Nu ştiu cât de des vi se-ntâmplă să cereţi indicaţii în Bucureşti ca să ajungeţi într-un anumit loc. Dacă totuşi o faceţi, cred că v-aţi lămurit şi voi ca şi mine că, dacă întrebaţi trei oameni:

– primul te ignoră că-i grăbit;
– al doilea îi bucureştean get-beget, recte mare expert, şi înşiră cu exces de zel un amalgam de nume de străzi de care n-ai auzit niciodată; pe urmă întreabă dac-ai înţeles şi reface încă o dată traseul, enumerând cu totul alte străzi şi direcţii; p-ormă-ţi dă şah-mat şi-ţi spune scurtăturile… succes! :D;
– al treilea îţi zice fain unde să meri, da’ ajungi acolo şi-ţi dai seama că eşti la dracu-n praznic, într-un loc greşit;
– dacă ai noroc şi dai şi de-al patrulea, ăla te trimite unde n-ai fi vrut, deşi ai mai fost.

Noah, cam aşa nu funcţionează lucrurile aici.

Veneam într-una din zile cu o colegă de la munci şi ne abordează o chinezoaică. A se citi cu accent chinezesc, cu o grămadă de consoane:

– Excuse me, do you know how I can get to Banul Andronache street, please?

Io tac şi-mi accept condiţia umilă de provincială neiniţiată-n tainele Capitalei. Colega însă adoptă ferm un aer doct, io mă pregătesc să iau mental notiţe, chinezoaicii i se fac ochii rotunzi din oblici şi, şi!!!…

– Ask a cab driver.

8-|

Dar dac-aţi crezut că totul se opreşte aici, vă-nşelaţi amarnic. În urma noastră auzim o tanti, care indubitabil face parte dintr-una din categoriile milostive de mai sus, dorind să ajute turiştii patriei:

– Ăăă, sigur căutaţi un bar. Staţi să vă zic…

Chinezoaica fericită nota ce înţelegea pe un carneţel.

Un bar. Un BAR. UN BAR! aud eu cu ecou în spatele minţilor mele prăjite.

– O zis cumva bar? îmi întreb nedumerită colega.
– Mdap. :|
– :|

Undeva, în oraşul ăsta, este şi la ora actuală o chinezoaică care tot ce vrea îi să ajungă pe Banul Andronache. Bag mâna-n foc pentru asta. Măcar am aflat de ce au chinezii ochii oblici: de tristeţe c-au întrebat un bucureştean cum se-ajunge-n Asia, mă, de-aia!