Uneori e dificil să mă conving de asta, dar au grijă prietenii mei să pocnească din degete şi să revin cu picioarele pe pământ. Am o prietenă-n Bucureşti care e un fel de câine de pripas în viaţa sentimentală. Fără mari pretenţii, încercăm orice, nu scuipăm nimic că cine ştie când mai punem botu’! Pe lângă ea, eu pot să mă numesc corcitură cu juma’ de sânge rasat, că de bine, de rău, ţin minte gustul de ciolan afumat şi îmi permit să fac nazuri. Acum hai, scoateţi-vă prostiile din cap şi recitiţi asta încă o dată cu cheia de lectură: e vorba pur şi simplu despre dates – pe ea o intrigă şi, în spiritul său aventuros, le caută cu îndârjire, pe mine s-a dovedit că mă depăşesc şi deci deocamdată nici nu mă mai obosesc să înaintez în direcţia aia, alegând să fac altceva cu timpul meu liber (par example pasiunea mea, somnul, care se dovedeşte cam costisitoare zilele ăstea, căci mi-am luat o saltea de pat şi-o pernă care, în banii ăia, ar face bine să ştie să presteze şi masaje… cu finalizare!).

DAR să mor io dacă nu-s invidioasă pe anumite experienţe de maidanez amoros cu THUG LIFE tatuat pe lăboanţe. Na poftim, că râd mintenaş de-o lună (după ce pe moment o certasem că iese cu toţi dubioşii):

Şi zvânturatică precum o ştiu, normal că se duce şi la second date cu tipul. Că o intrigă şi se distrează, deşi nu are idee de ce-o mai fi chemat-o şi a doua oară, la cât părea ăluia să-i fi păsat. Concluzia firească? Băi, poate tipului i s-o fi făcut foame!