Salut! Mă scuzaţi dacă vă deranjez, voiam doar să vă întreb dacă aţi trecut cu bine peste pauza pe care am luat-o de la scris pe blog.
Dar vai, ce întrebare, normal că v-aţi pierdut minţile şi sufereaţi în linişte în fiecare zi pentru că bloggeriţa voastră preferată nu mai dădea niciun semn de viaţă. Plângeaţi în pumni şi blestemaţi fiecare zi în care apăsaţi F5 cu frecvenţă de picamăr şi io tot tăcută rămâneam. Şi ce modest din partea mea să întreb asta, nu? Câtă nevoie de-a mă simţi specială, iubită, relevantă, neînlocuibilă în internetul ăsta vast! Dar vă rog, nu vă sfiiţi, aruncaţi cu roşii şi ouă stricate. Ziceţi-mi cât de încrezută-s că întreb aşa ceva, ziceţi-mi cât de nesimţită pot fi să mă simt atât de deosebită.
Staţi, că spun toate astea cu un motiv. Doară nu credeaţi că oi întreba io asta vreodată pe bune, nu? :)) Dacă da, mă citiţi de-atâta timp degeaba.
“Salut, scuze dacă te deranjez, voiam doar să te întreb dacă eşti bine, dac-ai trecut peste despărţirea noastră”.
Mdeh. Mi s-o deschis brusc o fereastră de messenger. Şi am fost întrebată asta. Mda, de Fişior.
APĂI CUM SĂ RĂMÂI CALM?!!
Mă, nu ştiu alţii cum îs, da’ io nu cred în prieteniile de după o relaţie. La cum s-o terminat toate relaţiile mele, nici nu s-ar pune problema :D, da’ totuşi… De unde până unde se ajunge la nivelul ăsta de egoism? Dac-ai plecat, ai plecat cu totul, nu priveşti mişeleşte peste umăr să vezi ce impact are asta. You just… don’t… do that. Sau dacă o faci, fă-o mai subtil. Căci dac-ai fi făcut-o mai subtil… ţi-ai fi răspuns singur la întrebare. Sau e atât de dificil de crezut că, vai, nu mai trec prin nicio dramă majoră în urma lucrului ăstuia? Că nu te sun, că nu-ţi trimit mesaje disperate, că ai încetat să exişti pentru mine din momentul în care m-am ridicat atunci de la masă, trântind furculiţa? Incredibil, nu-i aşa? Incredibil că sunt bine! Incredibil că poate cineva fi bine după tine.
Cât să te iubeşti ca să întrebi aşa ceva? Nu, serios, câtă vanitate şi preţuire de sine poate zăcea într-un om? 8-|
Bine, i-o fi dor de mine. M-am gândit şi la asta. Adevăru-i că îs destul de greu de uitat (zise Roxa fâlfâindu-şi cosiţele-i bălaie). :)) Nu mă laud singură, ăla-i cel mai fain compliment care mi-o fost făcut vreodată. N-apăi, ce să zic, păţăşti! Tot nu i-ar fi dat dreptul să-mi amintească forţat că există. Just… be gone. And stay gone.
Io rămân la fel de ok ca atunci. Şi am şi-un groove mai mişto! Moves like Jagger, baby… şi o poftă inimaginabilă de Jagermeşter de fiecare dată când merge piesa asta pe repeat. Adică tot merge, de aseară-ncoace (e trei dimineaţa, dar vorba aia, there’s nothing like watching the sunrise, except watching the sun set in reverse ;))).
And it goes like this:
\:D/
Ah, şi dacă eraţi curioşi, nu i-am răspuns nimic pe messenger. Am închis fereastra şi mi-am văzut de treabă dând dezaprobator din cap şi strângând din buze. Dar parcă, undeva, cumva, mă simt datoare universului cu un răspuns, aşa că am scris tot postul ăsta doar ca să-l pot da: sunt bine, chiar foarte bine, şi da, am trecut peste “despărţirea noastră”. De trei ori. B-)
i’m no expert, da’ pare-se ca nimeni nu e ok asa de repede. dara o sa fii :)
:)) u-hahahaha “de 3x”
prea tare!
Stii ce ma gandeam; tu nu crezi in prieteniile de dupa relatie, da’ altii, da; poate Fişioru o fi unu din astia, mai stii… Tu esti o fata faina si n-ar trebui sa-ti bati capul insa cu chestii cu care nu vrei sa-ti bati capul. Dar daca i-ai dedicat raspunsului un post pe blog… pare-mi-se ca-ti bati capul putin :)
Acuma iarta-ma daca dau cu bata, ca nu cunosc situatia, dar voiam sa zic ceva din partea ailalata a curcubeului, anume din partea fetei care crede in prietenia de dupa relatie si care a ramas in relatii bune cu toti fostii :))
Pai asta e mai raspuns decat daca dadeai reply in messenger. E RASPUNSUL. :))
..of.
