Aaah, am vinit az-noapte acasă, după o decizie-fulger, demnă de ciolanele noastre încă tinere: rucsacu-n spinare şi… la drum! :D Dacă-n Bucureşti e primăvara, aici, în groapa Ardealului, copacii-s albi, ceaţa e la ea acasă, iar vecinu’ de la etaju’ 5 cânta la pian, semn că iarna îşi intră încet, dar sigur, în drepturi.

Păcat că io-s în hanorac de primăvară şi adidaşi. Aşa-i dacă nu ştii dimineaţa, când ieşi pe uşă, în ce pat ajungi să te tolăneşti seara. :)

Şi io-te-aşa, ca să nu-mi mai sincopeze inima de dor citind posturi d-astea, am agiunsu’ de 1 Decembrie, ziua tuturor românilor, fie ei ţigani sau unguri, în Târgu-Mureş. Şi ştiţi ce-mi place cel mai mult? Că dacă patronii români şi-o acordat o zi întru omenire cu pălincă şi alte bunătăţuri, ungurii m-aşteaptă cu uşa larg deschisă, ca-ntotdeauna. Ca să simt şi io că-s… acasă! :D

Pe seară bem în Office, că nu l-am mai onorat demult cu prezenţa.