Ianuarie, Blue Monday, ora 8 dimineața*, multe grade sub zero și o lumină ca un clipit mahmur. În loc să mă trezesc, la ora asta sunt deja epuizată și cu nervii întinși ca elasticele de la o pereche de chiloți uitată pe sârmă. De trezitul involuntar la ora 5 nu te salvează nicio cafea, nicio trăire supremă, niciun extaz matern.

De multe ori mă mint că dacă eram o persoană mai matinală, aș fi umblat, în etapa asta a vieții, pe iarbă verde în loc de nisipuri mișcătoare. Mi-e greu să consolez când tot ce vreau e să fiu consolată, să calmez când în mine chitara e cu distors, să mângâi și să fac bine când aș da luna de pe cer doar ca să mai zac cinci minute.

Cred că abia acum înțeleg pornirile diabolice ale maică-mii de a trosni oale și blide sâmbătă dimineața și dragostea ei nemărginită pentru aspirator cum trecea minutarul de ora convențională de liniște. Găsitul drumului în viață e praf în ochi, puii își iau de fapt zborul din cuib ca să nu mai plătească polițele bebelușiei.

*text scris la ora 8, când s-a culcat cine s-a trezit la 5, dar nu eu. ?