Una din zilele ălea…
Am tuşit toată noaptea, dimineaţa abia m-am târât din pat, la muncă am funcţionat din inerţie. Roxa voastră cea de toate zilele. Minus tusea, aia e cireaşa de pe tortul unei răceli păcătoase, pe care-am dobândit-o pentru că două zile nimeni din redacţie nu s-a prins că centrala-i setată la o temperatură siberiană, de iglu dezafectat. Hait!
După muncă trebuia s-ajung la Victoriei, să văd o garsonieră. Că doar dac-am stat întâi la Eroii Revoluţiei, acum la Apărătorii Patriei, evoluţia firească nu putea fi decât Victoriei… Sesizaţi paradigma?
Eniuei. Mă urc fain-frumos într-un 300 la Galeriile Orizont şi uit că pe cardu’ RATB pe care nu-l mai folosisem din vară mai aveam două călătorii. Aşa-i când eşti cârtiţă subterană 99% din timp. Deci nu scot cardul, nu validez călătoria, doar e aproape 8 seara, slabe şanse de controlori, nu? Nu!
– Cardul ‘mneavoastră nu e validat, coborâţi cu noi la următoarea.
Pula calului. Să vorbesc în maghiară? Că engleză poate ştiu şi-ăştia, maghiara-i mai exotică. Să fug? Să-i rog, să-i implor? Să-i mituiesc? Să le cânt Dimmu Borgir? Tusea mă aduce cu picioarele pe pământ şi-mi aduc aminte că-s prea beteagă să făuresc scenarii fictive. Mi-e rău, somn, lene. Le-ntind buletinul, afişând o privire fals surprinsă.
– Da’ parcă l-am apropiat de aparat! fac io o tentativă timidă de-a mă scuti de-o cheltuială.
– Ştiţi cât e amenda? Arată-i domnişoarei.
Citesc de pe foaia cu procesul verbal. Între 100 şi 150 de lei. Meh.
– E 50 de lei dacă plătiţi pe loc.
– Am 35 de lei la mine.
– Nici dacă vă-nsoţim până la un bancomat?
– ?!… lol, nu.
Oftează amândoi a dezamăgire încât aproape că-mi pare rău şi-mi vine să-mi cer scuze. Se mai uită o dată la mine şi doar atât mi-o trebuit, momentul ăla de ezitare şi slăbiciune, pe care-am ştiut exact cum să-l exploatez:
Şi aşa am scăpat şi de amendă! Phew.
Rămasă-n staţie, aşteptam următorul 300, că deh… Şi doar nu credeaţi că ziua mea minunată se poate încheia aşa. Un puradel de vreo 8-9 anişori, cu o geacă roasă de piele, murdar pe la gură şi agitând o sticlă de 2 litri de suc, începe şi cântă, uitându-se la mine, pe toate tonurile, intonaţiile, ritmurile şi inflexiunile posibile şi imposibile:
– 1 leu? 1 leu! 1 leu… 1 leu?! 1 leu. 1 leu!!!
La dracu’, toţi vreţi să-mi luaţi banii? Văzând că nu percutez în faţa elanului său compoziţional-artistic, puradelu’ se opreşte şi mă-ntreabă cât îi ceasu’. Scot telefonul, mă uit şi-i zic. Se minunează sincer de HTC ChaCha-u’ meu, crezând că-i vreo jucărie meseriaşă, îşi ridică mâinile şi ochii către cer şi rosteşte exasperto-uimit:
– Oh, avioane!
Moment la care pe mine mă umflă râsu’. Avioane, really? Wtf? :)) Mă aşteptam la vreo înjurătură sau orice alt fel de exclamaţie plină de surprindere şi admiraţie pentru smartphoneu-mi… Avioane?! :)) Mă rog, p-ormă, ca un trubadur stradal care se respectă, a început să cânte ceva despre ce-nseamnă a iubi două femei. Al dracu’ de puradel precoce!
Vine şi repriza a doua de 300. Ne urcăm amândoi şi, deja prekini, începem să povestim. Îmi spune că am geantă faină, apoi îmi povesteşte cum a ajuns el la spital ars pe picior.
– Da’ ce-ai făcut? întreb io, naivă.
– Gogoşi. Şi mi-a căzut ulei! :( Aiaiai, ce-a durut! Rău de tot.
– Îmi pare rău. Să fii mai atent data viitoare.
– Aaaaa, păi nu, că nu mai fac! Gata. Dacă mi-e poftă, fac rost de 2 lei şi îmi cumpăr.
Stă două secunde, suficient cât să-nvie o suspiciune cruntă-n mine. Apoi trage aer adânc în piept şi, fireşte, refrenul:
– 1 leu? 1 leu! 1 leu…
…
Seems legit.