Sa tot mearga melodia, sa tot curga Jager-ul, sa tot se desparta astia de noi.
Tot zic ca-i mai bine sa te intrebe pe messenger daca esti bine decat sa-ti lase PRIMUL comentariu pe blog (primul!!!! n-a existat altul inainte si nici dupa) la un post in care, dragul de el, se gandea ca-ti versi sufletul in privinta-i. And he couldn’t be more wrong.
In alta ordine de idei, Deftones SI Incubus? Esti de vis!
Roxa, huoooooooo!
Mi-ai adus aminte de niste vremuri de pe bancile facultatii…cand io si fostul fostilor cu care n-ar fi trebuit sa ma incurc vreodata, ne-am inscris impreuna la facultate, am stat 2 ani frumosi in banca noastra cu inimioare si Cupidoni, cand ironia sortii, exact de Valentines Day, da` exact atunci cand ii duceam eu un amarat de ursulet de plus, l-am gasit in pat in ipostaze indecente cu o amica. And I left. Asa am primit si eu un telefon de la respectivul…. pe tema “ai mancat?”. “Pai asta te intereseaza pe tine, daca am mancat? Mda, am mancat kkt timp de 2 ani, si-abia acum m-am oprit!”.
Viata merge mai departe.
Mă Roxă, eo una te-am cătat, serios! De câteva ori chiar… Dar tu, tot nimicuța… Niși un sămn! Bine că ai mai zîs ceva ceva pe Feisbuc, că altfel eo una mă pârpâleam tătă tătă di doru tău! Și da, DA, DAAAAA sunt oameni care te citesc măi fată, așa că, te rog frumos, laudă-te, simte-te bine și umflă-te-n…mmm… pene?! că lumea te citește!
Cât despre Fișior… nu mă bag, nu zâc, nu-mi dau cu părerea neuronului singuratic… Îi treaba ta și reacționezi cum simți. Dar de mi se întâmpla mie faza, tare m-aș fi enervat. Auzi, domnule, dacă eu am trecut… Dar tu ce-ai avut? Ai fost pe bază de nitro, iar a doua zi deja erai la ani lumină de ce s-o întâmplat sau cum? Țțț!!!
Dar na… Toate-s vechi și nouă toate! So, keep on Jagermeşter-ing! Ti pup!
Pare că Feciorelnicu ăsta sau whatshisname s-a cam scufundat și strigă disperat după ajutor! Dar daca s-a aruncat, trebuia sa stie sa inoate inainte. There’s always better and hotter around the corner nu vad de ce sa ne rezumăm la unul doar? Sau la trei :-D Go girl!
bravo Roxa, esti my hero! :)
demo, n-am zis nicio secundă că n-am grave sechele şi o mare neîncredere în oameni după experienţa asta, da’ chiar sunt ok aşa de repede. Puroiul a ieşit din bubă.
Rata, ştiam c-o să apreciezi partea aia. ;))
Silvia, repet: aparenţele înşală. :) Iar când dedici un deget mijlociu, nu mi se pare că-ţi baţi capul, e un minimum de efort. :))
ipo :)) Dar vorbesc singură, că nu-mi citeşte blogu’, ceea ce e foarte avantajos, aşa că nu se pune ca răspuns(ul). :))
Pişcot, I like you too. A lot. :D Aşa-s oamenii care se iau prea în serios, cred că totul are legătură cu ei. :))
Teo… ouch. Nimeni n-ar trebui să treacă vreodată prin aşa ceva. Sorry. Mă întorc pe dos fazele astea. Iar nesimţirea de după… nepreţuită. Ar trebui să facem ceva “carte a absurdului în relaţii”. :))
Ioano, noah mersi tare fain, tu! :D Ti pup şi io şi de-ajungi f’odată prin Bucale, nu te sfii (da, te-am stalkerit, clujeanco :D). Eşti fix genu’ de om cu care-aş sta oricând la o bere. Două. Şase. :D
Nijmah, eşti noo pe-aici, aşa că nu-ţi mai bate capu’ cu chestii inutile. :)) Şi mare dreptate ai, mi-aş fi dorit să fiu construită din aluat dintr-ăla! Lucrez intens la asta. :))
Roxana :)) Antihero, vrei a zice. Mulţam!
Nici eu n-am fost în stare să păstrez o relație de prietenie cu foștii, indiferent cine a provocat ruptura. Ce e stricat, așa rămâne, indiferent cât l-ai cârpi.
Dragostea și prietenia nu sunt același lucru și nici nu cred că se pot substitui după cum bate vântul.
Pingback: Binepa. | Fascination Street