu, sa ma dau, luzar :))
sa-mi bag, cica ”sa fiu[…] luzar”…nu, aia nu-mi place. voiam sa zic ca-mi place sa recunosc cat de luzar sunt.
Morbo, oricine recunoaște că e luzăr nu e. Te-alinți. Iar stalkereala pe net e sweet și periculoasă în același timp, într-adevăr, da’ tu ești cititor de bloguri… sau mai spionezi și altundeva? :))
no asa sa fie, cum zici tu.altundeva nu, daca nu se pune Cel Mai Mare Dintre Siteuri :))
Facebook? :))
Pingback: You’re no Jesus, you’re no fuckin’ Elvis | Fascination Street