Rezonez cu amenda (mi-am luat una prin anu’ doi la Mures pe mirificul 23, pentru ca m-am urcat prin fata, era aglomerat si mi-a fost lene sa cumpar belet..plus ca geamurile erau aburite si n-am observat controlorii decat cand i-am auzit susurandu-mi duios in ureche “biletele la control va rog”. Initial m-am facut ca n-aud, am coborat in statie la Papiu si am incercat sa evadez pe panta in jos, dar a venit unu’ si m-a prins de-o aripa. Din pacate fata mea inocenta n-a ajutat la nimic si a trebuit sa platesc), dar si cu arsura pe picior..in cazul meu de la snitele :P
Piaţa Victoriei, bravo! După un traseu care include Eroii Revoluţiei şi Apărătorii Patriei, aş zice că te-ai descurcat onorabil. Eu, când am aterizat în Bucureşti şi m-a rugat o prietenă să merg cu ea să vadă o garsonieră, am făcut cunoştinţă cu dulcile meleaguri de pe la Parc Bazilescu, de ne-am speriat când am văzut că pe harta Metrorex staţia aia îi ţanţoş aşezată taman pe linia punctată. Şi arătau staţiile alea de metrou, aşa, pe seară şi pustiu, de ziceai că eşti în Matrix. Un an mai târziu şi-a luat un apartament pe la Gara de Nord :-)
Oare aşa o fi obiceiul pământului, dacă te-ai mutat în Bucureşti, primele trei locuinţe musai să se înşire ca mărgelele pe aceeaşi magistrală de metrou? În cazul tău, magistrala albastră, by the way.
ametist :)) Eh, 23-ul e un autobuz special. Da’ nu-nţeleg de ce n-ai putut spune că ai aruncat biletul. Nu e ca şi cum le-ar fi permis să te urmărească pe stradă, după ce-ai părăsit autobuzul. Anyway, io am păţit-o mai rău, m-am luat la palme cu taxatoarea. =)) Dar despre asta, într-un episod viitor.
Andreea, nu e vorba de evoluţie materială, să ştii că la Victoriei o să mă coste mult mai puţin decât mă costă totul aici, culmea. :)) De unde eşti? Ştiu, sunt anumite peisaje din Bucureşti care-s absolut dezolante. După IP-ul care-mi dezvăluie cam unde lucrezi, aş zice că nici tu nu te-ai descurcat prea rău.
Nici eu nu inteleg multe lucruri pe care le-am zis/facut. Eram mai fraiera pe vremea aia ce sa-i faci :P
Dar să ştii că nu m-am referit la evoluţia materială :-) Eu pur şi simplu mă gândeam că acum eşti considerabil mai aproape de centru, fiindcă unul dintre primele lucruri care m-au enervat la culme când m-am mutat în Bucureşti a fost timpul pierdut pe drumul de la punctul A la punctul B.
Eu sunt din Braşov (da, da, din oraşul de sub poalele Tâmpei; nu, habar n-am de ce se cheamă aşa şi oricum, nici un braşovean nu-şi pune întrebări din astea, aplicând principiul arhaic:”Păi dacă aşa a lăsat-o Dumnezeu?!”) şi acolo totul era simplu: în maxim 20 de minute erai în orice loc relevant din oraş.
…cît despre peisaje dezolante din Bucureşti nu cred că există ceva mai urât pe lume decât staţia de metrou de la Romană. Ar trebui exploatată de cineaşti întru realizarea celor mai cutremurătoare filme horror.
Un adevarat salesman pustiu! :)))
sa iubesti doua femei/sa nu stii pe care-o vrei/una-i mama la copii/ alta-i pofta inimii
asta era?
zi de zi ma cert cu viata/ traiesc numai cu speranta/ca-ntr-o zi ma voi gandi/s-aleg mama la copii
un leu? un leu!
Frumos la Victoriei, ca doar lucrez aici, in zona :)
Marturisesc ca tin minte si acum ultima oara cand era sa iau amenda pe RATB. Mergeam la gara cu fix 5 lei la mine si ma grabeam maxim, asa ca nu am mai avut timp de alimentat card si toate cele. Controlorul voia spaga atat de tare, incat era sa mearga cu mine la bancomat sa scot bani si sa ii dau. Ma rugam de el sa imi scrie mai repede amenda, ca ma grabesc, el incerca sa ma convinga ca ma lasa in pace pentru 10 lei si tot asa. Nu i-am dat nimic, nu mi-a dat amenda si am pierdut si trenul.
Sper sa iti fie bine in noua casa si sa aiba tot ce doresti tu si ceva in plus.
Ai scapat usor cu controlorii. Eu am primit amenda pentru ca aveam pe card 1.12… Asa ca esti o norocoasa!
Eu umblu pe jos, iar când trebuie să stau la autobuze constat că nu fac nu ştiu ce economie de timp. E drept că nu vb. de aceleaşi distanţe, dar pe cât se poate, până în 10 km, prefer să merg pe jos decât cu busul. Am şi multe argumente pentru asta, valabile nu doar pentru mie, dar nu le detaliez pt. că am aşa o presimţire…. :)
mi-a fost dor de blogul tau roxa.
1 leu 1 leu 1 leu 1 leu…
Şi mie mi-i dor de blogu’ meu! Aştept să am net acasă (a se citi noua casă) şi revin. :D