2019 a fost, probabil, cel mai bogat în călătorii an din viața mea. Am luat, cum s-ar zice, țara la talpă. Am făcut sute de kilometri, am cutreierat în lung și-n lat, am suit munți, am explorat saline, am admirat cetăți medievale, m-am bălăcit în piscine, am hidropedalat pe lac, am încercat zeci de restaurante, am fost la evenimente culturale, muzicale și medicale, am tradus literatură în tren și am corectat enciclopedii în camera hotelului de cinci stele. Nicio cafenea n-a scăpat de ciudata care scria cu stilouri, nicio librărie n-a scăpat de frunzăreli din scoarță-n scoarță. Alba Iulia, Cluj, Brașov, Mureș, București, Bacău. Pot să număr pe degete weekendurile în care am stat acasă, și alea mai mult răpusă de epuizare fizică. Trăiam. Și culmea, trăiam cu luciditatea binelui și a huzurului în care mă cufundasem ca-ntr-o pătură molicică dinaintea șemineului vieții.

La sfârșitul lui 2019 am aflat că am rămas însărcinată. Trei luni mai târziu, în martie 2020, izbucnea oficial pandemia. Atunci am început să îmbătrânesc.